Punctul pe Y, iulie 1995

Titlu: MAI VOR UNGURII ARDEALUL ?
Nr Editie: Data: luni 03 iulie 1995
Sincer să fiu, nu cred că acest slogan se mai poate bucura de credibilitate: ungurii vor să ne ia Ardealul! Nu că Budapestei nu i-ar plăcea să-și mai cârpească amintirea gloriei regale și imperiale de mult apuse. Dar astăzi un astfel de lucru nu mai este posibil, în maniera în care el fusese conceput pe vremea lui Horthy. Lucrurile s-au schimbat, lumea evoluează spre formule de dominație și control mult mai subtile. Teoria federalizării este cea care convine cel mai mult unei Ungarii care a rămas atât cât să nu se mai poată împărți. Se pot împărți însă cei din jurul său. Manevra politică a căpătat conotatii economico-financiare tot mai pronunțate. Holdingul de la Budapesta consideră că este mult mai profitabil să culeagă roade și influență prin intermediul unor soci etăți-pui. UDMR este un astfel de SRL care lucrează cu râvnă pentru a da beneficii, primind în schimb, ca societate mixtă ce este, infuzie de capital și "echipamente" cu scutiri de taxe vamale. Alte asemenea SRL-uri, în Iugoslavia, în Slovacia sau prin Croația, dezvoltă același know-how pus la punct în laboratoarele trustului. într-o Europă viitoare, în care granițele tradiționale vor dispărea sub presiunea liberei circulații economice, Ungaria va putea fi, în această manieră subtilă, mai mult ce-a fost și încă ceva pe deasupra. în această situație nu va avea nevoie de Ardeal, pentru că va putea beneficia din plin de resursele sale fără a se mai complica juridic și politic. Nu, hotărât lucru, ungurii nu mai vor Ardealul...
Titlu: CAMPANIA PENTRU CAMPANIILE ELECTORALE
Nr Editie: Data: miercuri 19 iulie 1995
În emisiunea lui Arachelian de luni seară, secretarul general al Guvernului, Viorel Hrebenciuc, a scăpat primul porumbel electoral din gură, referindu-se la datele viitoarelor alegeri, care până acum au plutit în generalitatea anului care urmează. Dl Hrebenciuc a spus, textual: "alegerile de peste 6 luni și de peste un an și jumătate", ceea ce ar însemna ianuarie '96 pentru locale și decembrie '96 pentru generale și prezidențiale. Precizarea ni se pare importantă mai ales prin faptul că ea lasă un răgaz de aproape 12 luni între repetiția locală și spectacolul "de gală", dublu față de cel de la precedentele alegeri, iar faptul nu poate fi întâmplător. Ceva s-a învățat din lecția '92 si anume că între cele două scrutinuri există și asemănări și diferențe specifice, dar mai ales faptul că din configrația politică ce va rezulta din scrutinul local se vor desprinde căile de acțiune pentru următorul. Aș spune chiar că prin această declarație (nu știu cât o scăpare imprudentă și cât o grenadă fumigenă aruncată pentru a testa reacția publică) se deschide, practic, campania pentru viitoarele campanii electorale, cu o bătaie foarte clară: amplasarea în plină iarnă a localelor va dezavantaja actualele echipe, aparținând preponderent Opoziției în marile centre urbane, și așa confruntate cu nerealizările cumulate de-a lungul mandatului, în timp ce generalele, deși tot în plină iarnă, vor avea particularitatea de a beneficia de un an de măsuri populiste ce vor specula la maximum efectele unei posibile și dorite relansări economice.
Titlu: FLEGMA EUROPEANĂ
Nr Editie: Data: joi 20 iulie 1995
N-aș spune deloc, așa cum încerca dl ministru Maior să scuze într-un mod elegant Rezoluția Parlamentului European, că e vorba de o necunoaștere a subiectului - și anume, conținutul autenticei Legi a învățământului - si că grăbita si insolenta tragere de urechi a autorităților românești este o eroare provenită dintr-o nebăgătoare de seamă grijă față de soarta minorităților. Cred, mai degrabă, că este rezultatul spectaculos al unei noi diversiuni puse la cale de activii reprezentanți ai vecinilor noștri maghiari si de susținătorii lor necondiționați, prin care cu bună știință un document incomplet și neautentic a fost vehiculat ca motiv al unei luări de poziție dure și al unei noi culpabilizări a recalcitranților și neeuropenilor români. După cum la fel de neîntâmplătoare este ignorarea reprezentanților noștri în forul european, coroborată cu recunoscuta lor lipsă de combativitate în momentele importante. Celebrul adagiu "calomniați, calomniați, ceva tot va rămâne", funcționează, ca de atâtea alte ori, fără cusur și geaba ne vom revolta noi și vom trimite misive de protest: opinia publică va reține doar faptul că românii nu-i lasă pe unguri să-și învețe limba și că "genocidul cultural" se practică cu frenezie la București, în disprețul civilizației europene. Nimeni nu se va mai obosi să reia dezmințirile sau să le dea vreo atenție. Rezoluția cu pricina este o flegmă aruncată în obrazul unei țări pe care europa filo-maghiară refuză să o considere ca făcând parte dintre cele care au dreptul la o demnitate proprie. O demnitate pe care, de prea multe ori, noi înșine ne-am refuzat-o.
Titlu: LA CAPĂT DE "DRUM AL KENTULUI"
Nr Editie: Data: vineri 21 iulie 1995
La peste doi ani de la începerea cercetărilor în deja celebra afacere "Drumul Kentului" - al cărei semnal a fost dat, în Noiembrie 1992, chiar de "Libertatea" - iată că instanța s-a pronunțat într-unui dintre cele două procese care analizează (pentru a le sancționa) vinovățiile pentru cea mai spectaculoasă fraudă fiscală din acești ultimi cinci ani. în procesul din instanța militară, trei cadre ale armatei au fost condamnate - cu suspendare - pe termene simbolice. Culpa de a fi confundat acareturile armiei cu propria lor ogradă, de a fi făcut depozite de țigări aduse prin contrabandă în chiar incinta unor unități cu profil special, de a fi acceptat plata unor exporturi de tehnică în leii proveniți din vânzarea ilegală a țigărilor, nu a meritat, după opinia instanței, mai mult de o urecheală părintească. Și poate că domnii judecători au, în felul lor, dreptate: ei au instrumentat ceea ce li s-a dat. Și li s-au dat câțiva acari Păun cu trese, în timp ce oamenii cu vipușcă, responsabili de fapt ai acestor afaceri pe picior mare, sau sub nasul cărora acestea s-au derulat în liniște și pace, își văd în continuare de treabă, prin cancelarii interne sau cu misiuni externe. Este, de altfel, o modalitate tipic postrevoluționară de a rezolva o asemenea dandana pe care nici măcar celebrele comisii de anchetă n-au reușit, totuși, să o îngroape. Probabil că pentru blândețea militară de aici se va scoate pârleala în procesul civil intentat celor trei traficanți arabi care, la urma-urmei, n-au făcut altceva decât să răspundă amabilelor invitații și oferte ale partenerilor lor, fără să-și mai bată capul cu legea, când legea o făceau tocmai aceștia. La capăt de Drum al Kentului se întrevede, în zare, fantoma atât de bine cunoscută nouă a corupției fără corupți. Doar cu acari...
Titlu: CAPRA - UN SIMBOL NATIONAL
Nr Editie: Data: luni 24 iulie 1995
Disputa declanșată de tranșarea cursei pentru Intercontinental îmi pare mai puțin o chestiune de principiu, în care mai binele este adversarul binelui, și mai mult o răfuială de culise între posesorii de capre și cei care le doresc acestora decesul, după un principiu călăuzitor al națiunii noastre. Grija față de interesele întreprinzătorului străin care coboară cu hârzobul din înălțimile afacerilor mondiale, pentru a umple haznalele FPS-ului cu sacii de dolari s-ar vrea, într-un fel, o replică la celebrul slogan al '90-lor, "nu ne vindem țara"! Nu mai suntem național-proletcultiștii acelei epoci de tristă amintire, suntem europeni și occidentali, deschiși capitalului străin, (chiar dacă acesta n-a depășit multă vreme suta de dolari) și este pur și simplu o insolență să ne punem înaintea lor! Șlagărul acesta se cântă cu osârdie mai ales de către cei care, neavând acces la bucata de cașcaval a turismului românesc, s-au repliat rapid pe pozițiile concurentului nedreptățit. N-am de gând să mă pronunț - de altfel, lumea s-a cam săturat de datul cu părerea, devenit sport național - în legătură cu corectitudinea procesului prin care grupul Păunescu a preluat controlul asupra celui mai important hotel al țării, deoarece consider că are cine. Există instituții care au și dreptul și competența să o facă și acestea trebuie să o facă. Dincolo de aceste opinii autorizate, tot restul este speculație păguboasă, atât timp cât noi înșine vrem să ne convingem că înotăm într-un ocean de mocirlă. "Scandalul Inter" mi se pare mai degrabă o râcă izvorâtă din frustrare, decât o nobilă și altruistă revoltă justițiară. Între "nu ne vindem țara" și "o dăm, dar pe comision" există o plajă de interese mai mult sau mai puțin obscure, dar întotdeauna concrete.
Titlu: IZOLAREA TELEFONICĂ A ROMÂNIEI
Nr Editie: Data: marți 25 iulie 1995
Timp de câteva zile, România a fost în postura unui teritoriu de peste mări și țări, izolat de lumea civilizată prin căderea legăturilor sale telefonice. în timp ce apelurilor din străinătate li s-a răspuns printr-un anunț invariabil în maghiară (?!), celor din țară Ie-a sunat interminabilul semnal ocupat. Motivul a fost că una dintre centralele cele mai moderne (cu echipamente Siemens) a "căzut" de la un banal scurtcircuit al unui ventilator electric! într-o țară civilizată Rom Telecom, sau cine se ocupă de treaba asta, ar fi plătit de s-ar fi spetit daunele produse în special firmelor comerciale, pentru că acolo contractele au un mare grad de responsabilitate. La noi nu se va plăti un sfanț (de altfel, de ce să ne mirăm, când plătim curent abonamentele pentru telefoanele noastre ce rămân mute săptămâni în șir) pentru că ... nu s-a prevăzut în contract! Bun. Să zicem că în contractele cu abonații Rom Telecom (sau cine se ocupă) a preluat mentalitatea comunistă a tratării cetățeanului ca un obiect care are doar dreptul să plătească. Mai grav este că în relația cu partenerul care i-a lucrat și instalat echipamentele Rom Telecom (sau cine se ocupă) s-a tratat ea însăși într-un astfel de mod, necerând garanții și asigurări. Este posibil ca interesele vitale ale unei țări (căci asta este situația până la urmă) să depindă de modul (interesat sau nu!) în care un funcționar, cât o fi fost el de mare, a tratat un contract de o asemenea importanță ? Mi-e teamă că episodul acesta este doar vârful unui aisberg de interese private care au afectat și afectează interesele naționale, printr-o mulțime de contracte încheiate în disprețul cetățeanului si al tării si că vom afla aceste lucruri pe măsură ce vor cădea diversele sisteme.
Titlu: TRĂDAREA
Nr Editie: Data: miercuri 26 iulie 1995
Printre termenii pe care limbajul de lemn comunist i-a demonetizat, rezervându-le o funcție peiorativă, se numără și acela de "trădare". Paranoia totalitară a operat sistematic o suprapunere a interesului național cu acela al deținătorilor pârghiilor puterii. Loialitatea sau trădarea au fost apreciate în funcție de gradul de apropiere sau de distanțare față de cel căruia i se acorda privilegiul de a întruchipa, într-un moment al istoriei, virtuțile majore ce ar fi trebuit să caracterizeze o națiune. Trădătorii s-au recrutat, în majoritatea cazurilor, dintre opozanții mai mult sau mai puțin deschiși ai lui Dej, sau ai lui Ceausescu, iar faptele lor au fost considerate ostile la adresa țării. Disputa între cele două moduri de a recepta termenul (trădarea persoanei sau a țării) continuă și astăzi când, de pildă, se mai pun întrebări legate de faptul dacă Pacepa a trădat țara sau pe Ceausescu. Cel de-al patrulea volum din "Cartea Albă a Securității" editat de către SRI, aduce în discuție o cazuistică bogată legată de acest subiect, mai ales că perioada tratată (1968-1978) parcurge o etapă adânc marcată de consensul momentului următor ocupării Cehoslovaciei, în care comunismul românesc și-a aplicat o ștampilă națională. A vorbi astăzi despre trădare prezintă riscuri. Nu pentru că fenomenul n-ar fi real (asistăm, de altfel, la hemoragii majore de informații din instituții vitale pentru securitatea națională, fără ca reacțiile firești să se facă simțite). Ci pentru că o nouă formă de paranoia tinde să acuze o altă coincidență de interese în condițiile fracturii marcate a percepției politice. Ceea ce pentru unii apare ca trădare, alții apreciază ca patriotism și viceversa, fără ca cei care au datoria de a aplica legea să aibă decizia și competența de a o face fără teama de reproș. Aștept cu nerăbdare momentul unei ruperi de mentalitatea schizofrenică, pentru că, parafrazându-l pe Caragiale, trădarea fără trădători n-are nici morală și nici prințipuri.
Titlu: ÎNCEPE RĂZBOIUL LIMBII
Nr Editie: Data: joi 27 iulie 1995
În această după-amiază la Debrețin, în Biserica Mare, urmează să aibă loc o adunare "pentru egalitatea limbii maghiare și egalitatea în drepturi a comunităților naționale". Este, practic, debutul unei campanii de amploare îndreptate împotriva "persecuțiilor" la care este supusă minoritatea maghiară din România si la care subscriu toate forțele iridentei în frunte cu Uniunea Mondială a Ungurilor, condusă de faimosul extremist Csoori Sandor. Nu vor lipsi din distribuția acestui show tenori dramatici de talia episcopului Laszlo Tokes și ai lui Suto Andras, care nu vor pierde prilejul să înfiereze intoleranța românească și genocidul cultural care se practică în România. Concertată atent cu mișcările de nesupunere civică din Transilvania dirijate de UDMR, această manifestare se dorește a fi semnalul de declanșare al unui război de uzură, ai cărui soldați, postați în tranșeele autonomiei, așteaptă de la Europa semnalul unui armistițiu care să le consfințească dreptul la recomandări. Războiul limbii este și va rămâne un pretext. Pentru că nu limba îi interesează pe agitatorii de la București și din Budapesta, ci spațiul economic vital pentru trasarea unor noi granițe ideologice. Ce n-a reușit Viena se speră că va reuși - în urma acestei manevre - Strasbourgul, pe fondul unei psihoze niciodată verificate sau amendate, în care se agită cu falsă disperare steagul supraviețuirii culturale. Războiul limbii se poartă nu cu româna, ci cu românii.
Titlu: OMUL NOSTRU DE LA WASHINGTON
Nr Editie: Data: vineri 28 iulie 1995
Decesul neașteptat al lui Mihai Botez a creat o situație de criză în diplomația românească ce este confruntată cu unul dintre examenele sale de maturitate: vizita oficială a președintelui lliescu la Casa Albă, programată (dar neconfirmată oficial, încă) pentru luna septembrie. S-au făcut și se fac o mulțime de speculații pe tema acestei succesiuni și reuniunea din această săptămână, a celor mai importanți ambasadori (sau, mai exact spus, a titularilor celor mai importante misiuni diplomatice) la Ministerul de Externe a sporit calitatea și cantitatea supozițiilor. Reprezentanți ai primelor trei puteri (în ordine: președinție, guvern, parlament) își îndreaptă cu nesaț privirile spre fotoliul prin care s-au perindat Aurel Dragoș Munteanu și Mihai Botez, cu speranța că acesta le va aduce consacrarea politică, cel puțin prin proximitatea celui mai puternic om din lume care, este la această oră președintele Clinton. Se vehiculează numele consilierilor prezidențiali Negrițoiu și Chebeleu, cel al senatorului Vasile Văcaru, ba chiar și cel al ministrului Meleșcanu deși rațiuni de ordin practic vor face, foarte probabil, ca în perspectiva vizitei, misiunea să fie preluată de un tehnician - actualul ambasador la ONU - Goriță. Problema succesiunii definitive este una dintre cele mai serioase și aluziile la adresa academicianului Cajal mă fac să cred că n-ar putea fi operată - pentru actualul context politic - o alegere mai bună decât aceea a ponderatului, lucidului și influentului șef al federațiilor comunităților evreiești din România. Cel puțin în sensul unei reciprocități autentice.
Titlu: NECHEMAT ÎN ȚĂRÂNĂ
Nr Editie: Data: marți 18 iulie 1995
Vestea morții lui Mihai Botez a fost atât de surprinzătoare pe cât poate fi întâmplarea de a te despărți de cineva cunoscut și de a afla apoi că acel cineva pur și simplu nu mai există. Disident celebru fără a o dori, pentru că disidența sa venea dintr-o adâncă convingere intimă, Mihai Botez a reprezentat, în politica română postdecembristă, o speranță: speranța de a reuni în jurul ideii de România și nu a unor variante partinice, oameni cu adevărat de valoare și cu prestigiu, și care nu puteau fi suspectați de cine știe ce continuitate de tip ideologic. Din acest punct de vedere el a fost, probabil, cel mai bun ambasador pe care România putea să-l aibă în cea mai importantă dintre națiunile care decid cursul istoriei. Din același punct de vedere - poate că unora formularea li se va părea cinică, dar nu este - prematura sa dispariție vine în cel mai nepotrivit moment. Peste mai puțin de două luni urmează să aibă loc prima vizită cu adevărat oficială (respectându-se adică toate canoanele formale) a președintelui lliescu la Washington, echivalentă cu o consacrare a statutului său de partener politic cu drepturi depline. Este un termen limită, pentru că dincolo de finele acestui an se va intra în etapa electorală și administrația americană nu va mai risca gesturi interpretabile sub forma girului acordat unuia dintre candidați. Mihai Botez deținea, nu doar ca ambasador, toate "cheile" acestei vizite si era cel mai în măsură să facă în asa fel încât bariera oficială să poată fi depășită chiar dacă unele dintre ideile sale privitoare la durata și conținutul turneului difereau de cele din tară. Nechemat în țărână, el lasă lucrurile într-un suspans a cărui dimensiune esențială este cine îi va putea lua locul în timp util si cu maximum de eficientă. înclin să cred că dintre candidaturile deja vehiculate nici una nu îndeplinește condițiile practice. Viitorul ambasador va fi, probabil, asul scos din mâneca Președinției sau din buzunarele Executivului.   
Titlu: TAHER CONTRA SOROS
Nr Editie: Data: luni 17 iulie 1995
Diatriba lansată de la tribuna forumului CRANSMONTANA împotriva Estului în general și a României în special, cu acuze pe cât de grave, pe atât de lipsite de suport real, de către miliardarul Soros a lăsat, într-un anume fel, perplexă asistența românească. E drept că unul dintre membri se afla în prezidiu de unde nu putea replica, dar alți trei sau patru corifei ai Reformei, invitați pentru a susține prelegeri și a conversa cu oameni de afaceri, erau acolo și auzeau ceea ce auzea toată lumea, cu deosebirea că ei erau singurii în măsură să știe dacă e adevărat sau nu. în cele din urmă, o singură voce s-a făcut auzită în aulă, contrazicându-l cu argumente pe adeptul societăților deschise într-o anumită direcție: Fahti Taher, om de afaceri iordanian, stabilit de mai mulți ani în România, "întrebați-mă pe mine dacă România e o țară sigură pentru investitori, pentru că eu am investit acolo 500 milioane dolari. Și n-aș fi făcut asta dacă n-aș fi crezut în viitorul acestei țări, în capacitatea ei de a depăși o moștenire mai grea decât a oricărei alte țări din zonă și de a ajunge pe locul pe care-l merită". Decizia replicii, argumentele ei au lăsat pentru câteva momente asistența într-o stare de muțenie: Goliatul speculațiilor de bursă era înfruntat de către un David oarecare (permisă fie-ne licența aceasta, într-o zonă delicată). După care au izbucnit aplauze ... N-am citit în relatarea nici unei agenții de presă - române sau străine - despre acest episod. Cred că, dincolo de controversele (devenite și ele atât de obișnuite) din jurul afacerilor sale, dl Taher merită un gest de recunoștință din partea țării pe care o consideră, cu atâta tărie, ca pe a doua patrie a sa. P.S. După acest discurs, slovacii l-au declarat pe Soros "persona non grata". Noi suntem mai toleranți și atât de europeni încât nu m-aș mira să-i aplicăm acest tratament lui... Taher!
Titlu: LUPTA DINTRE VECHI SI NOU
Nr Editie: Data: vineri 14 iulie 1995
Pe măsură ce se scurge timpul, afacerea "lliescu - KGB - terasa Anda" își scoate la iveală recuzita și manevrele de culise. A fost mai întâi un crescendo, generat de revelațiile târzii ale unui Botnarciuk, scrisorile sale parafate, corespondențele din Moscova o oarecare agitație parlamentară, pentru ca apoi să vină bomba: Botnarciuk nu există, iar KGB nu dă adeverințe! La țanc, pică Terasa Anda, cu episodul rocambolesc din centrul Bucureștilor, cu inflamarea unei părți a opiniei publice și chiar cu îndoielile de rigoare. Iar când să se lămurească lucrurile, încep defecțiunile: martora principală nu vine la comisie, ba mai mult, încearcă să o șteargă într-o deplasare peste hotare. Ce se întâmplă, de fapt ? Poliție politică, justițiari cu reportofon, conspirație ? Cred că lucrurile sunt mult mai simple decât pot să apară la prima vedere. În fond, nu e vorba decât despre o banală și dialectică luptă dintre vechi și nou. Dintre vechile și noile structuri informative. Dintre vechea Securitate si noul SRI. între cei care nu sunt dispuși să lase din mână atuul informației și cei care doresc să-l stăpânească pe deplin. Conflictul tot mai ireductibil dintre directorul Măgureanu și elementele aruncate peste bord din varii motive, dar mai ales" - mi-ar plăcea să cred - datorită neadaptării la exigențele democratice ale muncii informative, și-a găsit canalul de defulare în această afacere condusă la vedere, după cum lesne se poate constata, de foștii informatori ai Securității sau de specialiștii în retragere. Diversiunea poartă, de altfel, amprente inconfundabile pe care cunoscătorii le pot fișa, cu maximă precizie, fără ca acest lucru să reprezinte vreun câștig pentru cineva. Pentru că în acest mod doar se pierde: încredere și siguranță.
Titlu: VIZA AMERICANĂ
Nr Editie: Data: marți 04 iulie 1995
A trecut pe la redacție dl V.R., cetățean român, pentru a-mi relata ce-a pățit cu viza americană. Convertit, dintr-o funcție publică, la economia de piață, domnia sa a devenit om de afaceri derulând contracte de miliarde care-i aduc un venit frumos de la cele trei firme pe care le are. Cu banii pe care-i câștigă acum face ce n-a putut să facă înainte: să cunoască lumea. A călătorit în multe părți, a strâns impresii și chiar concluzii folositoare în munca sa și, de curând, s-a decis să facă pasul cel mare: să vadă America! Adică Mecca, sau Roma, sau cum vreți să-i ziceți, a liberei inițiative și a drepturilor omului. S-a dus la ambasadă, a plătit câte 20 dolari pentru el și pentru nevastă (taxa de viză s-a desființat, dar a fost înlocuită de una de "informatizare"), a completat niște formulare și a ajuns în fața consulului căruia însă n-a apucat să-i explice prea bine de ce și ce vrea să vadă în America, că acesta i-a și trântit o ștampilă cât toate zilele pe pașaport cu "viză refuzată", spunându-i verde în față: "Dumneata vrei să rămâi acolo!" De unde o fi tras o asemenea concluzie, s-a mirat omul nostru, căruia nici prin cap nu-i trece, la vârsta lui, să ia viața de la capăt printre străini (mai ales că aici o duce foarte bine), revoltându-se, pe bună dreptate, din cauza acelei ștampile care-l stigmatizează ca pe un posibil infractor în fața oricărui organ de frontieră. Cu ce drept o ambasadă străină își permite să marcheze pașaportul unui român cu însemnele unei operații pe care nu a făcut-o ? Cu ce drept acest funcționar mă insultă tratându-mă ca pe un infractor, fără să aibă nici un argument ? - s-a mai întrebat, retoric, interlocutorul meu. Sincer să fiu, n-am reușit să răspund la nici una dintre întrebările domnului V.R. Ar putea-o face, de exemplu, Excelența Sa, dl ambasador Alfred Moses, daca l-ar interesa ce gândesc romanii despre modul în care sunt tratați de către campionii drepturilor omului pe care-l ignoră ...
Titlu: SPUMA SI DROJDIA SOCIETĂȚII
Nr Editie: Data: miercuri 05 iulie 1995
Filmul nesărat despre Mafie, difuzat de TVR vineri și duminică, mi-a readus în memorie una dintre cele mai presante probleme ale societății românești de azi: lupta cu structurile în formare ale rețelelor crimei organizate. Zguduirile și răsturnările din acești ultimi cinci ani au adus la iveală o nouă stratificare socială în care criteriile morale si de conduită au fost grav ignorate sub presiunea banilor făcuți rapid și pe căi mai puțin ilicite. Noua noastră democrație îi pune, prea adesea, la aceeași masă pe oamenii politici cu influență, pe veghetorii și împărțitorii dreptății, cu oameni de afaceri dubioși, sau bandiți care și-au achiziționat la prețuri modice certificate străvezii de onorabilitate. Conștiințe disponibile vândute ieftin fac ca în lanțurile de interese să se întrepătrundă spuma și drojdia societății, în așa fel încât, buimac, să ajungi să te întrebi, care este senatorul și care este "storcătorul" de datorii, ori ce anume au de făcut împreună. Valul de arestări operate în ultima vreme în mafia autohtonă este un semn că nu e prea târziu și că se mai poate face ceva înainte ca mafioții să se instaleze ei înșiși la pupitrul puterii. în același timp, însă, cercetările aduc la iveală lucruri si situații, dacă nu știute, măcar bănuite, care ne arată cât de departe s-a mers și s-a ajuns în penetrarea structurilor de putere. Iar dacă mâine-poimâine îi veți vedea în libertate pe unii dintre cei despre care sunt astăzi pline ziarele, să nu vă mirați: în cazul lor filiera a funcționat, îndrăznesc doar să sper că aceștia vor fi puțini. Că nu vor fi deloc, nu.
Titlu: SPONSORII LUI ENESCU
Nr Editie: Data: joi 06 iulie 1995
Într-o societate convertită brusc la pragmatism, cum este a noastră, cultura, nevoită să se rezume la slabele resurse ale statului, este cea mai în pericol să rămână de izbeliște, cu consecințe grave pe planul viitorului educației. într-o astfel de situație, cea de-a 13-a ediție a Festivalului Enescu, programată în septembrie, constituie o oază de speranță și o neașteptată sărbătoare a spiritului. Simpla lectură a programului ne arată că va fi, practic, cel mai "tare" festival european de gen, cu 6 orchestre internaționale, din care 4 se află în primele 5 ale unui clasament mondial, cu soliști de talia lui Menuhin, Mehta, Rodjestvenski sau Lupu, dar și cu un public avid de cultură autentică. Din păcate, însă, la mai puțin de două luni până la primul gong inaugural, persistă încă o serie de necunoscute ce pot afecta grav tot efortul organizatoric de până acum: când se va ști în ce sală se va desfășura ? (Palatul Parlamentului nefiind potrivit, din punct de vedere funcțional, pentru o asemenea manifestare); când se va încheia contractul cu TVR ? (fără de care acțiunea riscă să-și piardă impactul); dar, mai ales, când și de unde se vor aduna cele 800 de milioane de care mai este nevoie ? Pentru că, iată o realitate tristă si îngrijorătoare, în jurul lui Enescu nu prea se înghesuie sponsorii. Două mari firme (mobilă și tehnică de calcul) au declinat deja propunerile, pe motiv că nu este o manifestare "serioasă". Adevărat, nu atât de serioasă cât un concurs de "miss Ciorogârla" sau cât o paradă a modei, pentru care, desigur, până la ora asta s-ar fi găsit și sala și banii. Enescu rămâne, însă, ceea ce este: un personaj neatractiv pentru sponsori și cu priză doar la un public în stare să renunțe la orice pentru a-și plăti privilegiul de a fi părtaș la actul de cultură.
Titlu: ELOGIUL CITITORULUI STATISTIC
Nr Editie: Data: vineri 07 iulie 1995
La cinci ani si jumătate de la înființarea sa si la nouă luni de la cea mai importantă schimbare (apariția de dimineață) am dorit să știm, cu precizia pe care ți-o poate oferi statistica, ce cred cititorii despre ziarul pe care îl cumpără și îl citesc, mai des sau mai rar, după cum îi lasă punga sau interesul. Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a procedat cu minuția caracteristică unei firme care se respectă și-și respectă munca, investigând peste o mie de subiecți - cititori de presă, punându-ne la dispoziție un set de concluzii pe care le reproducem - cu transparența necesară a unei relații corecte - în pagina a patra a ediției de astăzi. Dincolo de procente și cifre se impune o constatare: nu ziarul este acela care-și conturează astfel profilul, ci cititorul, cu exigențele sale și cu preferințele sale, cu opțiunile sale în continuă mișcare. Lectorul LIBERTĂȚII preferă informația curentă și corectă, acceptă cu mai mult interes stilul neutru (a trecut vremea emoționalității), aleargă după știrea clară și interesantă și este adeptul judecăților făcute cu propriul său cap - de aceea refuză atitudinile partinice și propensiunile extremiste, în favoarea unei orientări centriste. Atunci când întâlnește aceste lucruri, cumpără ziarul, al cărui preț îl găsește normal în condițiile date, și nu ezită să-l împartă cu cei din familie și cu prietenii. Lui, cititorului statistic, îi mulțumim astăzi pentru răbdarea și încrederea cu care ne-a însoțit de-a lungul acestor ani în care ne-am modelat și interferat reciproc până la punctul numit fidelitate.
Titlu: ULTIMATUMUL DE LA COTROCENI
Nr Editie: Data: luni 10 iulie 1995
Prezența conducerii UDMR la Cotroceni pentru a-l soma pe președinte să nu promulge legea învățământului constituie ultimul act al unui program bine pus la punct și aplicat cu minuție vreme de peste patru ani: o campanie de provocări când mai subtile, când mai fățișe, menită să justifice în ochii comunității internaționale actele de nesupunere civică ce au fost anunțate cu acest prilej. De ce a fost aleasă tocmai legea învățământului ca suport al acestui pas decisiv ? Din aceleași rațiuni propagandistice: UDMR știe că unul dintre argumentele hotărâtoare în convingerea Europei că în România minoritatea maghiară este persecutată, este tocmai această amenințare cu "pierderea identității culturale". Nu contează că minoritatea maghiară din România nu este, în fapt, preocupată de problemele pe care le ridică liderii săi politici, nu contează nici chiar faptul că această lege depășește, practic, orice standarde occidentale în materie, contează doar că trebuind să învețe istoria, geografia și româna în limba română, etnicii maghiari vor fi supuși unui adevărat genocid cultural ! Liderii prezenți la Cotroceni știu foarte bine că cererile lor sunt inacceptabile, că refuzul de a onora o decizie a majorității democratice în numele intereselor minorității poate constitui precedentul periculos al contestării oricărei forme de autoritate statală. De altfel, sunt sigur că ei au mizat din capul locului pe un astfel de refuz ca parte integrantă a unui plan care trece în faza explozivă, absolut întâmplător, nu-i așa, chiar înaintea rundei decisive de negocieri privitoare la tratatul de bază cu Ungaria. Audiența de la Cotroceni nu a fost o consultare. A fost un ultimatum.
Titlu: PULPELE DE PUI SI PROTECTIONISMUL
Nr Editie: Data: marți 11 iulie 1995
Oricât ar părea de paradoxal, protecționismul vamal rămâne una dintre cele mai rentabile afaceri pentru importatori. Teoretic, taxele mari ar trebui să descurajeze importul si să stimuleze producția națională. în realitate, producția națională (mă refer în special la cea alimentară) nesusținută și de alte măsuri, primește acest ajutor ca pe o frecție la un picior de lemn, în timp ce sporul de „protecție" cade tot pe spinarea consumatorului care îl plătește o dată cu noul preț. Valul de majorări de taxe intrat în vigoare la 1 iulie va avea practic un unic efect: va îmbogăți câțiva importatori șmecheri și cu relații. Traversează în acest moment oceanul vreo cinci vase pline ochi cu celebrele pulpe de pui americane, iar alte câteva transporturi de zahăr înaintează vertiginos spre Constanța. Nu pentru a cădea în capcana taxelor, cum v-ați aștepta. Nu, pentru că cei care derulează operațiunea au avut grijă să încheie actele cu o dată anterioară lui 1 iulie, ceea ce le permite să fie vămuiți după vechile norme. Fiți însă siguri că atât pulpele, cât și zahărul vor fi vândute la prețurile noi, aliniate la noua politică protectionistă, pentru că cine-i prostul care să nu profite și să vândă sub prețurile zilei, formate pe baza ultimelor reglementări vamale ? Protecția consumatorului ? Poate a importatorului...
Titlu: SCRISOARE DESCHISĂ
Nr Editie: Data: miercuri 12 iulie 1995
Stimate dle ministru Teodor Melescanu, Mai mulți cititori ne-au sesizat, în urma articolului publicat marți, 14 iulie, faptul că au avut probleme deosebite cu ambasadele și organele de frontieră ale diferitelor țări după ce, mergând în audiență la Ambasada americană pentru a solicita o viză de intrare, li s-a imprimat pe pașaport o ștampilă cu mențiunea "viză refuzată". întâlniri importante, afaceri de multe milioane au fost ratate de suspiciunea cu care au fost priviți și refuzurile cu care au fost tratați în urma constatării acestei mențiuni. Este, desigur, problema și dreptul Ambasadei americane de a accepta sau nu vizitatori (chiar dacă o anumită "preferință" pentru români este vizibilă chiar la nivelul Departamentului de Stat). Mă îndoiesc însă că ambasada are dreptul să facă astfel de mențiuni (în afara celor ale intrării și ieșirii din țară) pe un document emis de statul român, singurul competent să-l facă valabil sau să-I anuleze. Or, ceea ce se întâmplă frecvent la Consulatul american este echivalent - practic - cu o anulare, documentul devenind în acest fel un soi de stigmat pe care mi-aș permite să-l asemuiesc cu celebra stea galbenă în șase colțuri pe care erau obligați s-o poarte cei cărora li se refuza intrarea în lumea arienilor. Nu știu să existe practici asemănătoare prin alte locuri și mă îndoiesc de faptul că Ambasada română de la Washington aplică un tratament asemănător celor în care nu are încredere că nu vor rămâne cumva în România, ștampilând pașapoartele americane, deși, conform clasicei reciprocități din domeniul diplomatic, poate că așa ar trebui să se întâmple. Vă rog, de aceea, domnule ministru, în numele cititorilor noștri, să interveniți personal pentru a se curma această practică segregaționistă, care are la bază simple impresii și care se materializează printr-o intervenție străină ilegală în conținutul unui document românesc. Cu stimă, al dv. Octavian ANDRONIC
Titlu: GOANA DUPĂ AUR
Nr Editie: Data: joi 13 iulie 1995
Câștigurile mari, enorme, de 600 milioane și de peste un miliard, obținute la ultimele trageri LOTO sunt pe cale să creeze un nou șoc în "goana după aur" declanșată după revoluție, când tot românul și-a dorit să iasă din schema câștigului minim garantat de stat. Toate jocurile de întrajutorare care au culminat cu CARITAS-ul au avut la bază această speranță a îmbogățirii peste noapte. O îmbogățire venită de undeva, de sus, ca o replică neîncrezătoare, sceptică, la ideea propășirii dintr-o muncă rămasă la stadiul de corvoadă istovitoare. Izvorâtă dintr-o profundă criză morală, ideea jocului și a norocului va dăinui atât timp cât oamenilor nu li se va putea oferi un model credibil care să le demonstreze că munca, talentul si inventivitatea  sunt aducătoare de bunăstare. Până atunci va rămâne acest LOTO, un CARITAS mai cinstit în formula sa, chiar dacă mult mai selectiv. El întreține, prin exemple larg mediatizate, mitul fericirii pământene la care poate aspira oricine. Sunt aproape sigur - și următoarele luni vor confirma - că escaladarea loteriei naționale va atinge niveluri greu de imaginat acum și că va crea în scurt timp o elită de câștigători buimaci a căror nefericire se va clădi pe norocul ce a dat peste ei și pe care nu vor ști să-l guverneze. Și să-l facă cu adevărat productiv.
Titlu: GÂNDITORUL DE LA HAMANGIA
Nr Editie: Data: luni 31 iulie 1995
Faptul că pentru campania de mediatizare a marii privatizări a fost ales ca simbol "Gânditorul de la Hamangia" va stimula fantezia comentatorilor, dar mai ales cea a contestatarilor modalității alese pentru trecerea în "mâinile întregului popor" a vreo 30% din avuția națională. Cineva spunea, chiar, la întâlnirea cu presa organizată de agenția Grafitti, că importanța momentului vine din faptul că este cea mai mare campanie de privatizare de până în prezent, lăsând deschisă, în mod involuntar, o portiță spre ideea că ar mai putea fi și altele. Or, prima concluzie de tras este că o altă privatizare trebuie în mod necesar precedată de o nouă naționalizare. Sincer să fiu, cred că este greu, aproape imposibil de imaginat o asemenea variantă. Istoria are de data aceasta un curs ireversibil si fără a se pune la baza societății noțiunea de proprietate nu se poate spera într-un real progres economic. Problema este că aceeași mare privatizare rămâne, în absența unui capital real, o ficțiune menită să permită populației să se antreneze "în orb" pentru un soi de MONOPOLY jucat la scară națională. 17 milioane de jucători vor manevra hârtii fără să înțeleagă de ce acestea - în ciuda valorii declarate - nu au nici o valoare. Nu știu dacă va reuși campania de mediatizare să lămurească acest lucru și am impresia că nici nu și-l propune. Obiectivul imediat al Guvernului, cel ce-i dă bătaie de cap dlui Coșea, care devine astfel o întrupare a personajului-mascotă, este ca oamenii să intre în joc și să ridice, iar apoi să-și plaseze cupoanele. Fără această mișcare de masă, întreaga operațiune este în pericol și se pune sub semnul întrebării însăși finalitatea unei legi imperfecte, dar votate.