Punctul pe Y / sâmbătă 20 noiembrie 1999 Nr:

Fotbalistul si ministrul

Din cand in cand, in acest colt de pagina isi gasesc locul intamplari adevarate, a caror forta generalizatoare nu mai are nevoie nici de concluzii si nici de morala. Mai ales de morala... imi povesteste un reputat fotbalist, international, detinator de titluri si de multa experienta - inclusiv de viata - castigata prin stagiile facute in tari cu nivel de viata si fotbal dezvoltat. Si-a inceput cariera - si o data cu ea, privatiunile pe care le reclama profesionismul, chiar daca, la inceputuri, nu se numea asa - de la opt ani si pana la treizeci a jucat, cu disperare aproape. A si castigat, recunoaste, bani cat n-ar castiga un roman obisnuit in zece vieti. „Am avut sansa' - spune, cu fair- play-ul care 1-a caracterizat si in teren, si-1 caracterizeaza si dincolo de acesta. Dupa ce s-a retras (a facut-o dupa o matura chibzuinta si dupa o evaluare foarte realista a ceea ce ar fi putut sa insemne cativa ani in plus de joc), s-a gandit sa-si investeasca o parte din banii castigati intr-o viata (mult prea scurta) de fotbalist. I s-a ivit ocazia sa cumpere o casa, revendicata si castigata de fostul proprietar - undeva, prin centru. De-a lungul existentei ei nationalizate, casa - o fosta casa boiereasca - s-a umplut de chiriasi pe care ICRAL-uI i-a bagat prin toate ungherele: nu mai putin de 12 familii, mai mari sau mai mici. Om cu frica lui Dumnezeu, fotbalistul s-a gandit ca n-are dreptul moral de a-i goni pur si simplu, pe motiv ca el e acum proprietarul. A stat de vorba cu fiecare in parte si le-a oferit cam ce-au cerut acestia. Alte locuinte sau bani. Dolari. Oamenii - simpli si de bun simt - nu s-au aruncat. Au primit intre cinci si zece mii de dolari, dupa cum statea fiecare, au multumit si s-au dus cu Domnul. Mai ramasese un garaj in care un meritocrat al fostului regim si po- tential al celui actual isi tine niste cauciucuri si bidoane. Fotbalistul il cunostea. Il .omenise pe cand omul vizitase o tara in care el juca la o echipa mare. „Cat sa-ti dau, dom' ministru, ca sa-mi lasi garajul si sa-ti iei cauciucurile?' Ministrul a stat nitel pe ganduri si a raspuns fara sa clipeasca: '15 000! De dolari, bineinteles', a adaugat el, dupa ce se lasase un moment de liniste. „Mi-e frica de Dumnezeu, dar tampit nu sunt - a exclamat cu naduf interlocutorul meu. Si, intrucat devenisem proprietar si chiria trebuia sa mi-o plateasca acum mie, i-am facut si eu o oferta corespunzatoare: 1 500 de dolari! Pe luna, bineinteles!' No comment!