38. Tema emisiunii: Apusul mineriadelor?


Invitat: Dinu PATRICIU
( 26 septembrie 1998)

Reportaj: Mineriada din septembrie 1991 a fost ultima și cea mai violentă manifestare a drumului anarhic spre libertate. Au fost suficienți cei șapte ani scurși de la desfășurarea ei pentru absolvirea cursului preșcolar de democrație? Iată o întrebare la care răspunsul ar trebui căutat tot acolo de unde a pornit valul unui soi de protest original prin care o întreagă categorie profesională își aroga cu de la sine putere dreptul și obligația de a reduce o societate buimacă pe un drum presupus a fi cel bun. Pentru că astăzi - în Valea Jiului - justițiarii de ieri au toate motivele de a se considera victimele unei iluzii care a păcălit odată întreaga omenire. Că forța poate să primeze în fața dreptului. Triumfători ieri în fața unei națiuni dezorientate și a unui simulacru de stat de drept, minerii plătesc astăzi cel mai greu tribut stării pe care ei înșiși au generat-o. După șapte ani de relativă pace socială, spectrul violenței din septembrie 1991 mai dă și acum frisoane celor care au crezut că România poate fi un bun plasament pentru capitalurile în căutare de profit rapid și sigur. După șapte ani, România continuă să fie considerată o țară de risc major pentru investițiile străine. Datorită valului aproape nesfârșit de mineriade de catifea pe care, politicienii, fără lămpașe, dar cu girofar și le organizează unii altora, după cum și unde ne plasează alegerile sau coalițiile. Lașitatea proverbială a capitalului este stimulată și justificată de ciomăgeala verbală, de brutalitățile legislative, de nepăsarea socială. In septembrie 1991, minerii luau cu asalt palatele Puterii. In septembrie 1998, puterea ia cu asalt redutele mizeriei indexate riguros de către gestionarii dezastrului.

O. Andronic: Bună-ziua, stimați telespectatori. Pregătind această emisiune am dat peste o casetă al cărei subiect și ale cărei circumstanțe aproape că le uitasem. În 1991, la vreo două săptămâni după evenimentele dramatice pe care le recepționasem departe de țară, întors la București am fost solicitat de către Adrian Sârbu, pe atunci producător independent să moderez o analiză a consecințelor Mineriadei asupra situației generale a țării, tot mai izolată de resursele externe privind coerența politicii sale și răbufnirile perioadei de violență socială. Era o aventură - relațiile mele cu televiziunea, la acea vreme fiind sporadice și nu tocmai încurajatoare. Am acceptat convins de temperatura subiectului, dar mai ales de calitățile și blazonul participanților. Așa încât, într-o după-amiază ploioasă, în salonul casei lui Ion Tiriac, transformată în studio tv, am luat loc alături de gazdă, de domnii Ion Rațiu și Dinu Patriciu, de Eugen Mihăescu într-o trecere grăbită și de Dimitrie Sturdza din Elveția prin telefon. Interlocutorii mi-au ușurat considerabil sarcina și discuția s-a derulat firesc; analiza pertinentă a evenimentelor și a consecințelor lor, transformându-se într-o autentică lecție de politologie. Nu cred că în acel moment în care televiziunea națională părea mai interesată de starea emoțiilor publice decât de investigații cauzale, producătorul a fost foarte convins că acele secvențe vor vedea lumina ecranului. Minunea s-a întâmplat după mai bine de o lună și într-o selecție grijulie mă bucur să vă pot prezenta astăzi câteva pasaje inedite pe care am să îl rog pe dl Dinu Patriciu - singurul dintre protagoniști pe care am reușit să-1 recuperez în direct pentru această emisiune - să le comenteze din perspectiva prezentului, solicitându-vă, totodată, dumneavoastră, telespectatorilor, îngăduința pentru ceea ce a reprezentat veritabilul meu debut în televiziune. Domnule Patriciu, bun-venit în studioul PRO TV și bun-venit, în general, la televiziune pentru că de o bună perioadă de timp nu v-am mai văzut la față. Ce se întâmplă?

D. Patriciu: Este voluntară această retragere pentru că, în primul rând, de doi ani mă ocup numai de afaceri și am învățat o lecție din ultimii nouă ani că politica și afacerile nu pot fi concomitente în viața unui om. E o greșeală foarte mare să încerci să le faci concomitent. Se subminează una pe cealaltă. Există perioade în care te ocupi de afaceri, dacă microbul politicii te roade, te întorci. Dar, deocamdată, eu îmi văd de viața mea privată și sunt foarte fericit cu asta.

O. Andronic: Să cred că veți renunța la politică?

D. Patriciu: Deocamdată la fel cum se întâmplă și prin alte părți. Trec printr-o perioadă în care îmi văd de construcție - și la propriu și la figurat.

O. Andronic: Dle Patriciu, vă doresc succes, mai ales că ați învățat mult mai repede această lecție decât alții - a separației puterilor proprii. Vă mai amintiți de acea emisiune?

D. Patriciu: Da. Mi-am amintit imediat ce mi-ați făcut invitația la această emisiune și atunci am trăit-o cu plăcere, iar pe urmă mi-am reamintit o mulțime dm replicile care s-au aruncat acolo pentru că ea a fost o discuție nu între oameni politici, ci între oameni care înțelegeau politica.

O. Andronic: Nu v-a fost teamă că este doar un joc gratuit în contextul acela?

D. Patriciu: Nu. Tocmai atunci cred că era cazul unor astfel de întâlniri care erau și destul de rare. Extrem de rar se putea discuta atunci, lipsit de patimă, lipsit de partizanat și lipsit de desprindere față de realitatea imediată. Mai ales atunci după cea de a doua mineriadă. Dar, prin calitatea interlocutorilor cred că discuția s-a desprins de moment și punea atunci probleme legate de viitorul țării. Multe din lucrurile care s- au spus acolo sunt absolut reale și valabile astăzi. Mi-aduc aminte că dl Rațiu vorbea despre lașitatea capitalului. Suna absolut straniu în 1991 în România să se vorbească despre așa ceva. Eu am folosit pentru a doua oară o vorbă care mi-a rămas, legată de imaginea publică, cu tăiatul cozii câinelui. Ceea ce numim reformă, tranziție, atunci am spus că trebuie tăiată coada câinelui dintr-o dată ca să-1 doară mai puțin.

O. Andronic: Haideți să intrăm în atmosfera emisiunii de atunci.

«Dle Rațiu, s-ar putea spune că precedenta vizită a minerilor la București v-a călit pentru a doua oară. Este o explicație pentru atitudinea dvs. din momentul penetrării Parlamentului?
Ion Rațiu: E foarte complicată situația și mobilul unei acțiuni umane e greu de identificat în momente de criză. Eu sunt un om politic, nu ascund acest lucru. Am luptat toată viața mea pentru anumite idei și este imposibil ca puterea să-și delege autoritatea prin mâna unui grup de cătățeni, oricare ar fi el. Din moment ce am reușit să avem un Parlament, un început de democrație este de datoria mea să apăr această instituție împotriva oricui.
Ion Tiriac: Eu vreau să vă întreb ceva: programul lui Roman când a fost anunțat anul trecut a fost susținut absolut de toată lumea.
Ion Rațiu: Iertați-mă, dar este o greșeală totală. Eu am luat cuvântul pe 25 octombrie 1990 și eu am fost primul om care am cerut demiterea guvernului în ultimii 43 de ani în baza nerealizărilor acestui program.»


O. Andronic: Într-adevăr, dl Rațiu a produs un gest pe care atunci ne-a consternat. In primul rând pentru că ideea unei demisii părea deplasată în momentul acela în vremea aceea în care FSN-ul stăpânea foarte bine puterea. Ne-a scăpat din vedere un lucru: că dl Rațiu jucase jocul acesta vreme îndelungată. Dvs. n-ați fost surprins?

D. Patriciu: II cunosc foarte bine pe dl Rațiu și surprins n-am fost. Ceea ce dumnealui afirma este perfect adevărat. Vorbim de un democrat convins care joacă cu patimă jocul democrației și reușește și în opoziție, cât și de partea cealaltă a baricadei să își spună punctul de vedere fără ca acesta să fie subminat de mentalități care pe noi, cei care am trăit perioada socialistă ne-au cam... După părerea mea, atunci, dumnealui avea perfectă dreptate pentru că dorea să se facă mai mult decât reușise să facă guvernul Roman. Dacă acum cu ochii și mintea de astăzi judeci guvernul Roman în comparație cu ceea ce a urmat este limpede că ce a urmat în timpul primului și celui de-al doilea guvern Roman s-au pus bazele economiei de piață în România, dacă ar fi să enumăr doar legea societăților comerciale, legea fondului funciar, prima lege a privatizării în țările de Est - ceea ce este extraordinar - ne dăm seama unde am fi putut să fim astăzi dacă cursul lucrurilor ar fi continuat. Prin comparație cu ceea ce a urmat a celor două guverne, guvernul Roman a fost extraordinar de reformator. De fapt, a șocat birocrația. De multe ori, suntem tentați să minimizăm rolul birocrației în societate. Sigur că statitistici exacte nu există. Probabil că peste 50 la sută din populația țării erau birocrați. Făceau rapoarte, statistici - nu făceau decât să fugă de răspundere. Or, asta are influență asupra mentalității. Noi de zece ani ne luptăm cu aceste mentalități. Dacă veți face o analiză a țărilor din Est, a tuturor țărilor care, după căderea Zidului Berlinului, au trecut către capitalism, într-o atmosferă euforică atunci, veți vedea că toate au probleme similare. Lupta birocrației, pe de o parte și a libertății de întreprindere și de posesie a individului care se trezește încet-încet într-un somn jumătate de secol, vedem cealaltă parte. Asta este istoria ultimului deceniu și cred că o reflecție a acestei lupte o găsiți și în discuția purtată atunci.

O. Andronic: Acest reflex există la nivelul întregului Est. Ce ne-a făcut pe noi atât de originali, prin acest carambol, prin această succesiune, prin această reformă ușor excesivă, birocrație - Mineriada?

D. Patriciu: In România, regimul politic din anii 70-'80 a fost extrem de brutal, mult mai brutal decât în alte părți ale Europei unde au existat niște începuturi de piață. La noi, nu. Dimpotrivă, regimul a fost înăsprit, iar pe noi ne-a găsit nepregătiți pentru așa ceva. Cea care s-a trezit prima din somn a fost tot birocrația. Această carapace pusă pe îmbogățire într-un moment în care occidentalul a devenit simbolul avuției și Moș Crăciunul care ne aduce daruri... Birocrații au fost primii care s-au trezit din somn și au reușit să înceapă să se autoprotejeze. De exemplu: birocrația socialistă și-a găsit refugiul în compatibilizarea legislativă cu Vestul. A găsit în reluarea mimetică a unor modele legislative occidentale cel mai bun tărâm pentru canalizarea instinctelor care o călăuziseră în anii anteriori. Parlamentul românesc, în ultimii nouă ani a votat 1800 de legi, adică o lege la două zile calendaristice sau două legi pe fiecare zi lucrătoare. E cumplit. Dacă cineva îmi spune că vreun parlamentar știe despre ce este vorba în tot acest noian legislativ eu cred că se înșală. In același timp, guvernele și ministerele au emis aproape 9000 de hotărâri de guvern. Nimeni în țară, indiferent cât de bun jurist ar fi, nu cred că poate avea idee de toate, darmi-te să le aplice. Or, un om de afaceri trebuie să țină seama de ele pentru a fi în legalitate. Această compatibilizare mimetrică cu Vestul este, după părerea mea, unul din obstacolele majore pe care noi le-am pus în calea economiei de piață. Noi, de fapt, ne aflăm într-o pseudo-economie de piață suprareglementată, lipsită de o competiție reală, într-o situație în care astăzi nu văd cum am putea să ne dezvoltăm fără o ieșire din acest făgaș fără dereglementare, fără debirocratizare. Nu avem, din păcate, cum să ne integrăm competiției din lume. După părerea mea, lumea s-a schimbat radical de atunci când purtam noi acea discuție față de astăzi. Euforia aceea după căderea Zidului Berlinului a dus la o ofensivă extrem de rapidă a capitalismului global; a dus la investiția în țările în curs de dezvoltare. Sume uriașe s-au invesitit de multe ori rapid și fără prea multă chibzuință în țări care păreau că oferă oportunități, posibilități uriașe de profit, schimbând de fapt fața lumii. Intre timp a apărut Internet-ul. A apărut operativitatea și interactivitatea sistemelor financiare globale. Operațiuni de miliarde de dolari care destabilizează monede care duc la scăderi sau ridicări de bursă se petrec într-o fracțiune de secundă, dintr-o parte în alta a lumii - lucru care acum zece ani nu era așa de rapid. Comunicația nu era așa de rapidă.

O. Andronic: Aș reveni și v-aș întreba dacă vedeți vreo legătură de fond între cererea d-lui Rațiu pentru demiterea guvernului Roman și actul înfăptuit de minerii lui Miron Cozma?

D. Patriciu: Dl Rațiu, pe de o parte, cerea un guvern și mai reformator, iar minerii nu vroiau decât să se întoarcă dintr-o lume în care părea că-i agresează într-o lume care le dădea siguranța cu care se obișnuiseră.

O. Andronic: Nu cred că minerii erau la acea oră o categorie defavorizată.

D. Patriciu: Cu atât mai mult cu cât aveau în față un personaj care se dorea mesianic, dar cred că dacă discutăm strict despre mineri și mineriadă facem o greșeală. Am trăit o succesiune de mineriade, de agresiuni între diverse personaje care ne-au creat imaginea incapacității exercițiului democratic. Aș spune că nici astăzi nu se vede mult mai bine dacă a fost motivația unor înfruntări politice. Să știm să acceptăm concurența loială, să apreciem profitul - toate aceste lucruri care țin de cultura economiei societății capitaliste noi nu ni le-am însușit pe deplin. Și nu numai la noi. Această agresiune pe care o resimțim - chiar și cultural... în acest tip de societate cum este a noastră, desrădăcinarea individului este mult mai mare decât în societatea liberală, concurentială, dar în care individualul se integrează în anumel fel în colectivitate. Noi am fost educați într-un spirit colectivist, categoric. Era un colectivism fals, de turmă, în care individul nu-și putea manifesta personalitatea, responsabilitatea, proprietatea. Celălalt tip de integrare este plecat tocmai de la aceaste valori pe care, uneori, noi nu le înțelegem. Poate pare ceva abstract, dar de fapt este conflictul din lumea contemporană. Câteva exemple din lume. S-au prăbușit monede, au căzut "piețe" etc. și ne întrebăm de unde vin toate astea - de la o realitate a cifrelor. 30 la sută din produsul intern brut al Thailandei sau Malaeziei reprezintă valoarea creditelor care nu se pot realiza în aceste țări din motive legate de corupție. In Indonezia la fel. De ce? Pentru că acolo investiția de capital avea cu totul alt caracter. Vorbind de mafia rusă. Era normal să se ajungă de la birocrația partidului comunist la un fel de mafie. Și există o singură diferență între birocrația rusă, transformată și birocrația chineză; și anume diferența de structura exporturilor. Rusia exportă materii prime. Birocrația rusă își poate pernițe să fure direct. Birocrația chineză, produsele manufacturate, trebuie să se preocupe de a produce ca să aibă ce fura. De aceea, în China comunismul s-a păstrat ca sistem, dar se investește masiv. E o minune ce s-a întâmplat în China în ultimii zece ani - creștere economică cu 10 la sută pe an. Sistemul fiind la fel de putred ca în Rusia. V-am dat câteva exemple de incompatibilități între sistemul social și capitalismul global care vine și încearcă să se impună.
Exprimându-ne dorința de transformare, ajungând chiar la arealiza anumite
concepte de reformă, de tranziție, de integrare, de fapt am refuzat capitalismul.

O. Andronic: Haideți să mai privim ce spuneam în urmă cu șapte ani.

D. Patriciu: Eu nu pot să uit cum pe str. Paris am coborât în stradă, în seara zilei de joi ca să plec din nou spre Parlament și am auzit strigându-se "Trăiască dictatura proletariatului" iar la un sfert de oră "Trăiască regele", iar la Parlament vă aclamau pe dvs. Cât de haotică poate să fie această manifestare a unei mase dezlănțuite care, de fapt are în spate această extremă strângă care încearcă să saboteze democrația și care-și dă mâna prin spate cu extrema dreaptă.

Ion Rațiu: Dezastrul care s-a produs în urma acestor mineriade în toată lumea dar acum ne privește pe noi este incalculabil. Aici este partea cea mai serioasă: ce facem ca să redresăm imaginea tării noastre?

D. Patriciu: Eu cred că formațiune politică se dovedește demnă de rolul ei în momentul în care resortul cel mai intim al acțiunilor lui politice este conștiința națională. Aici trebuie să spunem că în ultimii ani nu toți am mers în același spirit pentru că a exagera dificultățile de a instaura democrația în țară în relațiile externe, a făcut un mare rău țării. Creăndu-se o confruntare absolut falsă între formațiunile politice. în exterior am constatat că mult mai atașați imaginii țării erau oamenii tineri, fie din sistem financiar-bancar, din conducerea diverselor sectoare decât reprezentanți ai formațiunilor politice. Măcar după o asemenea lecție pe care ne-o dă o izbucnire de violență categoric manipulată de forțele de extremă stângă ar trebui, în spiritul conștiinței naționale, să încercăm să ne dăm mâna. Este necesară și inevitabilă o reconciliere.

Ion Tiriac: Dvs. ați adus patru miliarde și eu ca român vreau să vă mulțumesc nu ca om politic, ci ca român. Eu am investit până acum vreo cinci sau șase pentru că cred că țara asta nu mai merge înapoi. Trebuie să plătim toți prețul că am fost născuți români.
Ion Rațiu: Nu-i nevoie să apelezi la spiritul meu patriotic, toți trebuie să ajutăm dar, în asemenea fel ca să fie constructiv, nu la consolidarea nomenclaturii și instituțiilor ei ceea ce se face astăzi efectiv. Să vedem ce va face acest nou guvern? Va schimba ceva? Guvernul Roman nu a schimbat nimic.
Ion Tiriac: Dle Patriciu, dl Ion Rațiu a făcut o afirmație. Nu sunt liberal sau țărănist, dar aș vrea să vă întreb, ca om politic, guvernul Roman chiar nu a făcut nimic? Aceste legi, aceste posibilități care le-a dat acestei democrații firave, nu contează deloc?

D. Patriciu: Există în momentul de față cadrul legislativ al economiei de piață.

O. Andronic: Care credeți că este punctul de la care trebuie să înceapă reconstrucția imaginii României?

Ion Tiriac: După părerea mea trebuie să înceapă de la dl Patriciu, de la dl Rațiu, de la domnul Roman, de la Parlament și de la această unitate națională. Lucrul cel mai important este transparența. Spune-i omului că probabil va trebui să-și mai strângă cureaua, probabil că o să existe șomajul, probabil că o să se închidă atâtea mine, atâtea întreprinderi, că o să fie greu; am dărâmat fostele structuri, trebuie construite altele. Este exact ca atunci când ai stat o viață întreagă într-o casă în care îți plouă pe o parte, care nu are canalizare și poți să-ți faci o nouă casă, dar pe același loc. Noi nu avem alt loc decât România!

D. Patriciu: Este extraordinar de actual ce spunea dl Tiriac pentru că ne aflăm după șapte ani cam în aceeași situație. Deși peste 50 la sută din produsul intern brut este făcut de sectorul privat, noi din real n-am privatizat mai mult de 20 la sută. Iar privatizarea nu înseamnă neapărat de a lua acțiunile dintr-o parte și a le da unui plătitor. înseamnă schimbare de structură, o creștere de producție. V-aș da un exemplu. Rolul economiei în societate este cu totul altul decât acum zece ani și nu numai la noi. Fabricile de mobilă din nordul Italiei. Productivitatea acolo pentru fiecare muncitor este de 150-200.000 de dolari pe an. în industria românească a mobilei este de 4.000 până la 10.000 de dolari. Diferența vine nu din modul de a mișca rindeaua, ci din calitatea produsului și calitatea inteligenței incorporate în produs, din multitudinea serviciilor unei fabricuțe de mobilă din nordul Italiei, cu 70 de muncitori - dar care produce cât o mie de muncitori din România le oferă clienților. Vine din sistemul de organizare, dintr-o diferență colosală dintre țările avansate și țările care încep să se dezvolte. Produsul intern brut al Americii este realizat în proporție de 16 la sută de mașini și utilaje, 20 la sută de resurse naturale, iar restul 64 la sută de capitalul uman. Este inteligență, este soft. Este informație. La noi proporția este cu totul și cu totul alta. E o diferență colosală pentru că lumea de astăzi este dominată de o realitate. A apărut o marfa nouă: informația. Informația este singura marfa care în momentul în care o vinzi îti mai și rămâne. De aici diferentele colosale, din lume, de dinamică. Prosperitatea unei țări, precum și profitabilitatea unei companii în secolul următor, după părerea mea, se vor măsura prin capacitatea uneia sau alteia de a produce, gestiona și multiplica informația.

O. Andronic: Să ne întoarcem puțin în 1991 și să intrăm în ficțiunea politică. Dacă Roman nu era dat jos de mineri, care ar fi fost cursul evenimentelor?

D. Patriciu: Probabil România ar fi putut profita de acea euforie a începutului globalizării și atunci astăzi ar fi fost în alt loc. Astăzi produsul intern brut al nostru este de două ori mai mic decât al Ungariei -o țară de două ori mai mică decât România și este aproape de cinci ori mai mic decât al Poloniei - o țară de două ori mai mare decât România. Aceste țări au la rândul lor rate de creștere economică pozitive. Polonia -6 la sută pe an; Ungaria 4 la sută; noi minus 6 la sută anul trecut și Dumnezeu știe cât anul acesta.

O. Andronic: In perspectiva cea mai optimistă, pe unde ne-am fi putut afla?

D. Patriciu: Cred că ne-am fi aflat înaintea Poloniei și a Ungariei. O spun cu toată sinceritatea. Mă bazez pe o afirmație pe care am facut-o și în 1991. Aveam deja cadrul legislativ al economiei de piață. Eram prima țară din Estul Europei care aveam așa ceva. Din păcate, ulterior, nu am făcut decât să îl îngrădim și sub lozinca reformei să facem anti-reformă, să creăm birocrații.

O. Andronic: Din acest punct de vedere, Mineriada a fost reflexul căror fenomene?

D. Patriciu: Cred că era reflexul de apărare în fața unei lumi care părea că agresează pe cei obișnuiți cu securitatea personală, dar era categoric și manipulată această respingere a noului de către birocrația de care vă vorbeam noi, de fosta birocrație socialistă care își vedea amenințate pozițiile, dar care a reușit în cei patru ani care au urmat să se refacă perfect, să pună stăpânire pe sistemele economice și să creeze o pseudo-economie de piață. Spuneam înainte că noi am pierdut perioada aceea de euforie. Ea se traduce tot în cifre. Investițiile directe în economiile în curs de dezvoltare în 1996-1997 erau de 300 de miliarde de dolari în lume; anul acesta sunt de 160 de miliarde, iar previziunile pentru anul următor sunt de 110. De ce? Pentru că euforia a trecut, capitalul începe să fie rațional, să facă studii de risc, să măsoare riscul în economiile care acum se formează. Președintele Rezervelor Federale Americane, acum vreo zece zile, spunea că actuala criză prin care trece lumea economică se datorează faptului că unii oameni au investit fără sa¬și calculeze riscul în economii în curs de dezvoltare, dând exemplu pierderile din Rusia și că în nici un caz publicul nu trebuie să suporte aceste pierderi. Și mă uitam la câțiva congresmeni republicani care susțineau foarte vehement că țările cu dificultăți economice trebuie lăsate să se descurce. Dacă sunt capabile ele însele să-și găsească resursele, dar în nici un caz banul contribuabilului american nu se poate duce la FMI care apoi să se îngroape în țările care se dezvoltă pentru că atâta vreme cât lipsa de dezvoltare a acestora nu crează tensiuni neechilibrabile trebuie lăsate în voia și în soarta lor. Să știți că sunt două atitudini în lumea politică care se confruntă: o atitudine intervenționistă. Trebuie să ajutăm țările sărace pentru ca să nu se întoarcă tensiunile împotriva noastră.

O. Andronic: Conform regulamentului emisiunii noastre, la fiecare emisiune câte un câștigător de anul trecut al "Punctului pe I" are șansa la o întrebare adresată invitatului. Cel care vă va adresa dvs. o întrebare este dl Constantin Voineag din București. Vă propun să îl ascultăm.

C. Voineag: Dle Patriciu, mineriadele sunt de condamnat, dar cum vă explicați dvs. că deși fosta opoziție a sprijinit direct mineriada din 1991 pentru că dorea răsturnarea de la Putere a guvernului Roman și chiar a președintelui lliescu - ne amintim de primirea triumfală pe care Congresul PNȚCD a făcut-o liderului Miron Cozma in sala Teatrului Național, ca apoi după 1996 aceleași partide din fost opoziție să coalizeze cu fostul adversar, dl Petre Roman, și să-i răzbune umilința din 1991 aruncând la închisoare pe același Miron Cozma, ovaționat cu cinci ani în urmă de liderii țărăniști. Deși nu era singurul vinovat.

D.Patriciu: Nu cred că sunt cel mai în măsură să răspund la această întrebare pentru că îmi amintesc că atunci când Miron Cozma și minerii lui se mai aflau încă în București, invitați fiind de președintele lliescu la Cotroceni, și acesta spunându-ne că se va întâlni cu reprezentantul minerilor, noi i-am spus: Dle președinte, faceți o mare greșeală pentru că Miron Cozma este un infractor. Am ieșit apoi și am spus în fața camerelor de luat vederi că Miron Cozma este un infractor. Eu am fost cât se poate de coerent și nu mi-am schimbat punctul de vedere. Este incontestabil că după alegerile din '96 a reieșit o coaliție reformatoare. Că unii și ceilalați s-au aflat de părți diferite ale baricadei este iarăși de necontestat ale istoriei. Cum de necontestat este că nu se înțeleg nici astăzi între ei. Problema nu este aceasta - problema e dacă pot conlucra sau nu spre binele acestei țări și asta nu poate fi decât printr-o schimbare extrem de rapidă către o reală economie, debirocratizare și de reglementare care să permită oamenilor să se dezvolte rapid. Pentru că prosperitatea țării înseamnă și prosperitatea oamenilor.

O. Andronic: O ultimă întrebare. Credeți că am învățat ceva din lecția acestei Mineriade?

D. Patriciu: Sunt convins că da. Iată astăzi societatea românească este mult mai stabilă, iar cetățeanul își vede liniștit de viața lui grea, dar încearcă prin el însuși să construiască ceva. De aici și poziția politicianului care nu mai e confruntat cu funcția.

O. Andronic: Vă mulțumesc.



2007 ©  Ziarul personal
https://www.zp.ro/