Punctul pe Y / joi 04 noiembrie 2010 Nr: 3161

Puterea si presa

Daca libertatea cuvantului a fost prima dintre cele pe care ni le-a oferit Revolutia, ramanand pana astazi practic singura dintre cele de care se bucura cu adevarat romanii, nu mi-as fi imaginat nici un moment ca in doar 20 de ani cercul va incerca sa se inchida, iar mass-media va fi identificata, de catre cercetatorii din laboratoarele Puterii, ca una dintre amenintarile la adresa securitatii nationale.

Cu toata enormitatea sa, ideea persista si semidocti de tipul lui Fota incearca chiar sa ne convinga de realitatea ei. Intreaga companie a interceptarilor din dosarul „Vantu”, date publicitatii in ciuda faptului ca nu au nici o legatura cu cauza, are de fapt menirea sa demonstreze cat de nociva este presa si cum atenteaza ea la stabilitatea si ordinea instaurate cu atata truda de Putere.

In fond, demersul lui Vantu - imoral ca metoda si, mai ales, ca exprimare - este doar una dintre clasicele incercari de asigurare a unui suport pentru propriile interese pe care le-a declansat aproape oricare dintre proprietarii din presa postdecembrista veniti din alte zone de activitate. Mi-e greu sa cred ca lui Vantu i-a trecut prin cap sa instaureze vreo dictatura servindu-se de Tatulici, Ursu sau Dinescu ca varfuri de lance. Interesul sau permanent a fost sa fie luat in considerare ca un jucator important pe langa cine va crede el de cuviinta ca merita sa fie sustinut (iar optiunile sale s-au dovedit a fi suficient de variate).

Puterea acuza constant o „anumita parte” a presei de manifestari ostile si de tentative de destabilizare. In nici o tara civilizata, cu democratie autentica, presa nu este prietena puterii. I se mai spune, pe buna dreptate „cainele de paza” al democratiei, tocmai pentru capacitatea de a manifesta vigilenta si de a da in vileag manevrele incorecte sau rau intentionate ale unora dintre persoanele aflate in pozitii de decidenti. V-ati imaginat vreodata ce s-ar intampla daca presa - intr-un acces de loialism - ar ignora furturile, escrocheriile si erorile grosolane ce se produc zilnic pe diferite paliere ale administratiei publice? Daca cei care se afla la originea acestor fapte n-ar mai fi deranjati de articolele si emisiunile din presa?

Imi amintesc faptul ca prin anii ’90, cand un grup de presa strain a achizitionat publicatia pe care o faceam atunci, reprezentantii sai m-au provocat la o discutie pe tema atitudinii ziarului fata de putere. „Nu putem fi prietenii Puterii!” - au spus ei. „Asta nu inseamna nici ca trebuie sa ne transformam in adversarii ei. Este necesar sa pastram o distanta care sa ne permita sa o sanctionam oridecateori este cazul. Cumparatorii nu vor da bani pe ziare ca sa citeasca osanale la adresa guvernantilor. Pentru ceea ce fac, ce trebuie sa faca bine, ei sunt platiti, de catre contribuabili. Pentru ceea ce nu fac bine trebuiesc trasi la socoteala si asta trebuie sa fie rolul nostru!”.

Dealtfel, istoria ultimelor decenii este plina de exemple referitoare la consecintele „atitudinii prietenoase” fata de Putere a unor ziare si televiziuni asupra carora s-a asternut deja parful uitarii.