Punctul pe Y / miercuri 26 iulie 1995 Nr:

TRĂDAREA

Printre termenii pe care limbajul de lemn comunist i-a demonetizat, rezervandu-le o functie peiorativa, se numara si acela de 'tradare'. Paranoia totalitara a operat sistematic o suprapunere a interesului national cu acela al detinatorilor parghiilor puterii. Loialitatea sau tradarea au fost apreciate in functie de gradul de apropiere sau de distantare fata de cel caruia i se acorda privilegiul de a intruchipa, intr-un moment al istoriei, virtutile majore ce ar fi trebuit sa caracterizeze o natiune. Tradatorii s-au recrutat, in majoritatea cazurilor, dintre opozantii mai mult sau mai putin deschisi ai lui Dej, sau ai lui Ceausescu, iar faptele lor au fost considerate ostile la adresa tarii. Disputa intre cele doua moduri de a recepta termenul (tradarea persoanei sau a tarii) continua si astazi cand, de pilda, se mai pun intrebari legate de faptul daca Pacepa a tradat tara sau pe Ceausescu. Cel de-al patrulea volum din 'Cartea Alba a Securitatii' editat de catre SRI, aduce in discutie o cazuistica bogata legata de acest subiect, mai ales ca perioada tratata (1968-1978) parcurge o etapa adanc marcata de consensul momentului urmator ocuparii Cehoslovaciei, in care comunismul romanesc si-a aplicat o stampila nationala.

A vorbi astazi despre tradare prezinta riscuri. Nu pentru ca fenomenul n-ar fi real (asistam, de altfel, la hemoragii majore de informatii din institutii vitale pentru securitatea nationala, fara ca reactiile firesti sa se faca simtite). Ci pentru ca o noua forma de paranoia tinde sa acuze o alta coincidenta de interese in conditiile fracturii marcate a perceptiei politice. Ceea ce pentru unii apare ca tradare, altii apreciaza ca patriotism si viceversa, fara ca cei care au datoria de a aplica legea sa aiba decizia si competenta de a o face fara teama de repros. Astept cu nerabdare momentul unei ruperi de mentalitatea schizofrenica, pentru ca, parafrazandu-l pe Caragiale, tradarea fara tradatori n-are nici morala si nici printipuri.