Punctul pe Y / vineri 23 decembrie 1994 Nr:

Craciunul insangerat

Mi-amintesc faptul ca am citit cu revolta, in ianuarie '90, un comentariu dintr-o revista frantuzeasca al carui autor aprecia ca executia sotilor Ceausescu fusese un act de barbarie. Poate ca era asa, spuneam atunci, pentru telespectatorul occidental instalat comod in fotoliul sau, intr-o camera incalzita si dupa o masa decenta, fara salam cu soia. Pentru noi insa, cei condamnati cu cinism la frig, foame si frica, sanctiunea suprema aparuse, atunci, in acea noapte de Craciun, ca deplin meritata, iar simulacrul de proces ca un lux la care cuplul nici macar n-avea dreptul. Era Legea Talionului - sange pentru sangele care stropise caldaramul Pietei Universitatii...

Timpul lucreaza asupra memoriei, dar mai ales asupra sentimentelor. Capacitatea de a uita si de a ierta sunt proprii firii umane si poate ca tocmai aceasta asigura supravietuirea speciei, ce altfel ar fi condamnata la un sir perpetuu de razbunari declansate de prima victima a mitologiei crestine: Abel.

Astazi suntem tot mai mult tentati sa ne culpabilizam pentru pacatul varsarii de sange in sfanta zi a Craciunului. Astazi, racordati ceva mai mult ca ieri la Carta drepturilor omului, credem ca Ceausescu ar fi avut dreptul la o judecata corecta. El, care nu a dat niciodata doi bani pe justitie... El, care a condamnat in timp de pace mii de femei la o moarte barbara pentru vina de a nu fi voit sa aduca pe lume copii carora sa nu aiba ce sa le dea de mancare...

Poate ca acel Craciun insangerat nu a fost altceva decat pretul reintrarii noastre in istorie. Iar injustitia suportata de cei doi, conditia regasirii autenticei justitii.