Punctul pe Y / miercuri 24 octombrie 2001 Nr: 455

Fictionarul public

Pe vremea cand umoristii erau liberi sa critice neajunsurile societatii multilateral dezvoltate, taisul satirei lor patrundea adanc in carnea viciilor frizerilor, taxatorilor de la ITB si - bineinteles - a functionarilor de la ghiseu care uzau de invariabilul 'vino maine!' pentru a rezolva problemele cetateanului. Vreme de o jumatate de secol s-a constituit prototipul de functionar public ca fiind o persoana cu ochelari si manecute, aflata la un birou sau ghiseu, care dispune discretionar de o stampila pe care se afla imprimata cheia doleantelor. Aceasta transpunere de tipare, de pe functionarul public pe birocratul absurd si indolent, lucreaza si astazi in mentalul public. Ea lucreaza asemanator si in mentalul celor care reprezinta functia publica si care stiu foarte putine lucruri despre propria lor conditie. Clarificarile incercate prin elaborarea unei legi nu sunt depline. Nici nu vor fi prea curand. Este nevoie, in primul rand de o limba si un limbaj comun, care sa defineasca cu precizie notiunile si aria de cuprindere. Este nevoie ca aceasta categorie sa-si consolideze treptele de ierarhie si de competenta, sa capete acel necesar caracter de casta care produce si perpetueaza exemplare demne de incredere si de stima, constiente de propria lor valoare si de garantiile pe care i le ofera competenta. Asa incat vom mai discuta, perora si disputa pe aceasta tema. Transferul de mentalitate nu se face peste noapte. El se construieste cu migala si cu dorinta de progres.