
Efectul "Catarama"Viorel Catarama a aparut pe firmamentul politicii devreme. Abia se exersase in economia de piata utilizand parghiile celei centralizate, facand primii bani care l-au plasat in categoria noilor bogati, ca instinctul l-a condus rapid catre politica. A fost unul dintre primii sponsori a noului partid liberal, repus in drepturi de Radu Campeanu, si editorul ziarului „Viitorul liberal”. Alaturandu-se lui Patriciu. in tentativa de puci soldata cu aparitia PNL-AT (Aripa Tanara ) si-a cucerit un loc care a facut din el principalul instrument de rasturnare a lui Campeanu, la Congresul de la Poiana Brasov, din 1993, congres sponsorizat din conturile sale personale. In calitate de reprezentant al partidului a obtinut si functia de ministru al Turismului in Guvernul Stolojan, cand a lansat ideea vanzarii hotelurilor de pe litoral pe un dolar. Scurtul sau sejur la stat a fost urmat de actiuni intensive de consolidare a brandului Elvila si, ulterior, a primului fond de investitii - SAFI. In atmosfera tulbure a vremii aceasta inovatie pe care unii n-au deosebit-o de CARITAS, a apucat-o pe cai laturalnice sfarsind intr-un crah caruia i-a cazut victima fostul ministru al Finantelor, Danielescu, caruia Catarama ii daduse, prudent, pe mana afacerea. Si raspunderea, inclusiv cea penala. Cand CDR-ul a castigat alegerile, in 1996, Catarama a fost cel care s-a grabit sa clameze ca nu se va face nici o intelegere cu UDMR-ul, lucru care l-a scos din circulatie. Treptat, politica a inceput sa piarda teren in preocuparile lui Catarama, mai interesat de afaceri si tenis decat de aranjamentele de culise sau de demersuri in numele interesului general. In ultimii vreo zece ani, Catarama a iesit practic din circuitul politic si intrebarea lui Antonescu de la recentul Congres era indreptatita: mai este Catarama membru PNL? Nimeni nu stie cu precizie. Oricum, cotizatia nu si-a mai platit-o de mult. Prima sa noua iesire in public a avut loc in campania electorala cand a sugerat ca liberalii n-ar trebui sa intre in cursa prezidentiala pentru ca, oricum, nu au nicio sansa. A continuat cu recomandarile pentru o colaborare cu Basescu si reintrarea la guvernare. A fost ceea ce a umplut paharul: daca n-a dorit sa impiedice inscrierea sa in cursa pentru presedintia partidului, Antonescu n-a pierdut ocazia sa-l execute public reiterind suspiciunile legate de eventualul sau „grad” si subliniind efectul toxic pe care-l are asupra partidului. Retragerea sa, pe motiv ca n-a gasit 30 de amatori ca sa-i inscrie pe lista sa, spune totul despre faza in care se afla omul politic Catarama: in curs de disparitie. O disparitie care nu lasa nici urme si nici regrete. |