Punctul pe Y / joi 09 februarie 1995 Nr:

Vremea delimitarilor

Dreptul de proprietate intelectuala asupra termenului 'delimitare' ramane, desigur, al UDMR, formatiunea politica ce a gasit un refugiu sistematic in hatisul sensurilor multiple pe icare le poate avea traducerea oricarui termen din limba in care gandesc, in cea in care fac politica. Asistam astazi la o veritabila campanie de 'delimitari': PSDR se delimiteaza de Emil Constantinescu; PL '93 se delimiteaza de confratii sai liberali; partidul de guvernamant se delimiteaza de PUNR; presedintele lliescu se delimiteaza de Funar (acesta este un campion al delimitarilor, el suferind si delimitarea grupului Salagean-Ardelean); PSM se delimiteaza de Tudor Mohora; Mohora se delimiteaza de mostenirea comunista a socialismului; Guvernul se delimiteaza de declaratiile imprudente ale ministrului Chiuzbaian; Tokes insusi cere UDMR sa se delimiteze de Benedek, care, la randul lui, a solicitat o delimitare de presedintele-informator; CD se delimiteaza de proiectul de buget al Guvernului; consilierii PD se delimiteaza de viceprimarul de la 3, Predut. Si asa mai departe. Este un proces amplu si poticnit, care functioneaza ca o perdea de fum pe deasupra realitatilor de care ar trebui sa ne delimitam cu adevarat: stagnarea reformei, pe terenul arid al politicianismului gaunos si lipsit de perspectiva.