Revin asupra unei definitii pe care o dadea, in urma cu un secol, un mare om de spirit american - Ambrose Bierce pe nume, intr-un celebru 'Dictionar al diavolului' - notiunii de ambasador: 'Persoana incomoda careia statul ii ofera o indemnizatie cu conditia sa stea departe de tara'. N-as baga mana in foc ca definitia nu se potriveste unui destul de mare numar de persoane care, in ultimii 12 ani, s-au perindat pe la misiunile diplomatice ale Romaniei. Parte dintre acestia au putut fi vazuti si la recenta - plenara, era sa zic - intalnire de la Ministerul de Externe pe care au avut-o presedintele si premierul cu membrii corpului diplomatic romanesc. Este, poate, prima abordare frontala, de la cel mai inalt nivel, al misiunii actuale a ambasadorilor: mai putina ploconeala, mai putina barfa, mai putine aranjamente si mai mult interes pentru promovarea intereselor Romaniei. Nu doar a celor economice, as adauga, chiar daca acestea constituie o prioritate. Dar o prioritate foarte bine determinata politic. Intrebarile care se pun sunt: cat de capabil este corpul diplomatic actual sa duca la capat o astfel de misiune? Cat de potriviti sunt oamenii numiti in aceste functii sa produca o revigorare a relatiilor politice si economice ale Romaniei cu lumea? Cat de clare si eficiente sunt criteriile care stau la baza selectiei si numirii titularilor? Cat de profesioniste sunt echipele pe care le au la dispozitie? Cat de ferme sunt criteriile de evaluare a activitatii ambasadorilor? Sunt, toate, intrebari fara raspuns sau cu raspunsuri negative. Din pacate, activitatea diplomatica a Romaniei se desfasoara constant pe principiile hei-rup-ului oportunist si ale clientelismului politic. Ambasadori devin, adesea, persoane carora puterea trebuie sa le rasplateasca devotamentul dupa ce a irosit toate celelalte mijloace. Nu aptitudinile conteaza, ci partizanatul si modul in care, ajunsi la post, acestia fac o anumita politica. Cel mai dezastruos exemplu ni l-a oferit guvernarea cederista care a trimis in misiuni cantareti, dascali, activisti civici, rupti nu doar de realitatea domeniului, dar si de exigentele sale majore - intre care cunoasterea unei limbi de circulatie a fost pragul cel mai greu de trecut. Ar insemna sa ne mintim cu cinism spunand ca lucrurile s-au schimbat cu asa grabire. Balastul - trecut sau prezent - continua sa se manifeste si sarcina trasata de 'conducerea de partid si de stat' e cu atat mai greu de indeplinit cu cat ii lipseste elementul determinant: o situatie interna apta sa determine interesul investitorilor straini.