Pe masura ce disputele dintre Putere si Opozitie se acutizeaza, prin luari de pozitie tot mai violente, isi face loc amenintarea in legatura cu posibilitatea declansarii unei noi proceduri de suspendare a presedintelui Basescu.

Precedentul exercitiu a avut loc in 2007, pe fondul unei situatii economice mult diferite si al unui alt echilibru de forte pe scena politica. Faptul ca, atunci, 322 de parlamentari au fost de acord cu suspendarea spune multe despre atmosfera politica la varf creata de ruptura definitiva dintre aliatii castigatori ai alegerilor. Facand din premier tinta atacurilor sale permanente, Basescu a zgandarit orgoliul alesilor care au dorit sa-i dea o lectie. Calculul aritmetic arata un lucru surprinzator: pentru prima data la nivelul Parlamentului s-a creat un front atat de consistent si o atat de categorica izolare a Partidului Democrat. Faptul ca fortele implicate nu au mai reusit sa se coordoneze in faza decisiva a actiunii, parand multumite cu efectele „lectiei” date presedintelui, a facut ca acesta sa recupereze spectaculos, la referendum, sprijinul popular din care a facut suportul principal al realegerii sale din 2009.
In 2010 situatia este cu totul alta. Dificultatile economice majore au radicalizat o mare parte a populatiei si, cu siguranta ca, daca s-ar ajunge din nou la urne pentru a decide inlaturarea lui Basescu de la putere, rezultatul ar fi net in favoarea acestei miscari. Acum dificultatea o creaza chiar situatia din Parlament, unde oponentii sai nu dispun de majoritatea necesara declansarii procedurilor. Coalitia creata ad-hoc pentru ramanerea la guvernare a lui Boc functioneaza pe principiul solidaritatii de criza. Inlaturarea lui Basescu ar conduce la alegeri anticipate si la o primenire substantiala a componentei parlamentare. Cred ca lui Ponta si Antonescu le va fi extrem de greu sa declanseze un mecanism care depinde de prea multe interese colaterale. Decizia pe care ar urma sa o ia Curtea Constitutionala in legatura cu promulgarea Legii Pensiilor este si ea pe muchie de cutit, forul judiciar suprem avand o majoritate (fragila!) de membri numiti pe criterii politice, de catre seful statului.

Asa incat, cel putin deocamdata, suspendarea ramane un subiect de harjoana politica, nu pentru ca aceasta ar agrava situatia Romaniei pe plan extern (cum plin de ingrijorare ne avertizeaza Videanu) ci pentru ca neclaritatile constitutionale fac putin posibila rezolvarea unei crize interne care, oricum, se acutizeaza pe zi ce trece. Iar suspendarea ramane un fel de „aratare a pisicii” ...