Punctul pe Y / miercuri 05 martie 2003 Nr: 880

Pupat piata Endependentii?

Presa a asteptat cu o curiozitate de-a dreptul morbida ziua de 3 martie. Nu pentru ca dl Iliescu isi serba ziua de nastere, ci pentru a inregistra reactiile celor doi lideri aflati intr-o prelungita disputa publica, putin obisnuita pentru o formatiune politica ce si-a facut un titlu de glorie din unitatea de cuget si simtiri. Ultimele desfasurari marcasera lansarea unui veritabil atac la persoana al presedintelui la adresa premierului, urmat de un drept la replica al acestuia, la finele saptamanii, cand presedintele era in deplasare la Atena. Spuneam, la momentul respectiv, ca este un incident fara precedent la un asemenea nivel, pe parcursul anilor in care dl Iliescu s-a aflat pe prima pozitie in stat. Presedintele a acordat constant intregul sau suport premierilor cu care a conlucrat. Cu exceptia lui Petre Roman, intr-o conjunctura istorica de un cu totul alt tip, relatia sa cu seful guvernului a fost intotdeauna una armonica, de sustinere totala. Nici relatia cu Adrian Nastase nu a facut exceptie, pe fond. Diferendele au vizat, in special, modul de comunicare, care din ratiuni greu de diagnosticat in acest moment, a devenit unul aproape exclusiv public. Chiar reprosurile transmise de presedinte au o conotatie aproape exclusiv umana si emotionala. Situatia la care s-a ajuns pana la acest inceput de martie a fost una de tipul 'bulgare de zapada', in care resentimentele s-au acumulat pe masura ce comunicarea directa, nemijlocita, s-a diminuat. Ceea ce s-a intamplat pe 3 martie, la Cotroceni, indica o schimbare. O schimbare de strategie executiva, in primul rand. Premierul a operat o autocritica implicita, reprosandu-si nu substanta diferendelor, ci modul in care acestea au fost transmise. A promis ca acest lucru nu se mai intampla. O promisiune care, pentru a deveni realitate, implica reciprocitate. Presedintele n-a facut, la randul sau, o astfel de promisiune. Reactia sa fireasca, neinflamata, la primirea felicitarilor lasa sa se inteleaga ca nu agreaza, la randul sau, continuarea acestui tip de dialog. Parafrazandu-l pe Caragiale, am putea spune ca cei doi lideri s-au pupat, in stilul clasic, in Piata Endependentii (Palatul Cotroceni) punand capat unui mic razboi rece, din care partile n-aveau decat de pierdut. Primul pas a fost facut din directia mai vulnerabila si asta dovedeste ca premierul este capabil sa priveasca cu realism o situatie in care orgoliul poate fi cea mai proasta calauza. Daca este un armistitiu sau o pace valabila ne vor putea spune doar evenimentele in curs. Evenimente care reclama, din start, un maxim de cooperare intre cele doua Palate. Si intre cele doua anturaje. Si intre cei doi lideri, chiar.