'Salonul refuzatilor' de la Tusnad i-a reunit, odata in plus, pe cei doi fosti lideri de la Bucuresti si Budapesta, din urma cu trei ani. Presedintele (fost) Constantinescu si premierul (fost) Orban au reprezentat, la momentul respectiv, varfurile de lance ale unor politici pe care viitoarele scrutinuri electorale nu le-au validat. Din motive diferite. In timp ce Constantinescu a picat datorita enormei dezamagiri pe care a generat-o guvernarea profund defectuoasa a premierilor sai, Orban a reusit sa-si antagonizeze, prin aroganta si prin suficienta, o buna parte din electoratul intern si din sustinatorii externi. Si unul si altul au pe 'constiinta' cate un 'cadavru' institutional: in timp ce opera vietii lui Orban, 'Legea Statutului' a fost amputata si modificata pana la a face din mult-trambitata legitimatie de maghiar un soi de bilet de intrare la teatru, asa si Emil Constantinescu are pe constiinta transformarea Legii Deconspirarii Securitatii a lui Ticu Dumitrescu intr-un subiect de seminar de dialoguri sociale. Daca in cazul lui Orban transformarea a survenit in absenta initiatorului, in cazul lui Constantinescu fostul presedinte a girat aproape personal modificarile facute la presiunea fostilor colaboratori ai Securitatii aflati in functii inalte si la taranisti, si la liberali. Promulgata de el insusi, legea care n-a mai pastrat nimic din demersul initial, ii atarna ca o piatra de moara de picioarele cu care vrea sa intre din nou in politica. Intalnirea de la Tusnad a celor doi nu a de pasit prin nimic semnificatia unei barfe la gura sobei a doi politicieni cu termenul de valabilitate expirat. Si cu idei refuzate de realitate.