23. Tema emisiunii:Ecuatia liberala si necunoscutele ei


Invitat: RaduCÂMPEANU
( 14 martie 1998)


O. Andronic: Bun-găsit, stimați telespectatori la o nouă întâlnire sub semnul clarificărilor pe care le impune regula "punctului pe I". Sunt Octavian Andronic și vă invit astăzi să facem o incursiune în istoria liberalismului post-decembrist, fenomen politic spectaculos plin de contradicții și nerealizări, dar întotdeauna animat de speranța unor clarificări finale.

Reportaj: După ce vreme de o jumătate de secol s-a regăsit doar în cărțile de istorie - edițiile necenzurate - liberalismul a revenit în conștiința politică a românilor, purtat pe umerii slăbiți de pușcării ai celor care s-au încăpățânat uneori fără ca nici ei să știe de ce să-1 păstreze în memorie ca pe un trofeu inutil. A fost șansa doctrinei de a avea în Radu Câmpeanu un exponent carismatic și un luptător tenace decis să reînnoade firul de acolo de unde-1 tăiaseră baionetele alegerilor trucate din '46. Intr-o vreme plină de confuzii, de diversiuni mai mult sau mai puțin inteligente, de spaime generale față de un curs al istoriei care vira prin obstacolele incertitudinilor, Radu Câmpeanu și companionii săi mai vârstnici amestecați cu noii veniți, agresivi și nerăbdători, au reușit să impună Partidului Național-Liberal ca o a doua forță politică după stufosul FSN și înaintea rigidului PNȚ. Doctrina liberală părea să fie alegerea cea mai potrivită pentru o intelectualitate nedispusă să se înroleze într-o altă majoritate și pentru o clasă ce se închipuia deja a fi medie la contactul cu fascinantele reguli ale unei economii de piață, exersate acerb pe seama celei centralizate. Semi-succesul din '90 a fost urmat de un succes evident la localele din '92, obținut pe seama unui exercițiu de stil, intitulat deja Convenția Democratică, a cărei locomotivă PNL-ul s-a considerat pe bună dreptate. Succesul amețitor, dătător de idei de sine stătător a fost urmat de o serie de aventuri scump plătite. Abandonarea Convenției în urma jocului cinic și subtil al lui Coposu și show-ul electoral de laVersoix au scos, surprinzător, din cursa politică un partid care promitea mult. Ca și succesul, eșecul a fost pus în seama celui mai îndreptățit să și-1 asume - Radu Câmpeanu. Politician abil, Radu Câmpeanu a plătit cu propria sa carieră îndrăzneala de a crede într-o normalitatea ce mai avea o cale lungă de parcurs. Schijele detonării de la Brașov se mai plimbă și astăzi în atmosfera liberală, făcând din când în când victime printre cei care continuă să spere, cu fervoarea cu care au crezut în revenirea democrației și în revenirea unității.

O. Andronic: Ați sesizat, stimați telespectatori, probabil și asta nu de azi, de ieri, că numitorul cvasi comun al tuturor tribulațiilor liberale rămâne dl Radu Câmpeanu. Aflat în prim-planul politic, în primii ani de după Revoluție, prezența sa în mass-media a devenit tot mai discretă, pe măsură ce disputele și reglările de conturi inter-liberale s-au întețit. Mă bucur să vă spun că îl avem în studio, ca invitat, chiar pe dl Câmpeanu. Bun-venit, dle Câmpeanu. O să vă rog să-mi permiteți să mă adresez telespectatorilor cu o foarte scurtă prezentare biografică. în acest curicullum vitae pe care l-am alcătuit înainte de emisiune se spun următoarele: născut la 28 februarie 1922 în București, studiile în Științe Juridice și Economice la Universitatea București. Intrarea în politică în 1943 în formațiunea tineretului liberal; a urmat detenția între 1947 și 1956; după detenție, dl Câmpeanu a lucrat în Bărăgan ca muncitor la un șantier de construcții, devenind cu timpul șef de șantier. In 1973 a părăsit țara, stabilindu-se la Paris de unde a revenit pe 5 ianuarie 1990. Președinte al PNL de la 30 martie 1990 până în februarie 1993; vicepreședinte al CPUN, candidat la Președinție în 1990, vicepreședinte al Senatului în 1990-1992. Domnule Câmpeanu, se vorbește mult și aprins pe tema liberalismului. Bănuiesc însă că puțini știu exact cum se definește doctrina. Ați putea să faceți o succintă precizare?

R. Câmpeanu: Am să încerc, cu toate că este foarte greu să sintetizezi prea mult o concepție care este și filozofică și economică. Lumea vede în liberalism numai organizarea economică a societății pe baza libertății, a proprietății individuale, a liberei inițiative, a capitalului sprijinit, a libertății de acțiune, de creație. Așa este. Numai că, aceste componente economice esențiale premerg de la o anumită percepție despre om și societate care presează individul pe un anumit postament și pentru asta lui trebuie să i se acorde încredere, respect și libertatea de a-și desăvârși personalitatea. Eu aș adăuga fără să fiu creștin-democrat că undeva în fondul acestui respect pentru personalitatea omului există și ideea că în om există o scânteie spirituală. Liberalismul filosofic nu poate exista fără convingerea că există o spiritualitate umană superioară materialismului. De aici conflictul fundamental între liberalism și marxism. Dacă priviți scena de gândire politică în lume, o să vedeți că, de fapt, se confruntă două mari concepții. Concepția liberală care este individualistă și merge cu toate caracteristicile ei, de creație, de respect reciproc și, pe de altă parte aveți soluția colectivistă. Acolo unde grupul social, societatea are întâietate și poate chiar să sugrume individul. Intre aceste două concepții sunt o serie întreagă de încrângături. Dar fundamentul este acesta. Că în țările occidentale o să găsiți partide istorice foarte puternice și care, în fond, sunt tot liberale. O să găsiți social-democrați care și ei sunt tot o încrângătură a elementului, a colectivismului de stânga, dar un colectivism mai agrementat, care
înțelege democrația și care se încadrează și o respectă, adică respectă regulile ei. Vreau să vă spun așa: sunt doi poli în gândirea politică liberală. Intre individ, adică liberalismul și între grupul social. Problema mare a noastră, a celor care vrem să facem politică liberală și care vrem să fim moștenitorii unei tradiții este să putem, respectând întocmai regulile care privesc pe individ, să nu uităm societatea. PNL prin Duca, imediat după primul război mondial, a vorbit de armonie socială. Nu s-a temut să o facă, ceea ce noi spunem astăzi, ca un termen banalizat -protecție socială sau o anumită repartiție, liberalismul, în general este cel care crează bogăția. El o crează. Datorită libertății care o are să riște să-și pună la contribuție mintea, toată inteligența, puterea, energia. însă, societatea umană nu e făcută numai din oameni puternici, norocoși, e făcută și din oameni mai slabi care nu pot fi ignorați numai pentru că noi suntem individualiști.

O. Andronic: Noțiunea de liberalism a fost interpretată, nu numai de publicul larg, ci și de personalități care s-au pretins liberale, ca o cale foarte simplă spre îmbogățire fără să te intereseze ce se întâmplă cu ceilalți. Și cred că asta este a fost o chestiune care a grevat asupra liberalismului.

R. Câmpeanu: Sigur, poate că aveți dreptate. In fond, omul care crează bogăție poate se uită în primul rând la ce face el. Statul are dreptul numai aici să intervină. El trebuie să găsească o posibilitate de repartiție, de a echilibra lucrurile și să știți că această preocupare e în toate țările occidentale unde liberalismul trăiește. Cine spune că în SUA nu e așa,
greșește. In Franța o să-1 găsim și înainte cu un guvern de dreapta. In Anglia - conservatorii au făcut același lucru. In Germania - creștin-democrații. Nu se poate guverna fără să ai grijă să faci o echilibrare, o armonie socială, nu se poate fără asta. Important este ca să creezi omului, individului posibilitatea să se dezvolte conform personalității și puterii lui de creație.

O. Andronic: Ce nu ați găsit din ceea ce ați fi sperat să găsiți în țară după 16 ani de exil?

R. Câmpeanu: îmi pare rău, nu am regăsit multe lucruri. Și fără să vreau m-am lovit, de o anumită mentalitate a oamenilor care era firească în fond. După 45 de ani în care fiecare trebuia să se apere. Ii era frică. De pildă, noi am crescut la liceu când făceam sportul, am crescut în sprijinul exprimării cu tot curajul a propriilor noastre păreri. Regimul colectivist ți-a interzis această posibilitate de exprimare și, a provocat duplicitatea, minciuna ca să te ferești, să trăiești, aproape o dedublare de personalitate. Cu asta m-am lovit, la început nu am înțeles bine, cu toate că asta nu am înțeles de la început. Dar, știți ce m-a frapat? Când am coborât din avion, la 5 ianuarie 1990 și era ger mare, erau -18 grade, mă întrebam cu nevastă-mea cum o să ajungem la București pe gerul ăsta? Am rămas surprins să văd că mă așteptau peste 30 de persoane. Nu știam că Europa Liberă anunțase că eu am să vin. N-am știut asta. Am plecat și am ieșit și eu pe stradă foarte curios. Am rămas surprins, în mod neplăcut. A fost un soi de tristețe în privirile oamenilor. Eu îi lăsasem încă mai voioși înainte de a pleca. Erau ceva mai voioși. Acum erau de parcă aveau niște greutăți pe spinarea lor. Acesta este sentimentul pe care mi 1-au dat la început. Și eu cred că în acești opt ani lumea a evoluat.

O. Andronic: Dle Câmpeanu, am solicitat pentru emisiunea de astăzi, opiniile câtorva dintre colegii dvs. de doctrină pe care am să vă rog să le ascultăm și să le comentăm după aceea. Pentru prima intervenție, 1-am invitat pe dl senator Dan Amedeo Lăzărescu - vechi prieten și coleg.

D.A. Lăzărescu: L-am cunoscut pe Radu Câmpeanu în 1943, la sediul fostului club liberal din Calea Victoriei. El era student, dar era de față mi se pare și dl Gheorghe Brătianu. Apoi a fost conducătorul studenților liberali, a avut un rol important în dimineața zilei de 8 noiembrie 1945 și știu că am fost la nunta lui cu prima soție, o adevărată doamnă - Monica Papadopol, apoi a fost închis, a stat cu Dan Ghica și cu Corneliu Coposu și s-a purtat admirabil. Apoi, a plecat la Paris unde a intrat într-un viespar și s-a întors la București la 5 ianuarie 1990, după ce noi reorganizasem partidul, în după-amiaza de 22 decembrie 1989. In speță, Nicu Enescu, Sorin Botez și cu mine făcusem o listă de 12 membri cu care urma să constituim nucleul PNL și între aceștia erau patru persoane în străinătate. Doamna Ioana Brătianu, Radu Câmpeanu, Dinu Zamfîrescu și Șerban Ionescu??? care a refuzat. Apariția în viața politică a CPUN a lui Radu Câmpeanu, în diverse circumscripții electorale a produs o senzație pentru că, față de Nicolae Ceaușescu care era sinistru ca înfățișare și ca vorbire, el se prezenta cu o siluetă europeană, vorbea foarte bine pentru masele largi, populare și asta explică de ce PNL a fost cel dintâi partid din opoziție în Parlamentul din 1990 - Duminica Orbului. Ieșirea lui din Convenție a fost o catastrofa pentru România și pentru PNL - care pentru prima dată în istoria lui glorioasă nu s-a ales în Parlament. Cu mare greutate am reușit să reconstituim PNL cu lipsa lui Radu Câmpeanu. Domnia sa este oricând primit cu brațele deschise în partidul nostru cu condiția să-și facă mea culpa și să-și dea seama de ce greșeli grave a săvârșit în conducerea partidului nostru. In ceea ce privește Federația Liberală este o idee stupidă și primejdioasă care va distruge, fără nici un fel de îndoială, PNL. Ar însemna să reintroducem în conducerea partidului canalii, oameni suspecți, care nu știu ce este doctrina liberală.

O. Andronic: V-aș ruga să comentați puțin ceea ce a spus dl Lăzărescu. Dânsul se referea la viesparul parizian...

R. Câmpeanu: Nu am înțeles ce a vrut dumnealui să spună cu aceasta. Să știți că exilul nu-i o plăcere, cine crede că este o plimbare fericită în grădinile Eden-ului, greșește. Sentimentul pe care l-am trăit din plin - și cred că nu am fost singurul - este de dezrădăcinare. Și de el nu m-a scăpat, dar a făcut suportarea mai ușoară sosirea actualei mele soții. M-a ajutat foarte mult să mă echilibrez pentru că dumneaiei are o simțire românească din plin. Nu pot să spun că a fost un viespar. A fost pentru mine și pentru încă mulți care au plecat din țară... Dar mulți, foarte mulți au uitat. Și pot să spun că mulți pe care îi vedeți acum la televizor facându-și prezentări diverse nu stăteau acolo decât în colțul lor, își vedeau de familia lor, dar nici un fel de condiție românească nu se punea în viața lor. Eram tratat ca un fel de Don Quijote pentru că mă duceam de multe ori la Strasbourg, la Parlament, fiind secretarul și vicepreședintele unei societăți făcute de exilații din Est care aveau legături directe cu Parlamentul. Ei bine, mă duceam cu propria mașină, cu benzina mea, stăteam la un hotel foarte, foarte prost. Erau sacrificii. Eram puțini. Nu pot să spun că a fost viespar. Acolo conduceam o revistă care s-a numit "Buletinul de informare al românilor din exil" trimisă în toată lumea unde erau români. Am creat Asociația Foștilor Deținuți Politici din România pentru prima dată. Adică am putut să fac câteva ceva.

O. Andronic: Aici devin exponentul unei opinii care a circulat. Poate că dl Lăzărescu se referea la acea casă de toleranță al cărei proprietar erați și alte câteva legende de genul acesta.

R. Câmpeanu: Acolo nici nu se putea vorbi de așa ceva. Lucrurile acestea au apărut aici. Iată și de ce: pentru că împreună cu prietenii mei din PNL am reușit să renaștem acest partid în niște condiții excepționale. Organizarea s-a făcut pe parcurs, dar foarte repede pentru că erau înscrieri aproape cu coadă. Și partidul creștea. Se începuse în județe o organizare efectivă. Devenise cea mai importantă forță de opoziție, după FSN. Nu cred, acum știu. Această forță a partidului a fost interpretată de o serie întreagă de oameni care moșteneau vechile structuri. Mi s-a pus în sarcină că vreau să fac canalul în sens invers. Eu care și în exil eram unul dintre cei mai moderați. Niciodată nu am aruncat cu piatra pentru că eu știu ce însemna suferința în închisori, presiunea unor anchete pe de o parte, și pe de alta am fost supus la două anchete mari, la Securitate și știu ce însemna lucrul acesta.

O. Andronic: Ca să lămurim lucrurile. A circulat varianta aceea că dvs. ati colaborat cu securitatea.

R. Câmpeanu: Este o prostie. Eu am fost arestat în 1946 și după aia mi-au dat drumul după un an. Când îți luai hainele te punea să iscălești o hârtie că nu faci nimic împotriva statului, a legii, dar dacă afli că se face ceva împotriva siguranței statului, atunci trebuie să spui că altfel ești considerat complice - o formă din asta ca să-ți dea hainele. Dovadă că am fost rearestat după o lună de zile și ținut numai la secret. Astea sunt niște prostii printre multe altele. Cum a fost casa de toleranță de la Paris. Păi, vă imaginați ce bani trebuia să am eu... Pe urmă, că am vândut-o pe nevastă-mea la jocurile de noroc. Dar atunci minciunile astea au prins. Pot să vă spun mai mult decât atât, că în noaptea din pre-ziua alegerilor, pe la 21.30, într-o serie întreagă de orașe din nordul țării, circula o mașină care striga prin porta-voce că Radu Câmpeanu a fugit din tară!

O. Andronic: Vorbeați de o conspirație. Ce fel de conspirație? Aveți date certe în legătură cu ea?

R. Câmpeanu: Acum am. Declarații care sunt făcute de oameni cu care acum sunt în foarte bune relații și care mi-au mărturisit că în perioada aceea eram considerat un fel de dușman public. Bestia care trebuia dărâmată cu orice preț. Pentru asta, grupurile s-au înțeles între ele chiar dacă erau certate între ele.

O. Andronic: Spuneați de toleranța care vă caracterizează. Totuși, a apărut celebrul clip electoral "Alungați lupii" care a stârnit...

R. Câmpeanu: A fost un clip foarte frumos care mi-a venit din Franța cu o floare care ieșea din apă și un copil care spunea lucrul ăsta "Alungați lupii, alungați comuniștii"! Erau doi reprezentanți ai noștri la televiziune. Când am auzit clipul am spus "domne, tăiați chestia asta". S-a difuzat de două ori și după aceea au lăsat-o. Clipul apărea aproape în fiecare zi. Eu nu-1 vedeam. Pe vremea aceea, pot să vă spun că eram de dimineață de la 9.00 și până la 12 noaptea într-o tensiune extraordinară și într-o activitate permanentă. De la declarații, de la contactele cu oamenii, nu mai aveam un minut liber. Prin urmare eu nu mă mai uitam la televiziune când erau acele emisiuni politice. Ei bine, cei doi au fost unii din trădătorii de mai târziu. Prefer să nu-i nominalizez.

O. Andronic: Ce au sperat să obțină prin această manevră?

R. Câmpeanu: Nimic. A fost o insinuare din afară. O parte din acea conspirație. Acum pot să spun că aceasta e cauza principală a fărâmițării partidului. Am făcut și eu niște greșeli, nu cele de care vorbește Dan Amedeo Lăzărescu, și aș vrea să revin la ele odată. Prima mea greșeală a fost aceea că am refuzat o propunere, făcută în 1990, de un om cu multă experiență care s-a prăpădit. Cu toate că avea la ora aceea 81 de ani avea o energie extraordinară, debordantă, mai mult cât zece oameni de 20 de ani. A venit și mi-a spus ca să facem un soi de poliție înăuntrul partidului să vedem și noi cine vine. Iar eu am făcut marea greșeală să-i spun: nu-mi mai vorbi de lucrurile astea, iar începem cu cadre...? Am greșit net pentru că alții o făceau. Aș fi știut foarte multe lucruri despre foarte mulți oameni.

O. Andronic: Dle Câmpeanu, la vremea aceea, ați fost vizibil nemulțumit de rezultatul alegerilor din 1991. Totuși, estimarea dvs. se îndrepta spre un procent superior?

R. Câmpeanu: Cred că am progresat mai mult în 1992. Acolo cred că a fost falsul în ceea ce ne privește. Toată campania electorală din mai 1992 a fost dominată de violențe de toate tipurile, sabotări. Am fost și obiectul unui atentat la Brăila. Pe urmă, violențe fizice împotriva partizanilor noștri. Pe urmă chiar la cabinele de vot. Erau observatorii străini care au constatat mici falsuri care nu au schimbat prea mult lucrurile. Poate că în loc de 7-8 și ceva am fi avut zece procente. Dar nu schimba cu nimic realitatea.

O. Andronic: Totuși era o opoziție importantă. PNL-ul venea ca al doilea partid după FSN. Sciziunea din vara lui...

R. Câmpeanu: Sciziunea a venit după '90. O primă sciziune care nu a avut nici un fel de importanță, nici un impact asupra partidului.

O. Andronic: Ce credeți totuși că a determinat-o? Fenomenul bănuiesc că nu a apărut întâmplător. E vorba de formațiunea Patriciu, Tăriceanu, Rusu și ceilalți.

R. Câmpeanu: Au jucat și vanitățile unele conflicte interne.

O. Andronic: A fost și conflictul dintre generații?

R. Câmpeanu: A apărut, la un moment dat. împotriva mea nu a existat așa ceva. Dar a fost între unii dintre membri. Nu știu dacă a fost vorba de conflictul dintre generații sau dacă a fost o acțiune purtată direct împotriva unor fruntași care aveau carismă. Mă refer la LV. Săndulescu care a fost criticat în ziar și asta m-a făcut să intervin. Acest Stănescu care era un brav om, chiar la Sorin Botez care a făcut și el pușcărie. Erau toți trei fixați pe prima pagină a "Viitorului". Nu era posibil ca în ziarul PNL-ului să se petreacă asemenea lucruri. E-adevărat că, de pildă, Dan Lăzărescu ar fi vrut să reacționez mai devreme și mai violent cu o fraudă care avusese loc în cadrul cpun-ului. A fost înlocuită hârtia prin care noi anunțam în CPUN componența delegației. Și am înțeles furia lui Lăzărescu. însă nu am dat curs acestei furii pentru că am schimbat hârtia și au rămas delegații care fuseseră aleși de noi. Au fost asemenea tentative. Poate dintr-o lipsă de disciplină. Eu nu am vrut să iau o sancțiune atunci pentru că puteam să o iau foarte simplu. Am fost acuzat de multe ori că sunt sau că am fost un dictator.

O. Andronic: Pe ce se baza acest lucru?

R. Câmpeanu: Pe faptul că îmi apăr convingerile cu foarte multă dârzenie. Să știți că toate hotărârile, dar absolut toate au fost luate numai după consultarea forurilor. Chiar despre hotărârea aceea despre care s-a vorbit mult și care acum a intrat în istorie - propunerea ca fostul rege să fie candidat la președinția Republicii. Să știți că am făcut propunerea în fața delegației permanente care în unanimitate, unul singur s-a abținut și după aceea mi-a spus: de ce nu mi-ai spus și mie ce vrei să propui?

O. Andronic: Fiindcă ați pomenit de acest subiect. El vă este pus în spinare de către adversarii politici ca fiind cea mai gravă eroare comisă de-a lungul mandatului dvs. Acum, spuneți-ne și nouă, ce ați avut în minte?

R. Câmpeanu: O să vă spun foarte clar ce i-am spus și lui. După ce a refuzat am fost la dânsul la Versoix. Am stat de vorbă cu el vreo oră jumătate și cu regina alături. Nevastă-mea îi traducea. L-am întrebat în ce limbă vrea să vorbească și mi-a spus că în limba română. I-am spus ce așteptam eu de la el. In primul rând, înainte să ia hotărârea trebuia să se consulte cu mine. Mi-a spus că a trebuit să ia repede această hotărâre. Nu am înțeles de ce și nici nu am întrebat. Iată ce i-am spus: "Pentru mine și pentru noi, dumneata ești un om cu o moralitate asupra căreia nu se poate discuta. România are nevoie în viața publică de un om de o moralitate asupra căreia nu se discută. Dacă erai în frunte, ca președinte, moralitatea dumitale s-ar fi răsfrânt și în jos în viața publică românească. Și cred că acesta este un lucru imperios necesar. Al doilea motiv. Cu dumneata acolo, am fi putut să deschidem porțile instituțiilor politice, occidentale, mult mai ușor. Am socotit întotdeauna că România are dreptul să intre în toate aceste instanțe europene sau atlantice cu capul sus și pe ușa din față. Or, cu el în fruntea piramidei, ca președinte, am fi putut foarte ușor să deschidem aceste uși. Am avut cu dumnealui o lungă discuție când a venit de Paști. Știți că a fost refuzat de două ori, foarte penibil. în momentul în care și-a manifestat dorința, Stolojan i-a spus lui Săndulescu care e secretar de stat "consultă-te cu Radu Câmpeanu, luați hotărârea pe care o credeți de cuviință, dar vă luați și răspunderea ei". M-am văzut cu Săndulescu, a fost de acord. Aveam toate actele cu condiția să nu facă politică. Și ați văzut cum a venit. Cu toate că noi fusesem informați că vor fi niște mișcări, toți și-au făcut datoria. începând de la Măgureanu, col. Suceavă, șeful Poliției și ministrul Apărării, Spiroiu. Toată lumea și-a făcut treaba, totul s-a petrecut bine, au fost niște acțiuni minore, una la Suceava și una la Curtea de Argeș. Am fost singurul aproape care am stat de vorbă cu el aproximativ trei sferturi de oră, la hotelul Continental. Nu i-am spus de această propunere, nici nu-mi venise în minte atunci, dar i-am explicat și povestea cu Convenția, și aș vrea să revin și la treaba asta. Mi-a spus "eu sunt dispus să slujesc interesele poporului român în forma în care trebuie să o fac". Cineva care reprezintă o parte din... ar putea spune: domne, fa această chestiune pentru că trebuie să o faci fără ca să vrei să vii doar îmbrăcat în haina de morală.In legătură cu celebra greșeală, cu ieșirea din Convenție.

O. Andronic: Cât de mult v-a aparținut dvs. decizia ieșirii și cât de mult a fost manipulată de Corneliu Coposu?

R. Câmpeanu: Corneliu Coposu a manipulat-o într-un singur fel. In momentul în care eu am propus așa: aveam experiența din alegerile comunale, fusese un succes nu foarte mare, după părerea mea. Am spus așa. Alegerile parlamentare care vor fi peste câteva luni sunt politice. Prin urmare, va trebui să facem un grup de lucru, format din voi, țărăniștii și social-democrații. Pentru că social-democrația în România este o doctrină cunoscută și împământenită; deci, e bine să stăm de vorbă cu toți și să fixăm regulile jocului și cine vrea să participe, să vină alături de noi. Implicit, nu trebuie să mergem cu UDMR-ul. I-am spus-o și lui Coposu, și lui Ion Diaconescu care a participat și el la una din discuții. întotdeauna în România a existat o extremă dreaptă. Intre cele două războaie s-a axat pe antisemitism. La ora actuală, ea nu mai are o așezare politică, însă va fi anti-maghiară. Acesta e riscul. Și atunci noi trebuie să arătăm poporului român că interesele mari ale națiunii române pot fi apărate și de oameni ca noi, democrați, nu trebuie să fii extremist ca să le aperi. Atunci n-am fost contrazis. Dar după 24 de ore la BBC s-a produs o declarație completamente inversă cu ce se discutase. Dacă vreți, lucrul acesta s-a produs, până la urmă, în mod formal, în ziua de 12 aprilie, era târziu, și Corneliu Coposu a spus că ne separă o chestiune de principiu că noi vrem să mergem cu ungurii și voi nu vreți. Atunci asta a fost despărțirea. Acesta a fost motivul. E adevărat că o mare parte din organizație era supărată pe ce se întâmplase în timpul campaniei și au privit chestiunea cu... în afară de unele excepții. Cu toate că eu am spus: aveți libertatea să vă asociați Convenției. N-au fost nici un fel de opreliști puse nimănui. Insă, marea majoritate nu mai vroia să meargă în Convenție. Acesta a fost motivul plecării noastre din Convenție. Eu zic că am avut pe deplin dreptate.

O. Andronic: Dle Câmpeanu, haideți să mai ascultăm o părere. Ea aparține d-lui Nicolae Cerveni.

N. Cerveni: Liberalismul în România datorează foarte mult domnului Câmpeanu. Pentru că în '90 revenind în viața publică românească, dl Câmpeanu a reușit să reprezinte liberalismul în societatea românească de o manieră care a făcut ca în primele alegeri din '90, liberalii să fie o forță. A luat șapte la sută într-o confruntare în 1990. Și asta în România mi s-a părut un lucru extraordinar. Și asta se datorează lui Câmpeanu. Un om cu o carismă deosebită, un om de necontestat. In ciuda unor afirmații nepoliticoase, dl Câmpeanu a reușit să-i impună pe liberali imediat după evenimentele din decembrie. Eu sunt prieten cu dl Câmpeanu, dar îi reproșez un lucru fundamental că nu a știut să rămână în fruntea Opoziției unite indiferent de argumente, putea să aibă și argumente pertinente. Liberalii puteau, alături de țărăniști, să conducă Convenția Democratică. In perspectivă, Radu Câmpeanu rămâne un liberal. Atitudinea lui față de unificarea liberală demonstrează că este conștient de greșelile care s-au făcut în România de către lideri liberali, de infiltrațiile pe care le-a suferit mișcarea liberală și aderând la conceptul acesta de federație demonstrează că Radu Câmpeanu nu și-a terminat cariera politică. Mai are de jucat un rol în liberalismul din România.

O. Andronic: După cum vedeți, dl Cerveni revine la ideea părăsirii Convenției. Probabil că nu fără motiv.

R. Câmpeanu: Este punctul lui de vedere. Crede că dacă eu aș fi rămas în Convenție am fi avut o asemenea putere încât să ne putem impune concepția, programul. Este o părere. Eu nu cred că lucrurile puteau să meargă așa. Eu am fost coleg cu mulți dintre național-țărăniști, am stat și la închisoare cu ei. Nu cred că ne-am fi putut înțelege până la urmă.

O. Andronic: Deși, dle Câmpeanu trebuie să recunoașteți că în toată perioada care a urmat, Convenția Democratică a funcționat mai mult ca o ficțiune avantajoasă decât ca o forță redutabilă. Spectatorii peisajului politic vedeau în ea o posibilitate de unificare a forțelor de opoziție și cred că asta a adăugat procentele electorale dincolo de capacitatea de facto a celor care o compuneau.

R. Câmpeanu: Este adevărat ce spuneți. Convenția a însemnat mai mult o stare de spirit. Dar întotdeauna negativă, în sensul de opoziție. Și a profitat în 1996 de negare. A venit pe acest fond, dar a rămas până la urmă fondul chestiunii. Convenția era un conglomerat de partide, de asociații, cu programe și idei diferite, cu metode diferite și temperamente foarte diferite ceea ce te face să crezi, și din păcate, mai trăim experiența aceasta, că acest conglomerat nu putea să creeze o sinteză de guvernare. Nu poate nici acum. Acum sunt niște încercări foarte lăudabile ale Alianței Civice. Alianța Civică trebuie să recunosc că este capul care judecă în Convenție. Și ei încearcă acum să transforme regulamentul de funcționare, dar cred că formula e depășită. S-a dovedit a fi depășită și cu rezultate dintre cele mai grave pentru poporul român, pentru viitorul națiunii. Sunt lucruri foarte grave care s-au petrecut în aceste 15 luni care sunt, din păcate și consecința directă a acestui caracter al Convenției.

O. Andronic: Ați anticipat un asemenea curs?

R. Câmpeanu: Nu. Din punct de vedere al guvernării, de creație pozitivă, nu va putea da rezultate. N-aș fi crezut că după 15 luni de activitate se va ajunge la performanța asta atât de negativă.

O. Andronic: Dl Viorel Cataramă a fost una dintre personalitățile aflate mereu în centrul atenției. A făcut parte din acel grup disident. A fost, într-un fel, și artizanul Congresului de la Brașov. Să-1 ascultăm și pe dumnealui, după care să continuăm analiza.

V. Cataramă: Pentru a discuta despre dl Radu Câmpeanu, cred că trebuie să analizăm istoria ultimilor opt ani pe scena politică românească întrucât sunt câteva perioade distincte de evoluție. în primul rând, e vorba de perioada 1990-1992, perioadă în care, sub conducerea lui Radu Câmpeanu, PNL a fost principalul partid de opoziție. Un partid care a cunoscut o creștere importantă, un lider care a activat într-un mod foarte interesant și coerent. A fost principalul partid al Convenției, unul din inițiatorii formării acestei alianțe, a fost un partid care a acceptat să intre la guvernare pentru a rezolva problemele importante ale României și a asigura alegeri libere și democratice și toate aceste lucruri trebuie să fie trecute la categoria realizări. Tot sub conducerea lui Radu Câmpeanu, PNL a luat o decizie destul de contestată la vremea respectivă și chiar astăzi contestată foarte mult și anume, ieșirea din CD. care a avut două consecințe, după părerea mea. In primul rând, a permis intrarea în Convenție a altor partide, de orientare liberală, mă refer la PNL-AT, PNL-CD care au intrat ulterior în Parlament. Prin urmare, s-a accentuat sau s-a cristalizat foarte mult divizarea mișcării liberale pe scena politică pentru că, în timp ce PNL-AT și PNL-CD intrau în parlament, PNL-ul datorită deciziei pe care am amintit-o, nu a reușit să intre în Parlament intrând într-o situație foarte grea pe scena politică. A fost la început o perioadă foarte bună în care Radu Câmpeanu a primit foarte multe aprecieri, a urmat o perioadă în care a primit aprecieri negative, iar acum urmează o a treia perioadă care poate constitui relansarea acestei mișcări politice pornind de la criterii doctrinare.

O. Andronic: S-a discutat foarte mult episodul Congresului de la Brașov. Vi se reproșează, de unii dintre liberali că, purtând povara acestui eșec ați avut o atitudine inconsecventă. In primul moment ați acceptat decizia Congresului după care ați revenit și ați generat, în continuare, ruptura care s-a produs.

R. Câmpeanu: Lucrurile nu s-au petrecut chiar așa. Chiar în timpul Congresului am acceptat acest lucru pentru că mi-am dat seama că altfel s-ar fi produs o ruptură. Și vroiau să părăsească sala și m-am dus și l-am felicitat pe Quintus. S-a întâmplat însă, cu timpul, că au început să aibă loc niște reglări de conturi în interiorul partidului. S-a ajuns la o stare chiar conflictuală care s-a cristalizat în vreo două-trei adunări și până la urmă cu o cerere statutară ca să se facă un Congres extraordinar. Având în vedere că fusese pusă condiția statutară se impunea un Congres unde au fost invitați - ei nu au venit la acest congres - care s-a ținut în 1994 și s-a creat acest partid liberal cu reprezentanți în toată țara. Sigur s-a consumat o ruptură, ea însă era făcută. Acum, ce vedem noi? Că pe eșichierul politic românesc există un absent mare. Este PNL semnificativ care să reprezinte o soluție de guvernare. Eu unul cred cu toată convingerea că trebuie să creăm în România un pol liberal care să reprezinte o alternativă de guvernare.

O. Andronic: Acum, spre finalul emisiunii, aș vrea să-mi răspundeți la două întrebări. Care este principala eroare pe care v-o reproșați și v-o asumați în activitatea politică și a doua întrebare este cât sunteți de dispus, la ce sacrificii ați fi dispus pentru a putea să reintre în viață această alternativă a regrupării liberale?

R. Câmpeanu: Am greșit odată, după cum v-am spus. Dar am mai greșit prin faptul că după refuzul regelui, eu trebuia să-mi depun candidatura conform hotărârii delegației permanente. Eu mi-am zis că dacă am făcut o asemenea proprunere este ilegal să-mi revină mie. Nouă ne-a lipsit foarte puțin atunci. Aceea a fost o greșeală politică. Și aceasta s-a repercutat.

O.Andronic: Și chiar ultima întrebare. Ce ați fi dispus să sacrificați pentru reușita acestei idei?

R.Câmpeanu: Am sacrificat atunci o serie întreagă de sentimente și resentimente pe care, pur și simplu le-am dat la o parte. Acesta nu-i un lucru ușor pentru un om care, după cum mă întreba cineva "dar, ce bucurie ai?" - am bucuria că nu roșesc. Adică am fost consecvent cu mine însumi chiar când mi-am asumat riscuri. Renunțarea la toată critica asta pe care puteau să o aduc unor oameni care nu și-au păstrat linia de conduită departe de anumite angajamente nu numai față de mine, ci și față de alții. Nu a fost ușor pentru mine. Eu am luat hotărârea să trec peste toate lucrurile astea. Acesta a fost un sacrificiu mare și îl urmez fără nici un fel de rezerve.

O. Andronic: Vă mulțumesc pentru această discuție agreabilă și interesantă, instructivă, ca de obicei. Sunteți un interlocutor pe care orice moderator îl poate invidia.



2007 ©  Ziarul personal
http://www.zp.ro/