Punctul pe Y / marți 11 februarie 2003 Nr: 861

Legea accesului la informatie si legea bunului simt

Legea accesului la informatie este un pas, poate unul dintre cei mai importanti, pe care societatea romaneasca iesita din marasmul totalitarismului ii face spre noua sa conditie de societate civila. Aceasta lege prefigureaza un nou tip de relatie intre stat si cetatean: nu aceea de la suveran atotputernic la supus atoateascultator, ci de la institutia aflata in slujba cetateanului, la cel care-si castiga acest drept in calitatea sa de contribuabil. Din pacate, nici initiatorii legii, nici cei care au votat-o si nici cei care i-au aplaudat intrarea in vigoare, nu s-au gandit ca pasul despre care vorbeam este greu de facut. O lege nu schimba, automat si mentalitatea. Secretomania tipica institutiilor comuniste lucreaza inca in mentalul slujitorilor noilor institutii. Interventia cetateanului in materie este privita ca un demers subversiv si amendata cu orice prilej. Sau - cum s-a intamplat, recent, in cazul Ministerului Finantelor, solicitarile sunt decretate a nu fi de interes public, pentru ca asa considera ministrul sau vreun alt functionar al ministerului. Sanctiunea dictata de instanta de judecata in cazul cererii APADOR.CH este meritata si de bun augur. Doar prin indrazneala, prin cunoasterea drepturilor sale si prin solicitarea imperativa a acordarii acestora societatea civila poate deveni un partener egal al statului. Personal, aceste randuri sunt generate de o experienta gazetareasca care se circumscrie prevederilor legii. Agentia de presa Amos News a solicitat, la finele anului trecut, mai multor categorii de reprezentanti ai institutiilor statului, date referitoare la modul in care si-au indeplinit atributiile in anul care a trecut si la obiectivele principale ale noului an. Dintre cei 6 primari de sectoare, 5 au raspuns prompt. N-a catadixit primarul-minune al sectorului 5, Vanghelie pe nume, probabil pentru motiv ca avand ziarul sau personal, ii da socoteala doar acestuia. Dintre ministrii solicitati cu acelasi prilej, majoritatea ne-au raspuns. N-au gasit ragazul necesar, fiind prea ocupati, doamnele, in primul rand - Bartos si Andronescu - cativa domni - Cozmanca, Geoana, Gingaras, dar mai ales insusi ministrul Informatiilor Publice, dl Dancu. O rata mai buna a receptivitatii am inregistrat-o in randul prefectilor - doar 7 din 40 n-au apucat sa dea curs solicitarii. O situatie aparte - tipica pentru institutia pe care o reprezinta - am constatat in randul ambasadorilor Romaniei peste hotare. Doar 5 din mai bine de 70 (Tinca, de la Praga, Pascu de la Tokio, Gherman de la Paris, Gheordunescu de la Milano si Victor Chiujdea din Slovenia) ne-au raspuns. Aceste persoane, altfel stimabile, s-au obisnuit de pe vremuri cu starea de asediu si cu vigilenta de a nu scapa ceva in afara, si au ramas consecventi acestui principiu. O posibila explicatie mi-a oferit-o ambasadorul Marcel Dinu de la Cairo: 'Am intrebat la minister daca avem voie sa dam aceste date, dar n-am primit nici un raspuns!' Sunt cateva cazuri in care prevederile legii accesului la informatie sunt precedate de cele ale legii bunului simt. Or, aceasta din urma nu prevede sanctiuni...