Punctul pe Y / vineri 07 mai 2010 Nr: 3036

Eu cand zic "NU", e "DA" ...

Atunci cand in politica criza se neaga cu tarie, acel lucru are sanse mari sa se intample. Cu cat mai categorica e negatia, cu atat mai mare este probabilitatea efectelor contrare.

Inca de la inceputul acestui an, premierul, ministrul de Finante si alti bagatori de seama din Executiv n-au pierdut nici un prilej - mai ales daca era televizat - sa se bata cu pumnii in piept si sa clameze: nu vom mari TVA! Nu vom modifica cota unica! Pe masura ce trece timpul si se vedeau cu ochiul liber efectele competentei si cumpatarii, afirmatiile au devenit mai nuantate: nu vom mari TVA anul acesta! Iata insa ca a venit delegatia de la FMI si discutiile tensionate din spatele usilor inchise au razbatut in exterior: TVA-ul se va mari cu siguranta. Si cota unica. Discutiile propun doar procentul cu care acestea vor creste.

Or fi baietii astia de la FMI nesuferiti, dar nu cred ca avem ce sa le reprosam. Ne-au spus clar de la bun inceput: daca vreti bani de la noi trebuie sa indepliniti niste conditii prin care vrem sa fim siguri ca-i vom primi inapoi. Cel mai simplu lucru este sa reduceti cheltuielile. Cele bugetare. Nu mai puteti cheltui mai mult decat produceti, pentru ca acesta este faliment curat. O stie oricine, din economia casnica. Dupa aproape un an si vreo zece miliarde de euro topiti fara sa lase urme, baietii de la FMI au venit cu alternativa: vedem ca nu puteti reduce cheltuielile. Aveti, probabil, motivele voastre. Atunci nu va ramane decat sa introduceti noi taxe sau sa le majorati pe cele existente pentru a acoperi deficitul.

Lucrurile par deja clare. Cresterea procentului de TVA si a cotei unice vor declansa un val de scumpiri ale caror efecte le vor suporta nemijlocit categoria cea mai relevanta a populatiei. In locul unei eventuale relansari economice vom avea o noua prabusire, sansa ca in acest an sa avem macar o „crestere zero” reducandu-se considerabil. Taxele crescute vor fi platite de mai putini agenti economici, pentru ca cei deja vulnerabilizati de intarzierea platilor pe care le are de facut statul catre ei se vor indrepta inevitabil spre faliment. Iar statului nu-i vor mai ramane decat banii cu care sa-si intretina aparatul birocratic la care nu poate renunta cu nici un pret, pentru ca acesta este compus, in principal, din clientela sa politica pe care abia a instalat-o in functii, pentru a putea recupera „investitiile” din campania electorala. Cat despre salarii si pensii - nu ne ramane decat nadejdea unui nou imprumut, de pe unde s-o mai putea, pentru a face sa functioneze in continuare suveica datoriilor.

In rastimp, guvernul domnului Emil Boc se ocupa de lucruri importante si urgente: legea lustratiei, reabilitarea ANI, modificarea Constitutiei …