Punctul pe Y / vineri 12 noiembrie 2010 Nr: 3168

Hayssam - in ecuatia Orientului Mijlociu

Pentru o buna parte a mass media, vizita presedintelui sirian in Romania a avut o conotatie obsesiva: va fi extradat sau nu Omar Hayssam?

Este evident - pentru orice observator de bun simt - ca pe agenda intalnirilor bilaterale acest punct ocupa un loc cu totul secundar. Omar Hayssam este departe de a intruchipa un personaj in jurul caruia sa orbiteze politica zonala si care sa capteze atentia a doi sefi de stat confruntati cu incomparabil mai multe si mai mari probleme.

Romania si Siria impart o traditie de legaturi complexe cu o istorie de peste o jumatate de veac. Siria a fost unul dintre partenerii economici importanti ai Romaniei, iar relatiile la varf s-au prelungit, intr-o maniera fireasca, de la parintii fondatori la succesorii lor. Batranul Hafez Al Assad a avut o adevarata slabiciune pentru Ceausescu, pe care l-a considerat nu doar un prieten al lumii arabe in general, ci si un factor hotarator in echilibrul zonei. Iesirea de pe scena istoriei a lui Ceausescu nu l-a impiedicat insa sa-i acorde aceeasi consideratie succesorului sau. Imi amintesc atmosfera cu adevarat cordiala de la vizita oficiala efectuata de Ion Iliescu in 1993 la Damasc, unde a fost primit cu toate onorurile si cu sperante legate de continuarea unei relatii care s-a dovedit extrem de utila pentru ambele parti. Fiul Bashar a preluat de la tatal sau stafeta bunelor sentimente si increderi pe care le-a impartasit liderilor romani care i-au fost interlocutori. Chiar vizita actuala indica temperatura constanta a unor relatii intarite in timp de numarul mare de sirieni care au studiat in Romania, iar astazi se afla in functii-cheie ale statului, ca sa nu mai vorbim de cele cateva mii de familii mixte care au creat in Siria o importanta comunitate romaneasca.

Unul dintre obiectivele economice importante ale Siriei - rafinaria de la Banyas - a fost realizata integral si operata de specialistii romani. Sirienii ar dori ca astfel de experiente sa se repete si isi pun sperante in disponibilitatea noastra de a continua cooperarile acolo unde mai este posibil. In acest context, Hayssam este un amanunt lipsit de implicatii concrete. Fie ca-l vor „retroceda”, fie ca nu (unora le scapa amanuntul ca omul de afaceri este ruda apropiata a presedintelui) sirienii vor continua sa considere Romania un partener apropiat si de nadejde in ecuatia inca extrem de complexa a Orientului Mijlociu, unde problemele reale sunt altele decat soarta unui pseudo-terorist.