Punctul pe Y / miercuri 19 februarie 2003 Nr: 868

Lehamitea de consens?

Nu stiu care va fi fost motivul real pentru care sala Al. I. Cuza de la Palatul Parlamentului a fost plina doar pe jumatate, vineri, la Forumul national pentru sustinerea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. In suita manifestarilor de acest gen initiate de presedintele Iliescu, dupa cele de la Snagov, din iunie 1995 si din martie 2001, aceasta ar fi trebuit sa reprezinte momentul de varf: Romania este deja nominalizata, pentru 2007 si aderarea nu mai depinde decat de noi. O oarecare pripa (initial, manifestarea trebuie sa aibe loc la Snagov, doua zile mai tarziu) este probabil sa fi avut impact asupra prezentei unora dintre cei care nu erau in stand-by (ex-presedintele Constantinescu, de exemplu, aflat intr-un turneu prin tara). Dar nu este un motiv suficient. Numarul de parlamentari prezenti la Forum a fost redus. Deasemenea, cel al ministrilor. Societatea civila a fost sporadic reprezentata, iar pentru presa evenimentul a parut sa aibe o conotatie secundara. Sa fi intrat consensul asupra problemelor vitale ale Romaniei in categoria subiectelor neinteresante? Cred ca, mai degraba, este vorba despre o relaxare prematura in mintea multora dintre cei care trebuie sa lucreze la acest proiect. Lehamitea de consens ascunde o veche meteahna romaneasca: aceea de a spune 'hop' inainte de a trece parleazul. Anul 2007 e departe si pana la el mai e anul 2004, asupra caruia atragea atentia, pe buna dreptate, premierul. Daca nu vom reusi sa inchidem capitolele de negociere pana la mijlocul anului viitor, ne asteapta momente grele. Exsta pericolul real sa fim nevoiti sa reluam de la capat intregul proces, in compania a 24 de membri, in loc de 16, situatie in care punctele de vedere in legatura cu largirea Uniunii vor putea fi mult mai nuantate si mai 'exigente'. Iar orizontul 2007 se va prelungi, inevitabil spre deceniul urmator - situatie in care rabdarea si increderea romanilor vor fi greu puse la incercare. Acesta cred ca este pericolul 'relaxarii' de care incepem sa dam dovada. Aici nu mai este vorba despre consensul pe care practica politica comunista l-a golit de continut, ci de capacitatea de a vedea limpede in ce consta interesul national si care sunt cele mai adecvate modalitati de a-l urmari.