Punctul pe Y / luni 09 mai 2011 Nr: 3283

Singur, impotriva tuturor

Auzind ce-a dat la presa premierul Boc, dupa ce-a fost surprins tinand la sol avionul TAROM pana-si termina dansul treburile de partid si de stat, ne-a dus imaginatia catre secvente clasice de film: un Boc musculos, imbracat in echipament de camuflaj si inarmat cu arc cu sageti, strecurandu-se prin jungla urbana si doborandu-si, unul cate unul, dusmanii care-l impresurau si-i vroiau capul! Un Rambo de la Rachitele, pe care soarta nemiloasa l-a adus in situatia de a-si cauta dreptatea cu armamentul din dotare: debitul alert, privirea cutezatoare si increderea nemarginita in ideile si faptele sale. Si - pentru ca paralela sa fie completa - deasupra sa vegheaza colonelul care l-a antrenat pentru misiunile de gherila, cu bereta de mariner pe teasta plesuva, gata sa-l extraga din situatiile de pericol maxim atunci cand evenimentele o iau razna.

Singur impotriva tuturor - s-a definit Emil Boc pe sine, prin „tuturor” intelegandu-se, in primul si in ultimul rand mogulii ramasi pe baricada, capii rautatilor USL-iste si - cine are ..., pricepe - cei care nu-i impartasesc motiunea deja castigatoare.

Premierul a sesizat bine situatia: este mai incoltit ca niciodata. Si nu doar pe cei cu care i-a si enumerat. Se mai adauga aici pensionarii cu pensii micsorate, bugetarii cu lefuri taiate, angajatii cu reguli de munca schimbate, sindicalistii lasati fara obiectul muncii si toti cei care simt nevoia sa-l huiduiasca, pe la iesirile publice, in loc sa-l aclame. Si vine, firesc, intrebarea: a facut Emil Boc atat de mult rau incat sa merite sa fie haituit, huiduit, persiflat si insultat? Daca e sa te iei dupa sustinatorii motiunii sale, ar trebui mai degraba sa i se inalte un monument pentru curajul cu care a purces la luarea masurilor care au salvat tara de la dezastru. Pentru ca tot ce-a facut a fost spre binele natiei, chiar daca natia nu percepe inca acest lucru. A fost omul de sacrificiu - un sacrificiu pe care l-au facut necesar cei care i-au lasat greaua mostenire.

Desigur, este un discurs care poate sa aiba un oarecare succes. Daca n-am sti ca dezastrul caruia i s-a impotrivit premierul a fost provocat de aceeasi clasa politica din care face si domnia sa parte, ca a contribuit direct prin actiunile sau punctele de vedere sustinute la agravarea unei stari de lucruri, ca el insusi poarta vina pentru intarzierea sau ignorarea masurilor de stopare a unui declin amplificat de hotia sau de privilegiile propriilor sai sustinatori. „Eroul” Boc este in postura celui care taraste batranica sa traverseze strada si o lasa in calea masinilor care trec voios pe rosu... Dupa care se proclama erou al bunelor maniere.

Daca cineva si-ar permite luxul sa ma intrebe, i-as spune ca nu-mi doresc un premier care sa lupte - fie si pentru o cauza justa - impotriva tuturor, ci unul care sa lupte pentru toti. Sau, macar, pentru majoritatea democratica.