Punctul pe Y / miercuri 25 decembrie 2002 Nr: 818

Craciunul insangerat

Pentru prima data in cei 13 ani care au trecut de la Revolutie mi s-a intamplat sa simt nevoia de a schimba canalul cand au fost prezentate secvente de la Revolutie. Iar cand s-a reluat, pe programul 2, integral, 'procesul lui Ceausescu', am inchis televizorul. Nu pentru ca as avea vreo nostalgie. Nu pentru ca astazi as crede mai putin decat atunci ca a fost, intr-adevar, o Revolutie. Ci pentru ca toate acestea imi trezesc acum sentimentul unui prea-plin si nevoia de a nu mai privi in trecut, ci de a intoarce ochii spre viitor. Craciunul de acum 13 ani a fost un Craciun insangerat. Stropit de sangele celor peste 1000 de victime. Si cu acela al lui Ceausescu. Imi amintesc revolta cu care am citit intr-o publicatie franceza, la vreo 10 zile dupa evenimente, un articol in care judecarea si impuscarea lui Ceausescu erau considerate un act barbar. Am scris atunci un articol polemic in care spuneam ca, desigur, stand la caldura, in fata televizorului, langa o masa de Craciun plina cu de toate, poti sa ai sentimentul unei barbarii. Dar daca ai trait in Romania, in acei ani de frig, de lipsuri si de spaima, rasplata era cea meritata. Astazi nu mai sunt la fel de convins de acest lucru. Lui Ceausescu i s-a oferit atunci sansa unei morti care unora le-a parut, iar altora le va parea eroica. Cea mai potrivita pedeapsa pentru el si pentru consoarta lui ar fi fost sa traiasca asa cum traiau multi oameni atunci. Sa indure frigul, lipsurile si spaima zilei de maine... Iata, insa, cum, in mod ironic pedeapsa ramane valabila pentru cei care nu o merita. Astazi, mai multi decat in ’89, romanii traiesc la fel, sau poate chiar mai prost. Lipsurile s-au mutat din galantare in buzunare. Iar sperantele de atunci - ca intr-o buna zi vom reusi, poate, sa scapam de Ceausescu, daca nu si de comunism - nu mai are, astazi, nici un corespondent. Craciunul lui 2002 poarta inca si va mai continua sa poarte pecetea sangelui si a sperantelor neimplinite...