Punctul pe Y / sâmbătă 14 noiembrie 2009 Nr: 2902

Corabia nebunilor

Este titlul unui film care, acum vreo 30-40 de ani, s-a bucurat de mare succes. Un film care rememora un avertisment serios asupra evenimentelor care urmau sa transforme Europa intr-un altar al totalitarismului. Lumea l-a mai uitat pentru ca si obsesiile noastre legate de acest fenomen s-au mai estompat.

Am sentimentul, insa, ca in focul acestei batalii electorale, care a inceput sa capete accente acute, unele lucruri ne reamintesc sindromul pierderii luciditatii si decentei, care a premers evolutiile vremii.

Nu doresc sa fac nicio paralela, ar fi dealtfel o exagerare lipsita de orice ratiune, dar vreau sa atrag atentia asupra fenomenului actual al fanatismului politic si a manifestarilor sale reprobabile.

Fanatici - reali sau simulati - se pot intalni in mai toate taberele politice. Nicaieri insa ei nu sunt mai numerosi, mai variati in pretentii si mai agresivi decat cei din tabara prezidentiala (actuala). Traian Basescu are virtutea de a manifesta o atractie aproape magnetica asupra unora dintre cei care gasesc in politica terenul propice defularii, exprimarii unor frustari secrete, manifestarilor unor tendinte maladive acute. Cine a urmarit dezbaterile electorale ale ultimelor saptamani nu a putut sa nu remarce prestatia echipei portocalii care si-a dat in petic pe mai toate posturile unde a fost invitata (cu exceptia unui canal prietenos cu puterea prezidentiala, apartinand unui „mogul bun”). Nu se poate sa nu ramai socat de privirea fixa si de discursul inflexibil si plin de enormitati al unui Catalin Avramescu, cel care-si permitea, abia iesit din gaoacea studiilor, sa-l catalogheze pe rectorul unei prestigioase universitati drept „nulitate”. Nu poti sa nu fi siderat de prestatia de exhibitionist a unui Traian Ungureanu, convertit la rolul de „Romica Țociu” electoral (ma gandesc cu spaima ca asta putea sa ajunga ambasador in Anglia!) si la acela de procuror al presei. Nu poti sa o intelegi pe „talibanca” Andreea Pora si discursul sau de somnambul, indiferenta la reactiile din jur. Nu-l intelegi pe un Cristian Preda, baiat cu pretentii de intelectual fin, care se poarta in studio ca un badaran. Sau inflexibilitatea agresiva a unui Boureanu, gata oricand sa-si suflece manecile si sa-i ia la pumni pe interlocutori. Si pe toti laolalta, manati de acelasi impuls violent, smulgandu-si lavalierele si parasind ofuscati studiourile in momentul in care nu mai gasesc argumente in apararea punctelor lor de vedere.

Este o veritabila corabie electorala a nebunilor, pe a carei punte echipajul topaie si striga infruntandu-si propriile vedenii, in timp ce carmaciul, inconjurat de „cadavrele” sticlelor de rom golite, face slalom bezmetic printre ghetarii adversi...

Ce este mai curios - pentru mine cel putin - este faptul ca majoritatea acestor actori de mana a treia sunt fosti jurnalisti - unii dintre ei buni - care pe vremea altor puteri considerau ca rolul gazetarului este sa infrunte puterea cu orice pret, nu sa o pupe in fund la pret fix, practica la care ei s-au convertit cu entuziasmul dat de sinecurile obtinute pe baza de activism primitiv (apropo: de-a dreptul comica revolta lui T.R. Ungureanu, fata de castigurile cumnatului unui contracandidat - egale dealtfel cu ale sale, de europarlamentar!).