Punctul pe Y / sâmbătă 03 noiembrie 2001 Nr: 464

Incremenirea in proiect si protest

Pe la sfarsitul lui '90, dupa liberalizarea preturilor, premierul Roman a facut o vizita de lucru la intreprinderea brasoveana care-i poarta numele, pentru a lua pulsul sindicatelor. A fost o actiune curajoasa, pentru ca dupa ce le-a tinut liderilor sindicali - care il acuzau ca nu-si mai pot lua o pereche de adidasi din leafa - o sugestiva cuvantare insotita de intoarcerea buzunarelor goale pe dos, la plecare, masina in care se afla a fost agresata de cativa membri ai colectivului, mai radicali in conceptii. Din '90 pana in 2001 nu pare sa se fi schimbat prea multe lucruri la ROMAN S.A. Brasov, principalul nostru producator de camioane fara vanzare. Mi-e teama ca, daca actualul premier ar fi avut proasta inspiratie de a tine recentul sau discurs la Brasov, s-ar fi putut expune unor riscuri asemanatoare. Cu atat mai mult cu cat afirmatiile sale sunt cu totul indreptatite. La Brasov nu s-a schimbat nimic in ultimii 11 ani. Este un permanent joc de-a soarecele cu pisica: 'romanii' ies in strada si fac scandal, guvernul intra la idei si le mai tranteste o comanda de camioane pe care le baga pe gatul armatei sau al jandarmilor. Se scurge o perioada linistita, dupa care totul se reia de la capat! Iar camioanele sunt cele de acum zece, douazeci sau chiar treizeci de ani! La Brasov traditia e atat de puternica, oamenii sunt atat de legati de produsul lor incat nici prin cap nu le trece ca ar mai putea schimba cate ceva. Ca ar putea restructura. Aceasta incremenire in proiect si protest este motivul principal pentru care reforma gafaie si se poticneste. Iar 'intelegerea' guvernamentala o alimenteaza constant, perpetuand un provizorat pagubitor pentru toata lumea. Dar mai ales pentru cei de la 'Roman'.