Punctul pe Y / miercuri 10 noiembrie 1999 Nr:

Fotbalul, post-Piturca

Soarta destoinicului, dar arogantului si nediplomatului antrenor al echipei nationale a fost transata in doi timpi si trei miscari: nici macar n-a fost necesar ca procuratorul Becali sa mai traga vreo sfoara la fata locului, ocupat fiind cu noi vanzari de jucatori, ca Biroul Federal, in frunte cu. neinduplecatul Mircea Sandu, i-a aratat guralivului antrenor cartonasul rosu.Fara drept de apel!

Presupun ca, pana in ultimul moment, Piturca n-a crezut ca se va intampla asa ceva. A crezut ca palmaresul nationalei sub conducerea lui sfideaza orice alta optiune: cum sa-l dai afara pe cel care a calificat echipa la competitia europeana, fara sa piarda nici un meci? Ei bine, uite ca s-a putut. Si s-a putut pentru simplul motiv ca cel care l-a pus - 1-a impus, mai bine zis - si-a schimbat, intre timp, parerea si nu-l mai vrea.

Dupa 1990, fotbalul romanesc a evoluat invers proportional cu democratia. Aici s-a intamplat exact pe dos de cum se intampla (sau ar trebui sa se intample) in restul societatii. In fotbal s-a instalat sistemul totalitar al banului care determina orice decizie, indiferent cat de hazardata, si o ascultare deplina din partea celor platiti sa nu miste in front. Un singur om, cu alti cativa pe langa el, hotarasc ce e bine si ce nu e bine pentru fotbalul romanesc. Pentru fotbalistii romani. Pentru spectatorii romani. Fotbalul a devenit locul unde banii se fac prin meciuri castigate sau pierdute inainte de a fi jucate, prin jucatori al caror joc bun sau prost e hotarat de altii, printr-o uriasa manipulare a opiniei publice si a unor institutii importante ale statului de drept. Episodul Piturca este cat se poate de sugestiv in acest sens. Si nu doar atat: el este si. un avertisment pentru cei carora li s-ar nazari, la un moment dat, ca s-ar putea si altfel.