La judecata colonelului…Istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, spunea ca ar fi fost bine daca Gaddafi ar fi fost capturat viu. El ar fi putut fi astfel judecat pentru faptele sale, constituind un model pentru maniera in care se construieste o societate democratica. Dintr-un punct de vedere occidental, Cioroianu are dreptate. Altminteri, din acela al libienilor, nu are. Pentru ca Gaddafi, in cele aproape patru decenii de regim autoritar, i-a facut partasi la o bunastare ce decurgea din principala bogatie a tarii: petrolul. Nativii din Libia aveau - precum cei din Emirate sau din Arabia Saudita - un nivel de trai ridicat. Primeau tot felul de prime si compensatii doar pentru faptul ca erau libieni. Nici cu munca bruta nu se prea onorau. Munceau pentru ei “sclavi” moderni veniti de prin toate colturile sarace ale lumii. Amintiti-va cat a durat, la debutul rebeliunii, evacuarea chinezilor, pakistanezilor, tunisienilor si marocanilor aflati acolo ca sa munceasca. Au trudit si romani, in constructii si foraje, mai ales pe vremea lui Ceausescu, de cand dateaza si datoria de peste 60 milioane de dolari pe care Gaddafi, suparat pe soarta pe care i-am rezervat-o bunului sau prieten, a tot tergiversat sa o achite. Mai mult decat un tiran, Gaddafi a fost un tip excentric. Care si-a folosit resursele nu in cele mai curate scopuri. Rasturnarea sa de la putere de catre NATO si principalele state occidentale interesate direct de petrolul libian, reprezinta mai degraba pedepsirea sa pentru teroristi adapostiti de el si pentru actele teroriste puse la cale in Europa si in lume de acolitii sai - fapte pentru care in nici un fel nu poate fi scuzat. Ca si pentru jena pe care o incearca astazi cei care de dragul petrolului i-au iertat afronturile si au facut tot ce puteau ca sa-l reintegreze in “lumea buna” a politicii - aceiasi care astazi saluta cu satisfactie victoria democratiei. Imi permit sa-l contrazic pe prietenul Adrian Cioroianu: este bine ca Gaddafi a fost impuscat de ai lui. Se inchide astfel o pagina de istorie plina de raspunsuri nefolositoare. Pe libieni ii asteapta de acum un drum greu, pentru care nu sunt pregatiti. Nu sunt pregatiti nici pentru democratia de tip occidental (sa fim seriosi: daca Gaddafi se comporta ca un presedinte dintr-o tara cu traditii democratice, cate zile credeti ca ar fi ramas la putere?) si nici pentru calvarul lipsurilor de tot felul pe care-l vor indura. In nici doi ani Libia va fi plina de nostalgici care-si vor aminti cu emotie despre cat de bine o duceau pe vremea tiranului. Cate ceva, pe aceasta tema, le putem impartasi si noi. Dintr-o perspectiva pur romaneasca, rasturnarea lui Gaddafi nu reprezinta un prilej de bucurie. Vom pune cruce, la fel ca si in cazul Irakului, sperantei de recuperare a datoriei istorice. Cat despre un loc la masa invingatorilor nici nu poate fi vorba: ni se va aminti mereu cat de greu si de tarziu am rezonat la recunoasterea si sprijinirea insurgentilor si vom ramane doar cu amintirea celor vreo 3 milioane cheltuite aiurea cu croaziera in Mediterana a fregatei “Regele Ferdinand”… |