Punctul pe Y / vineri 25 noiembrie 2011 Nr: 3408

Statul sa se reformeze, dar sa nu se schimbe nimic!

In alocutiunea sa de la reuniunea organizata de prestigioasa publicatie “The Economist”, presedintele Basescu a subliniat preocuparea sa pentru reforma statului.

Reformarea asta a statului a devenit - la fel cu “datoriile suverane” - o marota verbala a presedintelui. Mie mi-l sugereaza pe Ilie Moromete iesind dimineata in ograda sa traga o tigara si adresandu-se ganditor cailor, oilor si gainilor din jur: trebuie sa ne reformam! Dupa care imbuca ceva si pleaca unde are treaba.

Reformarea asta e o chestiune cu schepsis. Ea presupune schimbari. Si nu in favoarea celor care sunt principalii beneficiari ai sistemului existent. De aici si rezistenta indarjita a acestora. De cate ori aude sugestia asta de la seful sau, premierul Emil Boc se gandeste cum o sa impace demersul respectiv cu nevoia de a asigura stabilitate si beneficii clientelei politice de la care asteapta ajutorul pentru castigarea viitoarelor alegeri. Pana acum “reforma” s-a rezumat la taierea lefurilor bugetarilor si la inghetarea pensiilor. Statul roman insa consuma doar cu functionarea ministerelor 500 milioane de euro anual. Nimeni n-are pretentia absurda sa se desfiinteze ministerele si sa ramana ministrii muritori de foame. Dar Guvernul, in structura sa, este primul care ar trebui reformat. Si a adus la nivelul schimbarilor produse in societate. Or, Guvernul este structura cea mai anacronica. Mari diferente fata de structurile sale dinainte de Revolutie nu exista - cu exceptia desfiintarii multelor ministere economice, sucombate odata cu economia. In rest, acelasi peisaj. Oare este nevoie neaparat, de 17 sau 18 ministere cate sunt? La ce serveste o atare structura in domenii ce nu mai sunt reprezentative? Un Executiv cu maxim 8-9 ministere, cele de baza, n-ar fi mai simplu si mai lesne de operat?

Tot dl Basescu ne vorbeste despre cei 1,4 milioane de bugetari pe care i-a mostenit Boc de la Tariceanu si despre cele vreo 2-3 sute de mii de disponibilizari facute pana in prezent. Disponibilizarea in sine este o prostie care nu ajuta cu nimic o mai buna functionare a structurilor, atata timp cat nu stim care este nivelul real al dotarii cu personal - cel care poate asigura optima functionare. Or, in cazul unei administratii nerevizuite, e aproape imposibil sa cunosti limitele optimale ca sa poti actiona in aceasta directie. Un stat cu prea putin personal ar fi la fel de pagubos ca unul cu prea mult. Iar beneficiarul - actuala Putere - nu are nici un interes sa faca modificarile care i-ar ridica in cap clientela proprie.

Asa incat reforma statului are toate sansele sa ramana un subiect de meditatie morometiana…