Punctul pe Y / marşi 14 decembrie 2010 Nr: 3190

Demolarea nostalgiilor

De cand Ceausescu a pus la pamant o jumatate de Bucuresti pentru a inalta Centrul Civic, demolarile sunt un subiect delicat. Numarul mare de oameni care au avut de suferit de pe urma acestei actiuni in forta, desfasurate fara vreo consultare sau intelegere, dupa bunul plac al celui care decidea totul, a creat o stare de confuzie la nivelul perceptiei urbanismului in general.

Chiar daca patrimoniul Bucurestiului in materie de cladiri cu valoare istorica este unul redus - printre motive numarandu-se nivelul scazut de civilizatie materiala si conditiile naturale adverse - nu cred insa ca se poate face din orice cladire care a rezistat timpului o transee a apararii dreptului la nostalgie. Recentele demolari de pe Buzesti si Berzei au revigorat activitatea unor ONG-uri ramase in pana de subiecte si finantari. Acestea au pichetat fiecare magazie sau darapanatura atacata de blindatele lui Oprescu, incercand sa opreasca, prin manifestatii fara priza la populatie, masacrul. I-au sustinut doar cativa locatari nemultumiti de nivelul despagubirilor, afectat de criza imobiliara. Ceea ce dispare sub loviturile buldozerelor este o pagina de istorie, dar nu una dintre cele mai sugestive. O fi fost hotelul „Marna” una dintre putinele cladiri in stilul art-deco, ridicate in Bucuresti, dar de multa vreme nu mai este decat o epava imobiliara gazduind oaspeti de o stea pe noapte. O fi fost interesanta cladirea de pe coltul cu Grivitei, dar de 20 de ani i-a ramas doar fatada si interiorul plin de balarii si de caini vagabonzi. Intre valoarea istorica si costurile renovarii ar trebui sa existe un raport echitabil, care in cauzele de fata nu se regaseste. Nu s-a regasit nici in cazul imobilului de pe coltul dintre Stirbei Voda si Berzei, pe care il regreta doar cativa nostalgici ai neaosismului.
Cred, sincer, ca Oprescu a facut bine ca nu s-a lasat impresionat de lacrimile si vaietele unora care - daca aveau la data respectiva discernamant si capacitate - n-au scos un scancet cand in Dealul Spirii se puneau de-a valma, la pamant, cocioabe si biserici. Protestele de atsazi pot sa apara cel mult ca revansa fata de tacerea de atunci, dar care nu mai ajuta pe nimeni. Pentru ca starea Bucurestiului este tot mai critica. Ceea ce se face, se face cu intarziere si toate intarzierile acestea cumulate, ameninta cu o dramatica pana de functionare a tuturor mecanismelor urbane. Pe Buzesti, Berzei si mai departe, pana in Uranus, urmeaza sa se creeze o artera larga, capabila sa deflueze centrul supraaglomerat. Or aceasta artera nu poate sa se impiedice de hotelul „Marna”, cat o fi fost el de art-deco. Ceea ce se intampla pe Buzesti este, pana la urma, doar o repetitie a ceea ce va trebui facut si in alte zone in care interesul privat si cel public se vor ciocni din nou, sarind scantei. Poate ca la acest capitol municipalitatea ar trebui deja sa declanseze o dezbatere care sa ia in calcul toate aspectele, inclusiv cele de perceptie si sensibilitate publica, pentru ca Bucurestiul va trebui in continuare sa se adapteze prin formule uneori dureroase, exigentelor urbanistice ale noului mileniu.