Punctul pe Y / marşi 23 februarie 2010 Nr: 2984

Ponta al V-lea

Pe rabojul stacojiu al PSD-ului tocmai s-a inscris cel de-al cincilea nume. Ponta este, in ordine, cel de-al cincilea presedinte al partidului, plecat la drum, in ’91, ca FDSN si a ajuns in 2001 PSD.

Primul presedinte - Oliviu Gherman - a fost mai mult unul onorific, treaba facandu-i-o ori presedintele fondator, Ion Iliescu, ori vicepresedintele executiv, Adrian Nastase. In timpul mandatului sau nu s-a intamplat nimic important, in afara de faptul ca PDSR-ul a pierdut alegerile (coincidenta: Gherman era presedinte al Senatului, ca si Geoana, cand a pierdut alegerile!). Dupa el a (re)venit la carma , pentru urmatorii patru ani, Ion Iliescu. Au fost, probabil, cei mai buni ani ai partidului, cand acesta s-a revigorat, pregatindu-se pentru preluarea puterii. Si singurii in care Ion Iliescu a condus efectiv. Adrian Nastase a preluat controlul dupa investirea lui Iliescu pentru a treia oara la Cotroceni si l-a executat, cu mana de fier, concomitent cu guvernarea de patru ani la finele careia nimeni nu se indoia ca PSD-ul va ramane la putere. N-a ramas, iar problema succesiunii la varf a cunoscut faza cea mai complicata: in locul revenirii „de facto”, a lui Ion Iliescu, la carma formatiunii, a avut loc un puci care l-a instalat, complet neasteptat, in Kisseleff, pe Geoana. A fost o lovitura dibace a celor care visau sa reformeze partidul fara sa schimbe oamenii, preferand sa inlature „pericolul” Iliescu contrapunandu-i o persoana usor de manevrat dupa cum o cereau interesele.

Mandatul lui Geoana s-a caracterizat printr-o autoritate scazuta a liderilor, partidul fiind controlat de grupurile de interese. Rezultatul a fost ca PSD-ul a pierdut , practic, toate rundele electorale, transformandu-l pe Geoana intr-un perdant de profesie. De la campania pentru primaria Capitalei, din 2004 si pana la actualul Congres, Geoana n-a castigat decat presedintia partidului in 2005. Cum - se stie foarte bine.

Nici Ponta nu este un candidat pe care sa-l calificat altceva decat conjunctura. Daca in urma cu doar vreo doua saptamani cineva s-ar fi hazardat sa pronosticheze ca el va fi viitorul presedinte, nu i-ar fi dat crezare nici macar socrul Sarbu. Victoria lui Ponta este, de fapt, insuccesul lui Geoana, impotriva caruia s-au coalizat „greii” partidului, pe care acesta ii marginalizase sistematic, si care i-au creat outsiderului culoarul castigator. Evident, insa, ca aceasta nu este singura explicatie. PSD-ul are nevoie in mod real de o schimbare care sa-l scoata din pasa neagra a ultimilor cinci ani, iar aceasta schimbare era legata inclusiv de un nume nou. Cel al lui Ponta s-a potrivit cu acest curent si cu aceasta necesitate. Ponta al V-lea poate sa devina primul reformator de fond al unei stangi tot mai desprinse de realitatile sociale ale perioadei.