Punctul pe Y / marşi 20 decembrie 2011 Nr: 3424

Succesiunea de la Phenian

Dupa moartea lui Havel, a venit la rand Kim Jong Il. Dintre liderii „istorici” ai lumii, unii dintre ei cu multe zeci de ani la activ, doar Fidel Castro le-a supravietuit celor care au influentat evolutiile globale in ultima jumatate a mileniului trecut. Printre acestia liderul coreean poate fi considerat un „junior”, parintele sau fiind cele care a „fondat” Coreea de Nord si a condus-o cu mana de fier pana prin anii 70, lasand tara mostenire controversatei sale progenituri.
In dictaturi - spre deosebire de democratii - decesul unui lider naste o gramada de probleme. Daca Havel a trecut in cealalta lume in liniste si pace, lasand in urma sa doar regrete si cuvinte de apreciere pentru rolul sau in schimbarile ce au avut loc spre finele secolului trecut, moartea lui Kim Jong Il naste o gramada de probleme, atat pentru coreeni, cat si pentru restul lumii. Cuprinsa in definitia data „axei raului”, prin potentialul sau atomic si prin imprevizibilitatea deciziilor care se luau acolo, Coreea de Nord a ramas, practic, ultimul bastion al comunismului primitiv. In timp ce China s-a degajat substantial fata de dogma, in special prin politica sa economica, iar Vietnamul o urmeaza, in timp ce pana si in Cuba adie un vant de schimbari, e drept, minore, in Coreea de Nord totul a ramas incremenit in parametrii vremii lui Kim Ir Sen. Coreea este, la aceasta ora, un stat cu o armata enorma - raportata la numarul de locuitori, si cu un nivel de trai mizerabil, generat de lipsa totala de eficienta a sistemului. Aflata mai mereu pe picior de razboi cu „fratii” sai din Sud, Coreea de Nord a impartasit - la un alt mod - problemele Germaniei de Est, unde puritatea doctrinei politice se confrunta cu imaginea Vestului prosper, intr-un raport net dezavantajos, care s-a dovedit a fi, in cele din urma, unul dintre motoarele schimbarii ce a avut loc aici. In Coreea problema se pune altfel, posibilitatile de informare ale populatiei reducandu-se doar la ceea ce partidul accespta sa se stie. De aceea, convingerea majoritatii coreenilor ca traiesc in cea mai buna dintre lucrurile posibile si ca orice schimbare ar putea avea consecinte devastatoare asupra echilibrului transformat in imobilitate, nu poate constitui unul dintre motoarele unei eventuale schimbari. In plus, poate in nici o alta tara fosta comunista, controlul organelor de represiune nu a fost mai total si mai dur decat in Coreea de Nord. Exista acolo o categorie care-si datoreaza privilegiile acestui tip de control si care nu va renunta fara lupta la ele. In aceste conditii, aproape ca nu mai are importanta succesiunea la „tronul” vacant al tarii: daca nu va fi o marioneta recrutata pe linie dinastica, va fi unul dintre cei mai duri reprezentanti ai aparatului - posibil seful armatei sau al Securitatii.

Iar acesta nu va face altceva decat sa lanseze un nou apel la unitate si vigilenta fata de pericolele care ameninta suveranitatea si libertatea tarii. Si o va face cu degetul pe butonul nuclear.

P.S. Desi, cand e sa se aleaga praful de ceva, nimic nu mai functioneaza. A crezut cineva ca regimurile din Est, atat de bine asigurate de serviciile experimentate de Securitatilor proprii, se vor prabusi aproape fara nici un fel de reactie din partea acestora?