Punctul pe Y / marți 16 august 2011 Nr: 3341

O vizita mult prea intarziata

„Cand China se va trezi, lumea se va cutremura” - spunea, cu doua secole in urma un faimos personaj istoric de pe meleaguri frantuzesti. Chestia cu cutremurul s-a adeverit taman saptamana trecuta cand la Beijing a poposit premierul roman, intr-una dintre rarele sale vizite oficiale externe. N-as baga mana in foc ca exista o relatie functionala intre cele doua evenimente, dar faptul e fapt. Poate ca China s-a cutremurat doar la constatarea ca. dupa mai bine de zece ani, romanii s-au mai desteptat din somnul ratiunii in care i-a cufundat competitia politica interna, in care subiectul „China” a fost evitat, de unii dintr-o jena ce tinea de posibile afilieri ideologice, iar de altii din ignoranta de acelasi tip.

Premierul roman, Boc pe nume, a luat drumul Chinei cu un pachet masiv de propuneri cu care spera sa atraga marele investitor care este statul chinez. Poate cel mai mare din cati sunt la ora asta. Si singurul cu rating de tara de 3A, valabil. Numai ca gestul sau este tardiv.
Am avut sansa de a ma afla in grupurile de ziaristi care au participat la vizitele oficiale in China ale diferitilor demnitari romani. De fiecare data chinezii isi aratau disponibilitatea de a investi in Romania si veneau chiar ei cu propuneri concrete. Podul dintre Galati si Tulcea, de peste Dunare, a fost ideea lor. La fel si centura Capitalei. La fel si cateva societati mixte de telecomunicatii. Delegatiile romane se intreceau acasa cu propunerile si le aruncau prin sertare. O vreme motivul invocat a fost ca Uniunea Europeana, in care ne pregateam sa intram, n-ar privi cu ochi buni o apropiere de China, in dauna intereselor occidentale. De fapt, toate proiectele au cazut la „examenul spagii”: s-a calculat ce-ar putea iesi pe langa contracte, comisioane, si s-a constatat ca nimic. Chinezii nu dadeau spaga. Pentru ca in spatele lor era statul, care-i impusca pe stadioane pe primitorii si datatorii de sume necontabilizate. Si s-a mers inainte pe vechile retete. In loc sa se faca autostrazi cu chinezii, care ofereau si finantarea, s-au preferat companii americane sau locale cu care se putea trata onorabil.

China a manifestat, in ultimii 20 de ani, o neasteaptata si surprinzatoare intelegere fata de o Romanie care tocmai daduse de pamant cu „nobilele idealuri” pe care ea le mai pretuia. Chinezii au fost primii care ne-au oferit un ajutor nerambursabil (cica gasisera o datorie mare veche, uitata) cand ne era mai greu. Ne-au primit cu onoruri pe care de regula le rezervau natiunilor importante. Au venit la noi si au suportat cu intelegere afronturi protocolare pentru care altii ne-ar fi declarat razboi. Si au tot asteptat un semn de bun simt din partea noastra.
Cel de acum e posibil sa fie tardiv. Pe tabla de sah a lumii, din punct de vedere politic, Romania nu mai inseamna nimic. Economic - nici atat, in timp ce China devine stapanul jocului. S-ar putea ca o noua generatie pragmatica de la Beijing sa nu mai tina cont de nostalgiile liderilor care au invatat romaneste la Bucuresti si se mai delecteaza citindu-l pe Eminescu sau cantand romante si sa spuna: Basta! Cine sunt astia? Si ce naiba mai vor, acum, de la noi?