Cu exceptia ziarelor si a ziaristilor, si - conjunctural - a liberalilor (sunt curios daca ar fi avut aceeasi pozitie daca se mai aflau la guvernare?) nimeni nu s-a aratat prea revoltat de votarea legii privind dreptul la replica. Cu toata verva pusa in formularile utilizate de catre gazetarii care nu iubesc ideea de 'a da socoteala cuiva' (vorba lui Ioan Mircea Pascu), cu toate protestele lansate de unele asociatii profesionale, publicul a trecut cu indiferenta peste aceasta 'incalcare a normelor democratizate'. Poate ca lucrurile stau asa. Nu sunt sigur si nu incerc sa generalizez. Poate ca unele autoritati, supuse tirului critic, se vor prevala de acest text de lege pentru a inchide gura ziarelor si ziaristilor incomozi. Poate ca se vor comite abuzuri. Dar, din momentul in care a fost votata, legea e lege si trebuie respectata. Buna-rea, legea dreptului la replica trebuie sa puna in balanta dreptul egal al persoanei de a-si proteja imaginea si prestigiul. Pentru ca, oricat de incomod ar fi acest lucru, nu putem sa nu recunoastem ca, asemeni celorlalte segmente ale societatii romanesti, presa este si ea impartita si contradictorie. Exista ziaristi onesti si gazete oneste. Dar exista si suficient de multi derbedei in aceasta breasla, si destule gazete-tarabe, pentru care 'critica' este primul pas dintr-un mizerabil proces al spagii. Nimeni nu e mai presus de lege - titreaza ziarele acolo unde mai demult scria 'Proletari din toate tarile, uniti-va!' Cred ca si acum ziaristii trebuie sa fie mai uniti, nu doar in fata politicienilor, a autoritatilor, a celor care comit abuzuri, ci si in fata propriilor sale defecte si erori. Nu legea dreptului la replica este principalul inamic al gazetarilor, ci acei confrati ai lor pentru care acest principiu nu valoreaza nici doi bani. Nu cred ca vreun ziar care isi respecta deontologia, care cantareste bine lucrurile, care-si blindeaza cu argumente opiniile, are a se teme de dreptul la replica. Sau de Legea Dreptului la replica...