Niciodata, parca, in actualul mandat, Guvernul n-a manifestat mai multa consecventa - ca sa nu spun indarjire - decat in cazul embargoului declarat spre finele lui 2001 asupra adoptiilor internationale. Atunci, premierul Nastase a dorit sa dovedeasca oficialitatilor europene in general si baronesei Nicholson in special, ca problema copiilor institutionalizati poate sa fie tratata altfel decat pana atunci in Romania si ca acestia nu vor mai continua sa fie o marfa de export. Cu riscul de a nemultumi guverne asupra carora viitorii parinti adoptivi faceau presiuni majore, premierul Nastase si bratul sau inarmat in domeniu, Serban Mihailescu, au spus un 'nu' hotarat multelor fundatii care, specializandu-se in acest gen de tranzactii, ajunsesera la performante financiare de invidiat. Embargoul a starnit comentarii pro si contra: s-au pus in balanta tot felul de argumente, si de ordin material, si moral. Struna pe care au cantat partizanii adoptiilor a fost aceea ca prin sistare, multor copii aflati in situatii dificile li se refuza sansa unei existente mai bune, vitregindu-i in acelasi timp pe cei ramasi de cresterea conditiilor de trai de pe seama banilor obtinuti de la adoptatori. Principalul argument moral al autoritatilor a fost acela ca o natiune trebuie sa poata sa aiba grija de copiii pe care-i produce, indiferent de conjunctura economica sau politica. Cu toate interventiile care au curs in aceasta perioada din partea feluritelor guverne - spaniol, francez, israelian - ai nostri s-au tinut tare. Pozitia lor pare, insa, sa slabeasca, si primul semn a aparut in urma vizitei celor doi senatori americani - Mary Landrieu si Larry Craig - ai caror alegatori sunt foarte interesati de reluarea procesului. Facem noi ce facem si ne tinem tari pana vin americanii. Pentru ca, dupa discutiile cu cei doi senatori au si aparut primele semne, dinspre partea 'buncarului' autoritatii - Secretariatul de Stat al Guvernului - ca Romania s-ar putea sa-si nuanteze atitudinea fata de continuarea adoptiilor internationale. Problema mare este ca printr-un astfel de gest, suspiciunile europenilor ca prea jucam pe partitura americana, se vor intari si vor genera noi reactii. Prima va fi, cu siguranta, din partea iubitei noastre baronese, care va uita peste noapte de progresele noastre in ale democratiei...