Punctul pe Y / miercuri 03 februarie 2010 Nr: 2967

Mecanismele nesimtirii

O recenta emisiune economica de la televiziune incerca sa gaseasca ratiunea pentru care, in plina criza si austeritate, continua sa functioneze salarii (si pensii) nesimtite. Era invitata o doamna care batuse toate recordurile precedente de incasari salariale (avea, ca director al unei institutii financiare a statului, o remuneratie de 17 000 de euro pe luna, incasarile sale totale dintr-un an ajungand la jumatate de milion de euro!) si care incerca sa argumenteze prin responsabilitatile deosebite ce decurgeau din administrarea celor cateva miliarde ale Fondului. Un participant la discutie, provenit din mediul privat, a dorit sa puna punctul pe Y: nu doamna e vinovata ca a avut (intre timp fusese schimbata) leafa mare, bravo ei ca si-a negociat bine job-ul; vinovati sunt cei care i-au dat-o, care au considerat justificate pretentiile sale.

Intr-adevar, lucrurile cam pe aici se invartesc: as fi mai precaut decat dl Boc cand as vorbi despre salariile si pensiile „nesimtite”. In fond, beneficiarii acestora n-au pus pistolul la tampla autoritatilor zicand: nu ne dati cat vrem noi, va zburam creierii! Nu: nesimtite sunt creierele celor care au gandit procedeele prin care au facut posibile aceste sfidari ale bunului simt si al realitatii. Cei care au creat - cu intentie - premisele ca unii dintre salariatii sau pensionarii de lux sa poata primi sumele exorbitante pe care le incaseaza. Impotriva acestora ar trebui sa se indrepte, in primul rand, actiunea guvernamentala. Sa depisteze cazurile de incalcare a unor atributii si a unor norme, abuzul de reglementare partinitoare.

Desigur, celebrul Geica nu si-a fixat el pensia. El doar si-a marit leafa si s-a autoangajat ca si consilier propriu, si-a dat toate sporurile posibile pentru ca pe baza acestor cumuluri sa poata iesi la pensie cu cateva sute de milioane pe luna.

Mai este, insa, un amanunt care trebuie luat in calcul: nu putine dintre reglementari au avut ca autori sau promotori pe viitorii beneficiari! Au creat niste reglementari de care sa se poata bucura ei insisi.

Revenind la cazul de la care am plecat: doamna Lulache - caci despre dansa era vorba - o fi un specialist eminent in finante. Dar tare mi-e teama ca lucrul care a contat cel mai mult la numirea sa a fost amicitia cu nevasta premierului si calitatea de nasa de cununie a unui ministru liberal. Iar cand a numit-o, cel care a numit-o, s-a gandit si sa o protejeze de viitoarele „intemperii”. Cum altfel poate fi inteleasa larghetea cu care au fost acceptate clauzele care au facut ca la licentierea sa, cu cinci luni inainte de termen, doamna in cauza si cei doi colegi de doctorat sa incaseze compensatii de jumatate de milion! De euro!

Va asigur ca acest caz nu e singular. Exista numerosi alti angajati ai statului pusi in functii banoase, beneficiari ai unor „asigurari” care fac de preferat o eventuala demitere. Imaginati-va cati bani se vehiculeaza in acest mod din bugetul saracacios al statului spre buzunarele si conturile privilegiatilor. Ganditi-va doar cate pensii s-ar fi putut majora doar cu banii cu care a fost compensata doamna Lulache, prietena fostului premier.

P.S. Ca guvernul Boc e hotarat sa repare astfel de nedreptati ne-o dovedeste tot Fondul Proprietatea: noul director, cel care i-a luat locul doamnei cu pricina, fost consilier economic al dlui Boc, a solicitat imperios sa nu primeasca un salariu mai… mare decat cel pe care l-a avut aceasta! Asta modestie! Asta austeritate! Acesta bun simt!