Punctul pe Y, aprilie 2001

Titlu: Snagov: sensul și consensul
Nr Editie: 281 Data: luni 02 aprilie 2001
Sâmbătă, la Snagov, după 6 ani, s-a repetat scena "consensului" din drama democrației de tranziție. Veritabil ctitor al ideii, Înalt Prea Alesul Ion Snagoveanu a propus clasei politice să dea nației un exemplu de bună creștere și să zică un "da" hotărât integrării nord- atlantice, în așa fel încât atunci când va veni vremea ca nord-atlanticii să ia la purecat catalogul cu candidați să nu mai dea peste clasica dezbinare românească. Enoriașii politichiei au fost de acord și pentru ca gestul lor să cântărească mai greu au fost invitați, la mesele din Sala de Conferințe a Palatului lui Ceaușescu și reprezentanți ai societății civile, ai culturii și artei, ai cultelor și sindicatelor, ba chiar și aleși de-ai presei. Cu toții au avut parte de un apel îmbărbător, rostit pe diverse tonuri de președinte, prim-ministru și miniștrii apărării și ai externelor. După o pauză de cafea a venit și rândul celorlalți. Cel mai tare s-a afirmat fostul președinte, băgat în seamă chiar în prezidiu, care cu o acreală ce i-a devenit caracteristică, a criticat de-a valma apelul, cuvântările, guvernarea și guvernul, exercițiu din care cei prezenți au tras concluzia că după scurta recluziune universitară se pregătește să revină pe terenul care l-a afirmat ca cel mai slab președinte al ultimei jumătăți de secol.  D-l Roman, mai abil, s-a mulțumit să semnaleze inadvertențe ale textului, în timp ce dl. Chiliman, din partea liberalilor, a arătat clar ce politică constructivă dorește să facă dl. Stoica. La fel și UDMR-ul  - parcă pentru a sublinia absența vinovată a partenerilor lor de la PRM care au considerat toată chestiunea ca neserioasă si demagogică. Așa au fost alți câțiva domni care au bătut câmpii cu zelul specific celor îndrăgostiți de propriul discurs și de propriile idei - atâtea câte sunt. Noroc că ultimul pe listă, cu voia dv., dl. Tinu de la "Adevărul", a pus degetul pe rană: mesajul, oricât de bun sau de rău formulat de către consilierii prezidențiali, are o valoare relativă. El exprimă o dorință, fie ea și unanimă, care nu e obligatoriu să lovească cu aspirațiile NATO. Dincolo de mesaj, va conta cât de pregătiți vom fi în 2002, la Praga, pentru a face față obligațiunilor, nu doar de natură militară, ci mai ales de natură economică și, apoi politice. Consensul de la Snagov nu indică altceva decât sensul unic pe care va trebui să ne înscriem dacă dorim, cu toată seriozitatea, să nu rămânem din nou pe dinafară.
Titlu: Marea mutare
Nr Editie: 294 Data: miercuri 18 aprilie 2001
Hotărât lucru, cea mai inspirată mutare de pe tabla de șah a politicii din acest început de an o reprezintă poziția pe care președinția și, apoi, Executivul, au adoptat-o față de persoana și problema fostului rege Mihai. După un deceniu de controverse din care dl Iliescu și formațiunea politică pe care o reprezintă s-au ales cu eticheta de ne-democrați, datorită punctelor de vedere și pozițiilor anti-monarhice exprimate, iată că nu doar prin declarații, ci și prin gesturi concrete, se procedează la o reconciliere istorică cu casa regală și cu ceea ce a însemnat aceasta în istoria neamului românesc. Mai întâi invitația adresată de președinte cu tot protocolul și prin emisari de rang înalt, de a participa la inaugurarea unei secțiuni a Muzeului Național de Artă, găzduită de fostul palat regal. Apoi, recenta declarație a premierului, cum că Guvernul nu va bloca în nici un fel intrarea în posesie a fostului rege, căruia justiția i-a atribuit castelul de la Săvârșin și o casă din București. Aceste două gesturi au efecte devastatoare asupra unor tendințe de a perpetua etichetarea PDSR ca partid cu propensiuni intolerante, dar și notabile efecte asupra unei părți din electoratul propriu pentru care această etichetă rămâne valabilă. La urma-urmelor, și președintele, și primul-ministru au riscat adoptând aceste puncte de vedere și aceste hotărâri, pentru că falia pe care disputa monarhistă a creat-o în societatea românească continuă să rămână una profundă. Au riscat, de asemenea, ca procentajul deocamdată insignifiant, de opțiuni pro-monarhice, să sufere amplificări sub influența curentului care se manifestă în Bulgaria vecină, unde fostul rege Simeon a plonjat direct în politică, bucurându-se din debut o serioasă susținere publică. Dincolo însă, de riscurile mai mult sau mai puțin particulare, actuala putere are la îndemână cel mai serios argument în favoarea sa: pârghia economică. Dacă economia va fi pusă în mișcare, românilor le va păsa mai puțin de "culoarea" celor care manevrează mașinăria.  
Titlu: Agathonul face muzica!
Nr Editie: 295 Data: joi 19 aprilie 2001
Fără îndoială că unul dintre cele mai interesante, mai pitorești personaje dintre cele care compun noul Executiv, intrat în pâine în decembrie mileniul trecut, este ministrul turismului, Dan Matei Agathon. Dânsul nu numai că a readus la viață - prin principiile și farmecul său personal - un portofoliu practic dispărut din nomenclator, dar a și făcut din el un vârf de lance al campaniei prin care noua putere "vitrinează" erorile celei trecute. Iată, de mai bine de o lună, "cazul BTT" ține afișul, prin conferințe depresă, declarații, reportaje și vizite cu suită, într-o scenetă în care Dan Matei Agathon și Ghighi Bejan îi concurează cu succes pe cei de la Divertis, de unde și porecla de "Divertis II" ce le-a fost deja oferită. Numărul are vână, haz și oferă certe satisfacții celor pe care privatizările bezmetice și frauduloase din timpul precedentei guvernări i-au excedat până la exasperare. Dl Agathon e în formă. Va mai fi vreo câteva luni, pânăla deschiderea sezonului turistic, probabil. Când asistența se va sătura de dezvăluiri și va dori să știe ce face, ce a făcut, nou-născutul minister, pentru a pune pe roate turismul? Ce reglementăria dat - altele decât cele care convin apropiaților ministrului, convertițila munca obștească de la inițiativa privată, dar rămași în paralelismcu aceasta? Cum se va asigura calitatea unor servicii? Cum se vor redirecționa turiștiiromâni dinspre Turcia spre România? Sunt o serie întreagă de întrebări grele, la care nu se va mai putea răspunde nici în doi peri, și nici dând vina pe "greaua moștenire" a Coaliției. Ministerul va trebui, deasemenea, să argumenteze faptul că viitoarele privatizări vor fi corecte și că nu-i vor favoriza pe clienții electorali ai partidului, că rostul lor va fi să funcționeze, nu să acopere credite sau interese. Pentru toate acestea zâmbărețul ministru va trebui să adopte o tonalitate grav-responsabilă, să renunțe la calambururi și să transforme divertismentul într-un scenariu de acțiune. Misie grea, dar pe măsura ambiției originare - de a inventa un minister pentru un ministru cât pe ce să rămână fără colegi…  
Titlu: Dreptul la replică
Nr Editie: 296 Data: vineri 20 aprilie 2001
Vorbeam (în scris!) zilele trecute despre semnificația abordării de către președintele Iliescu a subiectului "Priboi", taman când chestiunea părea să fie îngropată în uitare. O uitare favorabilă șefului Comisiei de Control SIE din Parlament, față de al cărei trecut securist se ridicaseră o serie de obiecții, legate în special de credibilitatea demersului nostru față de accesul în NATO. Disputa publică se încheiase nedecis, în special datorită refuzului premierului de a renunța la fostul său consilier sub presiunea "șantajului" la care se dedaseră adversarii săi politici (și nu numai ei!). Intervenția președintelui este însă, una de natură să complice lucrurile. Mi-e greu să cred că dl Iliescu s-a aliat așa, peste noapte, cu neprietenii premierului, procedând la o lovitură sub centură. Cred mai degrabă într-o mai puțin subtilă presiune la adresa loialității delfinului său față de un colaborator pe care, în mod sigur îl prețuiește, determinată de o apreciere mai realistă a situației. Dl Iliescu s-a convins - sau a fost convins - că menținerea d-lui Priboi în funcție afectează șansele și așa destul de mici ale României de a accede în NATO, generând o firească neîncredere în buna noastră credință printre parteneri. Deja nu mai este vorba de competența d-lui Priboi pe funcția dată, ci despre seriozitatea demersului românesc care nu poate merge alături de NATO cu oameni care s-au format împotriva sa. Mi-e teamă că premierul n-a înțeles pe deplin motivele președintelui. Mi-e teamă că a luat chestiunea ca pe un afront personal. Pentru că atunci n-ar fi replicat, public și cu năduf pe tema monopolului infracțional pe care Cotrocenii ar urma să-l realizeze prin constituirea comunității serviciilor de informații. Întrebările retorice ale premierului, exprimate la Călărași, au, în subtext, o conotație reproșabilă. Este evident că nu teama de monopol este cea care l-a inspirat pe șeful Executivului, ci neplăcerea pe care i-o cauzează perspectiva pierderii unui meci. A unui meci mai important pentru țară decât pentru propriul său orgoliu.
Titlu: Epilog
Nr Editie: 297 Data: sâmbătă 21 aprilie 2001
Dl Priboi și-a dat demisia! A făcut-o după ce în spatele domniei sale s-a strâns un munte de dispute ce au angrenat aproape întreaga clasă politică. Și după ce scandalul intern a avut reverberații externe vecine -   s-a afirmat - cu punerea sub semnul întrebării a seriozității demersului nostru de integrare în organismele europene. Dar s-a terminat. Și nu  poți să nu te-ntrebi de ce un om rezonabil ca dl Priboi n-a făcut acest lucru imediat după ce au răsunat primele contestări? De ce-a fost nevoie să se ajungă la acest veritabil scandal național care i-a prins în hora discordiei până și pe președinte și pe primul ministru? Sunt foarte curios care a fost starea de spirit a d-lui Priboi în toată această perioadă. Sunt curios dacă a fost impresionat de parăzile la care s-au dedat luptătorii din arenă; dacă a fost trist; sau dacă și-a râs în barbă, gândindu-se cât sunt de fraieri cei care se dădeau de ceasul morții cu o asemenea problemă? Dl Priboi îmi apare acum, după ce lucrurile par să se fi lămurit, ca un personaj hâtru care-și admiră, zâmbind pe sub mustață, performanța de a-i fi învrăjbit pe toți cei din jurul său. Există, desigur, o alternativă. Aceea ca, din capul locului, dl Priboi să nu se fi băgat în față. Să fi stat în banca lui, de simplu parlamentar, unde să-și savureze în liniște satisfacția de a fi fost răsplătit în acest fel pentru serviciile aduse. Pe dl Priboi - și pe cei care l-au promovat cu tot dinadinsul - l-a mâncat ambiția și orgoliul. Ambiția de a controla instituția căreia-i aparținuse și orgoliul de a nu se mulțumi cu puțin… Dl Priboi a demisionat cu ștaif: nu vreau să fiu o piedică în calea României spre NATO - a spus dânsul. Drumul rămâne deschis!
Titlu: Subtila dispută filosofică din jurul eutanasiei
Nr Editie: 299 Data: marți 24 aprilie 2001
De la practica eutanasiei ca politică de stat, în timpul celui de-al treilea Reich, până la disputele juridice și la deciziile pe care le-au luat recent unele state referitor la dreptul persoanei de a decide asupra continuării propriei existențe este un drum lung presărat cu tragedii, drame și - prin contribuția noastră, ca întotdeauna, originală - cu crâmpeie de factură comică. Este meritul primarului general al Capitalei și al unei active echipe de doamne care îndeplinesc înalte funcții prin fundații care-și propun să protejeze unele necuvântătoare, de a fi contribuit în plan teoretic la definirea practicii eutanasiei printr-un șir aproape interminabil de întâlniri bilaterale, simpozioane pe picior  și, mai ales, talk-show-uri în direct și la ore de vârf. Ideea - deja cunoscută mai ceva  decât criteriile pentru admiterea în NATO sau pentru aderarea la Uniunea Europeană - este: câinii fără stăpân care, în lipsă de alte ocupații, mușcă trecătorii, trebuie sterilizați și abia apoi eutanasiați sau invers. Cel puțin așa reiese din discuții. Mai există o variantă - susținută din răsputeri de doamnele de la fundații - că patrupedele ar trebui eliberate, după amintitul tratament tot în locurile de unde au fost strânse, având avantajul ca cineva să și le asume prin semnătură. Marea problemă, evocată cu timiditate de primarul general, este că sterilizarea nu scade apetitul câinilor după țurloaie de trecători, dar specialistele consideră că acest lucru nu se va mai întâmpla în cazul generațiilor viitoare, care vor fi mult mai prietenoase. Din păcate, dezbaterea nu rezolvă nimic din problematica securității cetățeanului care, până la integrarea în NATO, când nu va mai avea a se teme de nimic, suportă în continuare agresiunea teoretică a susținătorilor și detractorilor metodelor științifice prin care se realizează ceea ce hingherii de altă dată făceau fără nici un fel de instruire.
Titlu: Arătarea pisicii: anticipatele!
Nr Editie: 300 Data: miercuri 25 aprilie 2001
Un singur lucru din catalogul complex al democrației nu s-a întâmplat în acești ultimi 11 ani: organizarea de alegeri anticipate! În ciuda unor valuri de prorociri, mandatele legislative au mers strună: din '90 până în '92 fără probleme, dată fiind majoritatea confortabilă a echipei FSN-FDSN, cu toată zguduirea produsă de demisia/demiterea lui Petre Roman și înscăunarea lui Stolojan în '91; din '92 până în '96, datorită sprijinului statornic pe care tripleta "roșie" (PSM, PUNR, PRM) l-a acordat funcționării patrulaterului gestionat de dl Văcăroiu; și nici din '96 până în 2000, cu toată frigilitatea unei Coaliții puse pe algoritmat până la ultima ierarhie. În ultimii 11 ani s-au perindat 7 premieri, dar doar patru adunări legislative, cu tot cu Constituanta, ceea ce demonstrează că românii n-au, totuși, mania remanierilor. Ei, adică noi, când se așază la o guvernare, au ambiția de a o duce până la capăt, indiferent de rezultate. Și uite că vine dl Năstase și ne flutură pe la nas remanierea! Zice dânsul că dacă PNL-ul tot a rupt protocolul și UDMR se obrăznicește cerând tot mai multe concesii, ca să n-ajungă partidul la mâna verilor din PRM, e gata să procedeze la alegeri anticipate și la ceea ce-ar aduce acestea după ele. Chiar și plecarea de la guvernare - se fandosește premierul - crezând că noi suntem fraieri și-l credem atât de dezinteresat de putere și de interesat de principii. Dar noi nu suntem fraieri și pricepem că e vorba de un moft, de o "arătare a pisicii" - pentru cine are ochi de văzut - și că, de fapt, PDSR-ul se știe pe vârful valului. Cu alte cuvinte, decât să se meargă la urne și să iasă de acolo cu vreo 50-60 la sută, partidul e gata să lase lucrurile așa cum sunt - cu condiția ca UDMR-ul să fie mai modest, iar PNL-ul să stea în banca sa. Cât despre PRM, dl Năstase este atât de sigur că-i va oferi, individual, voturile necesare, încât nici nu mai consideră necesar să discute problema. Nu vom avea, desigur, alegeri anticipate. Vom avea, însă, de ales, între amenințarea voalată a premierului și realitatea confortabilă a momentului.  
Titlu: Regretabila povară
Nr Editie: 301 Data: joi 26 aprilie 2001
Am toată stima și tot respectul pentru câțiva dintre oamenii politici de marcă re-afirmați după decembrie '89, oameni care-și înscriseseră în biografii pagini dramatice de suferință în anii petrecuți în temnițele comuniste și de marginalizare socială în cei următori. Personalități ca Mircea Ionescu Quintus, Alexandru Paleologu sau Dan Amedeo Lăzărescu sunt de referință nu numai în politică, dar și în cultura românească, pe care au îmbogățit-o cu contribuții de remarcabilă originalitate. Mărturisesc însă că mă simt nu contrariat, ci chiar vexat, de faptul că aceste nume ilustre se învecinează, pe liste infame, cu cele ale unor persoane de care și istoria și nația nu au decât a se rușina. Cum este posibil așa ceva? - se poate întreba omul simplu și nedus pe la bisericile compromisurilor. Uite că se poate. E greu, al naibii de greu să judeci lucrurile acestea din afară, fără să fi trecut prin ele. Fără să fi trecut prin presiunile psihice la care au fost supuși cei ca ei, prin sistemele diabolice pe care diabolica instituție la exersa pe seama prizonierilor de conștiință. Până aici, cred, lucrurile sunt suficient de clare. Mai puțin clar este ceea ce a urmat îndeobște. Faptul că, înrolați în formațiuni politice ce-și reclamau ascendențe și merite istorice, unii dintre aceștia n-au obosit să clameze pe tema anticomunismului, arogându-și calități de unici depozitari ai purității ideologice și intelectuale. Nu este (doar) cazul celor trei, este cazul unei întregi categorii de personaje pe care mult zbuciumata instituție a domnilor Onișoru, Dinescu, Pleșu și Patapievici le-a dat la iveală prin listele rezultate în urma scormonirii arhivelor. Faptul că "greul" acestor liste l-au dus nu acuzații, ci acuzatorii are, va avea cu siguranță un puternic impact negativ asupra întregii aripi politice pe care au reprezentat-o, alături de persoane și personalități care n-au avut de-aface cu Securitatea. Mă doare, spun din nou, să regăsesc pe aceste liste nume pe care le prețuiam și încă le mai prețuim, cum la fel de mult mă doare și efortul lor straniu de a-i acuza pe alții de propriile lor păcate. 
Titlu: Somn ușor, oriunde v-ați afla, domnule ambasador!
Nr Editie: 302 Data: vineri 27 aprilie 2001
Domnul Oliviu Gherman este unul dintre veteranii partidului de guvernământ, care-și datorează celebritatea faptului că la ruperea FSN-ului, în fruntea rămasului FDSN n-a putut să se pună dl Iliescu, pentru că era președinte de țară, și s-a recurs la un înlocuitor. Dl Gherman era profesor universitar, specialist în fizică nucleară, dacă nu mă înșel, și părea, atunci, omul potrivit la locul potrivit. Victoria în alegerile din '92 l-a propulsat în fruntea Senatului unde, timp de patru ani, a moțăit cu autoritatea celui de-al doilea om în stat, neremarcându-se în toată această perioadă decât printr-o exprimare imprudentă, copios speculată de presă, referitoare la o presupusă relație a sa cu un cap feminin mai mult sau mai puțin încoronat. În '96, când nori negri se adunaseră deasupra partidului de guvernământ, a depus toate diligențele posibile pentru a fi plasat pe un loc eligibil de pe lista PDSR, promițând că după alegeri se va retrage la Craiova și va lăsa locul său lui Viorel Sălăgean, proaspăt venit în partid. S-a ales, dar s-a răzgândit în legătură cu plecarea, preferând să rămână la București și, vreme de patru ani cât a stat în Opoziție, să doarmă de-a binelea în fotoliul de simplu senator, deșteptându-se doar pe la moțiunile de cenzură. Pentru devotamentul cu care a tras aghioase pentru partidul său s-a ales din nou cu un loc eligibil și cu perspectiva altor patru ani de vise netulburate de banala realitate. Iată, însă, că ceva amenință să modifice metabolismul distinsului parlamentar: oameni răi vor să-l trimită departe de țară - ca să nu-i mai audă sforăitul, probabil. Și nu oriunde, ci tocmai la Paris, pe post de ambasador. Acolo unde, cu vreo 11 ani în urmă, am mai avut un ambasador  original - pe acela "al golanilor", dl Paleologu. Ei bine, de data asta vom avea pe malurile Senei un ambasador al… visătorilor cu ochii închiși! Somn ușor, domnule ambasador, oriunde vă veți afla. Partidul veghează pentru liniștea dv.!
Titlu: Hai să fim decenți!
Nr Editie: 303 Data: sâmbătă 28 aprilie 2001
Nimic nou sub soarele Dâmboviței: promisiunile guvernanților de pe când aspiră la această calitate, în campaniile electorale, sunt sortite să rămână ceea ce sunt: vorbe. Calul de bătaie electorală al PDSR a fost, în 2000, incapacitatea CDR-ului de a oferi investitorilor facilitățile pe care tocmai le promulgase și pe care, tot așa, în fața presiunilor FMI, după buget, a fost nevoit să le anuleze. Ce de mai proteste, ce de mai bășcălii dinspre opoziție! Las'că venim noi la putere și o să vedeți atunci! Și vedem. Acum. Am văzut mai întâi cum a fost cu TVA-ul. PDSR a promis că va acorda reduceri la alimente și energie, imediat ce va pune mâna pe putere. Euforia n-a durat prea mult. Cu jumătate de voce, mai întâi ministrul Tănăsescu, iar apoi chiar premierul, ne-au informat cu regret că anul acesta nu se mai poate face nimic, mergem așa înainte și, poate la anul… Povestea cu IMM-urile e nițel mai complicată. Politica față de întreprinderile mici și mijlocii a fost prioritatea cu care Partidul Umanist Român a venit în campania generală a Polului. Dan Voiculescu și oamenii săi au reușit chiar să impună crearea unui minister de resort, pe care l-au dotat și cu  o tânără ministresă și cu un program ambițios. S-au avansat tot felul de măsuri de sprijinire și de promovare a acestui important sector, pe care precedenta guvernare îl adusese la sapă de lemn și când era lumea mai bucuroasă, vine lovitura de teatru: dintre toate facilitățile promise mai rămâne doar una, și nu cea mai importantă - reducerea cu 50 la sută a profitului reinvestit! Adică partea cea mai ipotetică a oricărei afaceri, cu atât mai mult a unuia din momentul economic actual. Așa că, vorba unui celebru slogan comercial: rămâne cum am stabilit! Adică una promitem și alta facem. Avem motive obiective, ca întotdeauna, dar cred că nu asta e problema. Problema este una de decență!
Titlu: Liber la șpagă
Nr Editie: 304 Data: luni 30 aprilie 2001
Șpaga este un sport național care s-a derulat în umbra vieții publice, având însă notorietatea sa certă, campionatele și campionii săi, chiar și cifra de afaceri care adeseori a concurat valori din unele ramuri ale economiei naționale. Ținută în frâu, oarecum, de miza redusă (cât să câștigi, în comunism, nu era problema - problema era ce puteai să faci cu banii, mai ales cei iliciți), cât și de strictețea controlului (securitatea, atunci când nu era parte interesată, cenzura cu strictețe bursa neagră) înainte de '89, șpaga a cunoscut o veritabilă înflorire după. A concurat și mai concurează economia națională, ca una dintre componentele de bază ale economiei subterane și cunoaște o mare diversitate de forme și de domenii în care reglează, în interesul grupărilor implicate, procese pe care statul nu mai reușește, neavând nici instrumentele legale necesare și nici autoritatea. Datorăm șansa negeneralizării acestui cancer nu instituțiilor abilitate, ci presei și unei părți a societății civile. În ciuda unor interese specifice centrifuge, presa, în ansamblul său, s-a dovedit și se dovedește un regulator sensibil al corupției. Semnalele sale au obligat, nu odată, poliția și justiția să intervină și să sancționeze manifestări flagrante, unele aducând atingeri chiar siguranței naționale. Dincolo de acest aspect, nu este pentru nimeni un secret că nici chiar mass-media nu a scăpat flagelului. Și în presă există oameni necinstiți, și în presă unii doresc să-și atingă scopurile cu orice preț, marile diversiuni sunt montate și propulsate prin presă. Niciodată însă, ca până acum, în inițiativele comerciale având drept vehicul presa, invitația și promovarea incorectitudinii n-a fost atât de vădită, atât de "pe față". Publicații și posturi își propun fără nici o jenă să dea "liber la șpagă", ca o formă de protest - probabil - față de cei care n-o zic, dar o fac. Și față de o societate, în general, care mai are naivitatea să creadă în cinste și în corectitudine. 
Titlu: Repetabila Golgota
Nr Editie: 293 Data: marți 17 aprilie 2001
Dacă acceptăm ideea că rămâne valabilă numărătoarea actuală (și nu aceea prin care se corectează trecerea anilor cu 5, ceea ce ar însemna că ne aflăm nu în 2001, ci în 2005), înseamnă că în urmă cu 1968 de ani Iisus parcurgea tragicul traseu al patimilor, cu crucea în spate și cu coroana de spini pe cap, în mijlocul mulțimii nerecunoscătoare care refuzase să-i salveze viața, îndreptându-se spre locul sacrificului de pe Muntele Măslinilor. Este pilda supremă pe care ne-o oferă Sfânta Scriptură, cea care ar trebui să ne călăuzească perpetuu printr-o existență presărată cu primejdiile tentațiilor, ale egoismului și intoleranței, ale lipsei de bună cuviință și de înțelegere pentru cei din jurul nostru. Chiar dacă contactul nostru cu religia și cu principiile sale fundamentale a fost afectat de interdicțiile formale pe care le-a impus propaganda ateistă, modelele sale rămân valabile. Și le regăsim în viața noastră de fiecare zi fără a dovedi că învățăm ceva din aceste experiențe repetate. Iată, drumul pe care-l parcurge societatea românească în ultimul deceniu și ceva este presărat cu aceleași încercări. Reforma românească, încununată cu spinii libertății, poartă în spinare crucea ineficienței economice pe care o vor răstigi hoția, ineficiența, lipsa de talent managerial și partizanatul politic. Dacă modelul istoric și religios este inevitabil, nu ne mai rămâne decât să asistăm, vinovați, la răstignire și să nădăjduim că după aceea va veni înălțarea la ceruri și reînvierea. Reînvierea încrederii în propriile noastre forțe, în propria noastră capacitate de a ne asigura o existență cel puțin decentă, în șansa noastră de a atinge obiectivele fundamentale ale demersurilor noastre istorice. Cu credința că, asemeni lui Iisus, ne vom  înălța din abisul deznădejdii spre limanul de încredere.
Titlu: Sărbători fericite!
Nr Editie: 292 Data: sâmbătă 14 aprilie 2001

Titlu: Căsuța noastră (de sănătate) - cuibușor de nebunii!
Nr Editie: 282 Data: marți 03 aprilie 2001
Ieri, pe la prânz, angajații din toată țara ai Caselor de Asigurări de Sănătate au intrat în grevă, protestând împotriva faptului că au cele mai mici salarii din sistemul sanitar! I-auzi ia! Păi, la sfârșitul săptămânii trecute vuiau ziarele pe motiv că șefii Caselor cu pricina și-au tras anul trecut niște prime de vis din banul public! Nu mai puțin de 20 de miliarde de lei au intrat în buzunarele președinților CJAS și ziarele au făcut și un clasament al… nesimțirii: în timp ce subordonații lor trăiesc din câte un milion-un milion și jumătate pe lună, dl Roland Jehac de la Neamț, a băgat în buzunar 97 de milioane, Tudor Urlea de la București 85, iar doamna Milena Ionescu de la Bacău "doar" 70,6 milioane! Pe "echipe", adică la totalul primelor pe județ, proba nepăsării a fost câștigată de județul Vaslui cu 1,96 miliarde, urmat de Neamț, cu 1,41 miliarde și de Iași cu 1,24 miliarde! Acțiunea aceasta urmează, aproape firesc, dezmățului pe care l-a constituit achiziția, construcția și dotarea sediilor, prin care cei care se ocupă de soarta orbilor, șchiopilor, bolnavilor cronici au aruncat sute de mii de dolari, concurând cu baronii industriei din domeniul petrolului și al gazelor. Asta, în timp ce, cei internați își cumpără singuri feșe și medicamente; iar medicilor le lipsesc până și aspirinele. Te întrebi, uluit, cum se poate întâmpla așa ceva? Cum e posibil ca într-o țară în care sărăcia face ravagii, să existe zone ale administrației de stat - nota bene! - unde banul public să fie tratat ca o moștenire de familie? Dar, să nu ne mirăm prea tare. Dacă ar fi singurul loc unde bătaia de joc funcționează la scenă deschisă ar fi una. Dar nu e…     
Titlu: Ce mai arată Barometrul?
Nr Editie: 283 Data: miercuri 04 aprilie 2001
În apatia care s-a instalat după încrâncenarea electorală de acum 3-4 luni, ultimul "barometru de opinie" realizat de INSOMAR la comanda grupului de presă MONITORUL-CURENTUL nu face altceva decât să confirme ierarhiile și tendințele indicate de cele două  scrutine. Este aproape firesc: nu s-a întâmplat, în acest interval, nimic spectaculos, care să aibe puterea de a răsturna sau încurca ceva. "Clasamentul" partidelor rămâne același - cu mențiunea că partidul de guvernământ și-a întărit poziția cu o autoritate ce nu mai lasă întregii opoziții parlamentare decât o treime din câmpul de muncă, în timp ce printre partidele neparlamentare cel mai răsărit rămâne PNȚCD-ul, cu ridicolul procent de 1,4%! În tabăra puterii, premierul Năstase este mandatat cu cel mai înalt coeficient de încredere (71%) dintr-un pluton de doar trei politicieni cu balanța pozitivă (mai figurează aici Iliescu și Băsescu). Premierul, devenit prin cumularea șefiei partidului și guvernului, omul care pare să dețină cea mai mare putere în acest moment, are o situație delicată: marea așteptare manifestată față de el implică răspunsuri pe măsură. Aflat încă în fața enunțurilor, Adrian Năstase se va trezi în scurt timp în situația de a trebui să ofere românilor primele confirmări ale acestor speranțe. În fapt, Năstase cumulează și așteptările cu care a fost creditat Ion Iliescu, Victoria devenind acum un fel de paratrăznet în care se vor  descărca energiile suplimentare deturnate dinspre un Cotroceni tot mai detașat de responsabilitățile de fiecare zi. Responsabilități care se reflectă direct în topul spaimelor românilor: bolile (a fi bolnav începe să sune tot mai mult cu o condamnare), prețurile (despre care nimeni nu mai crede că se vor potoli), viitorul copiilor (tot mai incert, odată cu procesul selectiv de acces la instrucție), un război în zonă (spectrul butoiului cu pulbere de lângă noi rămâne mereu prezent), criminalitatea (nimeni nu mai este în siguranță, nici pe stradă, nici în casă) sau șomajul (o condiție cu care părem să fim tot mai împăcați). În fine, lucrurile pe care românii le așteaptă în primul rând de la guvern sunt acelea care par să fie tot mai greu de urnit din loc: reducerea șomajului, scăderea inflației și relansarea agriculturii. Pesimismul instalat în ultimii patru ani tinde să se cronicizeze, fără a anula însă o urmă de speranță. Foarte probabil ultima…
Titlu: Sesizarea din oficiu
Nr Editie: 284 Data: joi 05 aprilie 2001
S-a făcut caz de atâtea ori de faptul că Parchetul și, în general, organele abilitate ale statului ar trebui să fie mai puțin pasive față de hoțiile și corupția practicate pe față, la drumul mare, încât a ajuns un loc comun în bășcălia cotidiană care vrea să spună că orice s-ar face nu se întâmplă nimic. Ba, greșesc, de vreo câteva ori s-a sesizat din oficiu Parchetul, dar pe cauze minore și care aveau în spate cine știe ce răfuieli cu conotație politică. Marile cazuri așteaptă însă liniștite să treacă timpul și, printr-un proces istoric să nu-i mai întrebe nimeni pe autori cum au făcut primul milion. De dolari, bineînțeles. Ca să fiu mai explicit: de mai bine de trei ani vuiesc ziarele despre ce s-a întâmplat la BTT, unde "tranzacția" a luat locul ingineriilor financiare. Patrimoniul fostei agenții de turism a tineretului a fost prăduit în ochii tuturor, de n-a mai rămas actuala societate decât cu un hotel. A mișcat cineva vreun deget? Nici pomeneală! Abia după ce-a venit noua conducere a Ministerului Turismului, dornică să-și facă publicitate pe seama celor dinainte s-a dat în vileag ceea ce știa deja tot s(t)atul! Au vuit ziarele despre afacerile lui Mureșan la Agricultură și ale lui Sârbu la FPS. S-a întâmplat ceva? S-a autosesizat cineva atunci când unele dintre prăduieli mai puteau fi stopate? Nicidecum. Ies acum la iveală privatizările frauduloase ale celor vizați politic. Despre amici - nici o vorbă! Nu întreabă nimeni cum s-au privatizat, de pildă, hotelul Negoiul, ajuns la Banca Turco-Română, sau Național - ajuns la ASIROM. Tot ale ministerului Turismului au fost și astea. Ba, nici despre privatizarea ASIROM-ului n-a suflat nimeni vreo vorbă, până când, aflat în Germania și promițându-l  nemților, Radu Vasile, premier pe-atunci, s-a găsit în postura ridicolă de a afla că el a fost deja privatizat. Cu discreție și cu ingeniozitate. O "tranzacție" sută la sută. Vâclea este prima "victimă" a companiei. Dacă se cade repede la pace, va fi, probabil și ultima. Pentru că, vezi bine, cu sesizarea și cu autosesizarea e-o treabă mai complicată. Mai politică.    
Titlu: Știri pe scurt
Nr Editie: 285 Data: vineri 06 aprilie 2001
Uneori mă suprind citind presa pe diagonală. M-am întrebat de ce și am ajuns la concluzia că pe zi ce trece, ceea ce se află sub titlu devine tot mai previzibil, respectând bineînțeles o grilă care ține de tipul și gradul de "independență" al gazetei. Cert este, însă, că simpla înșiruire a titlurilor depășește adesea granița aleatoriului, reușind să sugereze o anumită stare de spirit, tendința sau realitatea de dincolo de aparențe. Hai să luăm, de pildă, ziarele de ieri: Primăria Capitalei are o gaură de 440 miliarde lei în buget. (Ei și? Dom' Băsescu își vede de treabă și se luptă neobosit cu maidanezii și tarabagiii!) Vacile românești nu știu că vine al doilea val de febră aftoasă. (N-au știut ele nici de primul!) Un  primar buzoian a pus sechestru pe biserică. (Omul e, cu siguranță, ateu!) E mai grav furtul unei rațe decât un viol? (Cel puțin asta e părerea magistraților din Răcari!). Un arbitru român a agresat o stewardesă! (Stewardesa era olandeză!) BTR moare în tăcere! (Cu ajutorul BNR se moare cu mare tam-tam în domeniu). Premierul neagă imixtiuni cu actul de justiție (De parcă ar fi nevoie…) Două TIR-uri cu carne au trecut prin Vama Borș fără să fie vămuite (Ca prin brânză, nu-i așa?) Cum se poate deosebi carnea de miel de cea de câine? (Ați simțit vreodată diferența?) PRM vrea grup de rugăciuni în Senat (Ce părere au cei de la Camera Deputaților?) Premiul întâi la un concurs de dans a revenit unor frați siamezi (Băieți cu craniile unite în zona tâmplelor, ceea ce le conferă un spor de tandrețe). Titus Munteanu lasă TVR pentru Antena 1 (Iată că Arca Marinei face victime colaterale. Dacă e vorba de victime…) Casa călăului a ars (Este vorba despre o casă din Sibiu în care se pripășiseră niște țigani care n-aveau habar de legendă. Altfel nu s-ar fi încumetat). Două bucureștence se judecă de ani pentru niște furculițe (de 7 milioane de lei!) Un fost vice-lider sindical și-a dat foc! (De necaz!) Stănoiu ia presa peste picior (S-o fi săturat și dânsa de cât a luat-o presa). La Călan se bea apă direct din lac (Bieții oameni nu mai au puțuri!) Vizionarea partidelor de fotbal îmbunătățește viața sexuală (Există chiar și o poziție intitulată "la televizor"!) Lider mafiot arestat! (Nu mai spuneți!) NATO nu e de acord cu Legea Secretului de Stat pregătită de promulgare în România (Ca să vezi!) Și știrea zilei, pe care n-o ratează nici o gazetă: de Paști, Guvernul scumpește curentul! Sărbători fericite!
Titlu: Greva lirică
Nr Editie: 286 Data: sâmbătă 07 aprilie 2001
Timp de două săptămâni, prima scenă lirică a țării a înscris pe afișul său o premieră absolută: GREVĂ! Autori ai partiturii pe care soliștii, coriștii, balerinii și mașiniștii Operei au interpretat-o în mijlocul publicului, adică în stradă, sunt foști administratori ai instituției care pe perioadele mandatelor lor au dat dovadă ori de incompentență, ori de neglijență, ori de reavoință - toate concretizate într-o măsură greu de suportat de cei vreo 700 de angajați ai instituției. Aceștia ar fi trebuit să returneze bugetului, în termen de câteva luni, cele vreo 9 miliarde pe care administrația - generoasă cu banii altora - îi dăduse la salarii din fonduri ce aveau cu totul alte destinații. Greva s-a dezamorsat odată cu promisiunea făcută de ministrul Culturii că paguba astfel creată va fi acoperită din alte surse și că oamenii vor fi lăsați în pace. Greva a subliniat însă criza gravă în care se află Opera, accentuată cu fiecare an pe motive de proastă administrare și populism, criză de care noul director, Ludovic Spiess a luat cunoștință odată cu revenirea sa după mai bine de 11 ani de la momentul în care o părăsise. Ce-a găsit acum i-a făcut părul măciucă: un contract colectiv de muncă ce prevede doar trei premiere pe stagiune, montări rezultate în urma a câte 80 (!) de repetiții, oameni care iau leafă petrecându-și timpul prin străinătate, dotare tehnică la pământ, anexe distruse de nepăsare și - cel mai grav - o continuă îndesire a scaunelor goale de la spectacole. Opera Română este pe cale să piardă contactul cu publicul! - este semnalul de alarmă pe care l-a tras reputatul artist care, cu vigoarea-i binecunoscută se încumetă, aproape sinucigaș, să încerce a repune pe roate carul liric. Operațiune cu atât mai urgentă cu cât până la festivalul "Enescu", în cadrul căruia Opera ar trebui să aibă o contribuție esențială - cu "Oedip" - bate la ușă. Va reuși Spiess să refacă onoarea scenei care ne-a onorat în cursul timpului cu atâtea valori? Sau va fi, la rândul lui sacrificat pe altarul populismului și al comodității? Printr-o altă grevă? 
Titlu: Dezbatere ecumenică la Parlament
Nr Editie: 287 Data: luni 09 aprilie 2001
Sâmbătă s-a întâmplat un lucru ieșit din comun. De pe vremea SRL-ului (adică a Săptămânii Reduse de Lucru) nu s-a văzut ca toată floarea națiunii să fie prezentă într-o sfârșita zi de sâmbătă la locul de muncă. Începând cu primul și terminând cu ultimul dintre miniștri, continuînd cu oamenii nr 2 și 3 în stat, împreună cu tot ceea ce formează și înseamnă legislativ, s-au aflat la Parlament, cu mâinile suflecate pentru a începe dezbaterile pe marginea Bugetului pentru ca, în conformitate cu promisiunea făcută, să-l dea gata până la Paște. A existat însă o mică problemă: e adevărat, am promis că vom lucra zi-și-noapte-lumină. Dar ce facem mâine când sunt Sfintele Florii!? Și cum partidul de guvernământ este cel mai bogat în Florini și Viorei, a spus-o prin chiar gura Viorelului Hrebengiuc: pardon, noi mâine trebuie să fim alături de alegători. Să discutăm cu ei, să ciocnim, să urăm! Asta ca răspuns la propunerea perfidă a liberalului Păcuraru care tocmai zise că dacă tot ne aflăm azi aici, să stăm și mâine, și poimâine, să dăm gata Bugetul. Fariseilor – le-a zis de la obraz peremistul Bolcaș. Iată cum vă arătați acum adevărata față de necredincioși. Pentru mine nu veți mai fi niciodată naționali, să vă fie clar! Colac peste pupăză a sărit și senatorul Feldman Alexandru: nu vă este rușine, domnilor? Știți că astăzi este Paștele evreiesc și iată că eu mă aflu la muncă? Dumneavoastră de ce nu puteți? Ca romanul imparțial, deputatul Sassu a intervenit și el în dezbatere, arătând că politica partidului său ține cont de rigorile parlamentului și de perceptele religioase. Așa încât… Așa încât să punem la vot – apropus în cele din urmă președintele Senatului, dl Văcăroiu. Cine e pentru, cine e împotrivă, cine se abține! Rămâne cum am stabilit! Și uite-așa lucrările lărgite al Parlamentului, cu participarea Executivului, pentru dezbaterea Bugetului, bătură binișor până la prânz, întru lămurirea unicului articol neînscris în Proiect: lucrăm mâine sau nu? Că și ziua de azi e scurtă și e deja cam pe sfârșite…  
Titlu: Cu degetul pe rana bancară
Nr Editie: 288 Data: marți 10 aprilie 2001
În premieră post-decembristă (adică după decembrie 2000) un membru al Guvernului pune cu curaj degetul pe una dintre rănile cele mai dureroase ale sistemului: ce se întâmplă în sistemul bancar românesc? Secretarul general al Guvernului, dl Șerban Mihăilescu, într-o declarație difuzată după ședința de guvern de săptămâna trecută, a spus textual: "Nu cred că ne putem bate joc la infinit de sistemul bancar românesc!" O face spre totala surprindere a celor care credeau cu tărie în acest lucru și procedau ca atare. Pentru că, de vreo opt ani, după socotelile mele, o grămadă de inși fără scrupule - fie ei bancheri, investitori sau chiar guvernanți - nu fac altceva decât să supună sistemul celor mai banale sau mai inventive metode de hărțuire și spoliere. Zeci, sute de milioane de dolari s-au scurs prin rănile deschise ale sistemului bancar, aprovizionând  buzunarele și interesele unor persoane fără scrupule dintre care doar o mică parte, o infimă parte s-a confruntat cu justiția și cu infailibilele ei metode de tărăgănare și de scoatere basma-curată a celor prinși, totuși, cu ocaua mică. Interesele celor care au devalizat băncile s-au întâlnit în mod straniu cu cele ale celor ce aveau datoria să supravegheze sistemul și să aibă grijă să nu se întâmple ce se întâmplă. După un deceniu de observație, mecanismele acestor inginerii apar astăzi suficient de clare. Suficient de clare pentru ca guvernul să-și pună întrebări legitime, pe care același Șerban Mihăilescu le face publice: la Bankcoop s-a procedat la un faliment politic. Și nici falimentul de la Bancorex nu va rămâne așa cum s-a făcut în 1997! Declarațiile pe care le invoc au plecat de la Ordonanța de Urgență prin care Guvernul propunea răscumpărarea creanțelor Daciei Felix și, implicit, salvarea acesteia din ghearele lichidatorilor. Este o veritabilă premieră, ce marchează și un alt mod de abordare a fenomenului - unul mai apropiat de o normalitate pe care tot întârziem să ne-o apropiem.  
Titlu: FARISEII
Nr Editie: 289 Data: miercuri 11 aprilie 2001
Termenul "fariseism" a fost vehiculat, sâmbătă, în Postul Mare, de către taberele care au participat la lunga și penibila dezbatere legată de faptul că dacă ziua de duminică va fi sărbătorită prin muncă sau prin chiolhane cu alegătorii. Adepții fiecărei tabere i-au acuzat pe ceilalți de acest păcat biblic care, iată, devine tot mai actual. Cea mai redutabilă formulă aparține onor PNL-ului care după succesele obținute când a fost la guvernare, vede cu tristețe "cum se irosesc reușitele din perioada '97-2000". Afirmația aparține liberalului C. Popescu Tăriceanu care consideră că premierul Năstase a risipit ceea ce "cu greu și multe sacrificii" s-ar fi reușit în plan economic. Să cazi jos, nu alta. Tot dl Tăriceanu pune nivelul mare al rezervelor valutare de la începutul acestui an pe seama aceleiași politici înțelepte făcută de colegul său Remeș! Dl Tăriceanu crede că acum economia are nevoie de relaxare fiscală (termen "brevetat" de același Traian Decebal), în paralele cu reducerea cheltuielilor. Tot de fariseism dă dovadă și extraparlamentarul PNȚCD despre care aflăm cu stupoare că se dă de ceasul morții să pregătească o "carte albă" a guvernării exercitate alături de fariseii de la PNL și de la PD. Ce, Doamne iartă-ne, o fi vrând să pună țărăniștii în această carte? Ce succese și ce realizări? Ce performanțe? Ce recorduri? În fine, pragmaticul PD, consecvent în a pluti cu fundul în două bărci, reproșează guvernului că nu și-a respectat promisiunile privind reducerea cotei TVA și relaxarea fiscală. Aceleași pe care atunci când guverna alături de ceilalți parteneri, PD le-a promovat de zor reușind să le și pună în aplicare (?!) Evident, acuzele fariseilor nu se pot metamorfoza subit în scuze pentru un PDSR confruntat cu toate păcatele guvernelor precedente (inclusiv ale celor cu același nume). Un pic de decență din partea tuturor participanților la corida bugetului s-ar cere, măcar acum, în Săptămâna Mare, dacă nu tot anul.
Titlu: "Portbagajul" și ecologia
Nr Editie: 290 Data: joi 12 aprilie 2001
După toate scandalurile legate de poluarea accidentală - a Siretului, Oltului și a altor afluenți importanți ai Dunării, iată și unul legat - indirect, e drept - de Dâmbovița. Posturile de televiziune au relatat, zilele trecute despre faptul că rețeaua de aprovizionarea cu apă potabilă din zona Grozăvești este folosită pentru deversarea dejecțiilor de la o serie de chioșcuri și tonete nu doar amplasate ilegal în zonă, ci și racordate, la fel de ilegal, la rețeaua de apă. Mai exact, mizeria ce se strânge pe la aceste chioșcuri se varsă direct în căminul unei magistrale care aprovizionează nu mai puțin de 200.000 de locuitori din zonă. Reportajele televizate au surprins maniera vitejească în care organele de control ale primăriei sectorului 6 au intervenit, stopând acestveritabil atentat la sănătatea publică. Foarte bine, onoare lor. Dar au făcut-o - nota bene - după aproape 6 ani! Pentru că de șase ani dateazăamplasarea ilegală a respectivelor chioșcuri în zonă! O ilegalitate comisă chiar de primăria sectorului 6, care s-a prins în hora afacerilor lui Bucurenciu&Co, prin falsificarea documentelor care menționau tarabe, acolo unde erau chioșcuri, unele de mari dimensiuni. Și, uite-așa, chestia asta ecologică se dovedește a fi una dintre consecințele activităților infracționale desfășurate pe perioada mandatului fostului primar Dinuță, partener de afaceri și prieten de șprițuri cu Bucurenciu, cel care după ce a încercat să-și găsească prin mijloace proprii jumătatea de milion de dolari furată din mașina proprie, sechestrând și schingiuind niște presupuși hoți, a fugit nițel în Belgia pentru a se sustragearestării. Povestea a făcut vogă cu vreun an în urmă, istoria provenienței jumătăți de milion de dolari rămânând învăluită în misterul în care sunt cufundate mai toate marile tunuri trase de "investitori" aparținând mafiei politico-polițisto-negustorești din România de tranziție. O tranziție lungă cât veacul și în care mai toate ponoasele pe care le îndură cetățeanul agresat din toate direcțiile, provin din confuzia morală care caracterizează pătura dominantă a societății românești.
Titlu: Trădare - dar s-o știm noi!
Nr Editie: 291 Data: vineri 13 aprilie 2001
O declarație - imprudentă, oare? - a președintelui Iliescu, făcută la postul public de televiziune, ridică din nou semne de întrebare la adresa armoniei care se presupune că ar trebui să domnească la vârful ierarhiei de partid și de stat. Dl Iliescu a afirmat, textual, că numirea în anumite funcții a unor foști ofițeri de Securitate face România mai puțin atractivă pentru NATO. Trimiterea este suficient de transparentă pentru a-l indica pe dl Priboi de la a cărei numire în fruntea Comisiei Parlamentare de Control a SIE au curs adevărate râuri de cerneală în presă. Cu această declarație dl președinte relansează, practic, "cazul Priboi" care, mai ales după comunicarea concluziilor CNSAS, părea că intră în conul de umbră al uitării, în ciuda eforturilor susținute ale unor parlamentari din Opoziție de a face din el un steag de luptă împotriva fostelor structuri. Amatorii de scenarii nu vor putea trage din această relansare decât o concluzie: că între dl Iliescu și dl Năstase se dă o luptă surdă, alimentată de orgoliile și ambițiile camarilelor. "Cazul Priboi" l-a vizat, de la bun început, pe premier. Cei care s-au agitat au făcut-o știind că în acest fel pot să lovească în șeful guvernului și al partidului, al cărui om de încedere dl Priboi era de câțiva ani buni. Nu interesa Priboi în sine, cât de bun sau de rău era, cât de implicat sau neimplicat în acțiunile anti-occidentale fusese el pe vremea comunismului, ci pur și simplu hărțuirea premierului. Care s-a dovedit mai dârz decât credeau adversarii săi, nu numai nerenunțând la omul său, dar și arătând pisica buclucașului CNSAS. Cum se vor clarifica lucrurile între domnii Iliescu și Năstase pe această temă - e treaba lor. Nu mă pot împiedica, însă, să mă întreb, dacă ereditatea dlui Priboi e mai rea decât aceea a unor generali de prin structurile serviciilor secrete, răsfățați ai fostului regim, pentru a căror mențiune în funcție militează cu o dubioasă insistență americanii și englezi. Aceiași care nu-l privesc cu ochi buni pe șeful comisiei de control a SIE…
Titlu: Ieșirea din garanție
Nr Editie: 298 Data: luni 23 aprilie 2001
Pe vremuri, când își lua românul o Dacie, primele șase luni le petrecea mai mult pe la service, încercând să-și schimbe cât mai multe dintre piesele originale care oricum ar fi căzut după câteva mii de kilometri. Fiecare bucșă, bieletă, capăt de bară sau - pentru cei norocoși sau cu pile - vreo planetară sau chiar setul motor - reprezintă o victorie împotriva destinului implacabil la care calitatea produsului și cea a drumurilor supuneau vehiculul național. De aceea, perioada de garanție, mai scurtă și mai zgârcită ca la oricare marcă, era considerată hotărâtoare pentru ceea ce avea să rămână proprietarul pentru următorii 5-7 ani cât "dura" o Dacie la prima mână. Ceva asemănător pare să se întâmple cu guvernele post-decembriste (excepție făcând cele din ultima guvernare, cea a coaliției): primele o sută de zile par să fie hotărâtoare pentru funcționarea ulterioară a Executivului și după acest interval gazetarii și analiștii s-au obișnuit să aștepte prima remaniere - cea care decelează piesele nepotrivite cu care a fost dotat, din "fabrică", vehiculul menit să ne târască pe drumurile accidentale ale reformei. De aici și zvonurile despre o primă și consistentă remaniere, care s-ar putea produce până în 1 mai, zvonuri dezmințite cu tărie de către același Executiv. Dar, cum bine știm, nu există zvon să nu fie urmat de ceva adevăr, așa încât nu ne rămâne decât să ne întrebăm care ar putea fi piesele care s-ar cere înlocuite după primii kilometri de guvernare. La prima vedere, portofoliile care ar putea suporta corecții sunt cele în jurul cărora au existat cele mai frecvente dispute în această perioadă: unul este cel al Finanțelor, al căror titular, dl Tănăsescu, s-a aflat nu odată în contratimp cu superiorii cât și cu subordonații săi; un altul ar putea fi titularul de la "Informații", dl Dâncu, care n-a reușit să facă să funcționeze la parametrii doriți acest compartiment esențial pentru imaginea Executivului. În poziții delicate s-au aflat, pentru o perioadă, și miniștrii de Interne și al Agriculturii, între timp situația lor părând a se fi reglat. Piese nevralgice ale mașinii guvernamentale se dovedesc tânara ministresă de la IMM-uri, copleșită de multiplele răspunderi ce-i revin, și aproape inexistentul domn Pușcaș, cel cu instituțiile europene (deocamdată demn urmaș al d-lui Herlea). Înlocuirea, în termen de garanție, a acestor repere i-ar putea permite șoferului Adrian Năstase să conducă în relativă siguranță până la următoarea remaniere.