Punctul pe Y / sâmbătă 09 martie 2002 Nr: 568

Ora de dirigentie

Presedintele a fost din nou la o sedinta de guvern. Pentru a doua oara, deja, in acest an. Prima data a fost la scurt timp dupa Sfantul Ion, cand se zice ca s-ar fi adresat celor prezenti, intr-un moment in care nu se aflau urechi indiscrete prin jur, cu un repros legat de cadourile pe care le primise cu acel prilej. Cel mai tare l-au indispus, se pare, cadourile primite din partea a doi membri ai Executivului, pentru ca depaseau valoarea de 20.000 dolari! Atat de indispus a fost presedintele, incat le-a returnat expeditorilor, potrivit principiului sau de viata, binecunoscut dealtfel. De data aceasta n-a mai fost nevoit sa se refere la cadouri. Pur si simplu pentru ca ziua de nastere si-a petrecut-o in cadru restrans, la Scrovistea, fara prea multi invitati si fara cadouri scumpe. S-a referit la problemele importante ale momentului: intrarea in NATO si accelerarea procesului de negociere a aderarii la Uniunea Europeana. Probabil ca presedintele simte, sau crede, ca lucrurile nu merg cum ar trebui, din acest punct de vedere. Ca nu se manifesta suficienta decizie in tratarea acestor obiective. La ele s-a referit si la precedenta participare. Si se va referi si la viitoarea. In plus, presedintele a mai tinut sa informeze Executivul in legatura cu consultarile pe care le-a avut zilele acestea cu partidele politice pe tema amendarii Constitutiei. Si s-a aratat extrem de nedumerit de afirmatia lui Traian Basescu, care pretindea, i-ar fi cerut sa demita premierul si trei ministri. 'Basescu e baiat destept si stia ca nu pot sa-i demit eu, asa ca n-avea rost sa ridice o asemenea chestiune'. Basescu, baiat destept, o tine pe-a lui: i-am zis, cum sa nu, si i-am si precizat pe cine trebuie sa dea afara - pe Nastase, Mitrea, Sarbu si Mihailescu! In fine. Ar trebui, poate, sa se faca stenograme si sa se dea imediat publicitatii. Ca sa nu se mai contrazica de la obraz oamenii politici. Zisa sau nu, chestiunea l-a iritat foarte pe premier: 'Atata carte stie Basescu - galagie, scandal, latrat cat mai mult!' Nu stiu ce vrea sa zica premierul cu ultimul sau cuvant, dar ma bate gandul ca redeschide 'rana' razboiului canin, care nu s-a terminat inca. Contrar obiceiului sau, de data asta Basescu n-a mai parut interesat 'sa intre in polemici cu Nastase pe teme neesentiale'. Precum aceea a cainilor. Viata (politica) merge inainte. Cu farse, acuze, polemici si tot tacamul. Din cand in cand, profesorul din Cotroceni simte nevoia sa intervina si sa incerce sa mai disciplineze clasa. In cate o ora de dirigentie.