Punctul pe Y / marți 01 februarie 2011 Nr: 3218

Profitorul din umbra al "revolutiilor de iasomie"

Asa cum marile miscari tectonice au o ciclicitate ce face ca la un anumit numar de ani sa se produca un cutremur major, se intampla, probabil si in domeniul existentei sociale. Ultimul „cutremur” s-a produs la finele deceniului noua, cand fostul lagar socialist s-a scuturat de povara totalitara si s-a inscris pe calea democratiei. Au fost atunci seismele majore din Polonia si R.D.G., cu replici de catifea in Cehia, Ungaria si Bulgaria si cu explozia finala de la Bucuresti. Au fost cutremure de profunzime, cu mare incarcatura ideologica, ce au aliniat falia estica a continentului cu cea vestica. Doar doi ani mai tarziu, tabloul geo-politic al lumii s-a limpezit, odata cu demolarea prin implozie a Uniunii Sovietice, a carei structura de rezistenta fusese greu pusa la incercare de experimentele gorbacioviene.

Doua decenii mai tarziu, un alt val seismic s-a declansat in Orientul Mijlociu si in zona Africii de Nord, pe o falie islamista in care un echilibru fragil fusese pastrat vreme de aproape 30 de ani - varsta celor mai longevive regimuri autocrate din zona. In mod surprinzator, semnalul l-a dat Tunisia, o tara ce parea la adapost de asemenea catastrofe: avea un regim stabil (Ben Ali preluase puterea cu doua decenii in urma si parea ca o tine bine in mana) iar gratie turismului, populatia avea un standard de trai rezonabil - net superior vecinilor algerieni, de pilda. In plus, fundamentalismul islamic nu reusise sa se cuibareasca aici, datorita unui nivel superior de cultura generala, conferit de influenta franceza. Si, cu toate acestea, fitilul s-a aprins de aici: fara opozitie cunoscuta, fara lideri care sa coordoneze actiunile de protest, fara revendicari politice, revolta tunisiana s-a concentrat asupra liderului Ben Ali, de care toata lumea parea satula. Confruntat cu o situatie neprevazuta, acesta a clacat subit si „revolutia de iasomie” s-a trezit invingatoare fara prea mult efort - de unde si continuare violentelor si a razbunarilor punctuale la adresa membrilor familiei prezidentiale.

Scanteia revoltei islamice a facut partie in Egipt, ocolind - in mod surprinzator - Algeria. In Egipt, terenul pentru o revolta populara parea de mult pregatit, in special de perseverenta cu care „fratia musulmana” s-a opus regimului Mubarak exportand fundamentalism si terorism in toata lumea araba. La fel ca si in Tunisia, revendicarile populare vizau inainte de toate persoana lui Mubarak si mai putin, poate, regimul acestuia. Cei 30 de ani de cand a venit la putere par sa fi fost considerati suficienti, chiar prea multi. Dar, probabil ca picatura care a umplut paharul nemultumirii a fost intentia lui Mubarak de a institui o dinastie pregatindu-si fiul pentru preluarea puterii.

Absenta motivatiilor punctual politice a ambelor revolte este suplinita insa de prea plinul motivatiilor morale: domniile prea lungi au creat sisteme de coruptie institutionalizata si generalizata. La adapostul sustinerii occidentale, motivata de nevoia de stabilitate in zona, si Ben Ali si Mubarak au creat o categorie importanta de profitori ai regimurilor lor, a caror lacomie a facut ca nivelul de trai sa contrasteze cu afluenta de venituri din turism. Scumpirea continua a alimentelor -pe fondul crizei globale - a fost elementul definitoriu al revoltelor.
Evolutiile pe baza principiului dominoului sunt in curs. Nimic nu da sentimentul ca lucrurile se vor opri aici si ca in joc nu vor intra si Yemenul - unde presedintele Mohammed sta si el in post de peste doua decenii, guvernand peste una dintre cele mai sarace tari ale lumii arabe - sau chiar Iordania, unde o monarhie luminata este dublata de o administratie corupta si de efectele inflationiste ale imigratiei bogate irakiene. O situatie aparte pare sa fie in Siria, unde nivelul general de trai a crescut simtitor, o data cu reducerea cheltuielilor militare (70% din PIB in urma cu doar zece ani) si unde presedintele Bashar Al Assad se bucura de increderea populatiei, la fel ca vecinul sau Abdullah al Iordaniei.

In mod paradoxal, valul arab nu are - deocamdata - conotatie religioasa. La fel de paradoxal, insa, presiunile Occidentului si ale Americii pentru o mai mare deschidere democratica ar putea avea ca rezultat o noua ofensiva a fundamentalismului - profitorul din umbra al revolutiilor de iasomie.

P.S.: Daca revoltele din tarile comuniste au avut printre cauze si blocajul infractional, intr-un moment in care se pregatea ofensiva internetului, in cazul celor islamice chiar internetul este factorul coordonator!