Bun-venit la primul razboi al noului secol si al noului mileniu! Cufundata in fotoliu, omenirea, cu telecomanda in mana, urmareste acest reality-show de pe urma caruia nu se stie in ce directie o vom apuca. Un reality-show in care, cu un cinism greu de explicat, asteptam sa vedem in ce parte a Bagdadului va izbucni flama bombei care va lovi mortal unul dintre obiectivele vizate de Pentagon... Primul razboi al secolului are loc, ca si cele al sfarsitului celui trecut, departe de noi. Este greu de imaginat ca ne-ar putea atinge vreuna dintre 'schijele' lui. Paradoxal, insa, exista sau a fost inoculata o stare de neliniste si de teama in randul unei populatii care altadata nu purta grija unor asemenea evenimente. Se vorbeste despre atacuri chimice, masuri de contracarare, despre masti anti-gaz si semnale de sirena pentru alarmare. Nici cand a fost atacata Iugoslavia, la doi pasi de noi, nu ne-am dat de ceasul mortii in halul asta... Raspunsul pare destul de usor de gasit si el rezulta dintr-un complex de vinovatie. Ne-am implicat prea mult intr-o chestiune cu care n-aveam prea multe de impartit. Dintre cele vreo 45 de state care ii sustin pe americani, cu exceptia englezilor, angajati direct in batalie, noi ne-am remarcat intr-un mod pe cat de stangaci, pe atat de nefericit. Nu doar hartuirea celor cativa irakieni despre care cred SRI-istii ca ar avea ceva in cap, dar si expulzarile fara rost la care s-a procedat pentru a li se face pe plac americanilor si pentru a le demonstra cat suntem de solidari cu ei, ne-au plasat in centrul atentiei. Razboiul cu Irakul este un razboi prea indepartat - si geografic, si relational - incat un plus de decenta si de discretie ne-ar fi facut sa privim cu mai putina ingrijorare cerul. Suntem, din pacate, prea mici pentru un complex de interese atat de mare cum este aceasta poveste in care se joaca mai putin valorile democratiei, cat beneficiile energiei, ca sa dorim sa iesim in fata intr-o piesa a carei distributie ne ignora...