Punctul pe Y / vineri 31 decembrie 1999 Nr:

La cumpana iluziilor

Poate niciodata in istoria traita nu si-au pus romanii atatea sperante in anul care urma, ca in ajunul 1ui 1990. Veniti din lunga noapte totalitara asteptam cu nerabdare zorii adevaratei existente, libere si nesupuse propensiunilor discretionare ale nu stiu carui dictator. In doar o saptamana de libertate, viata noastra traversase experiente traumatizante; de la delirul provocat de fuga dictatorului, la cosmarul tirurilor buimace, de la sentimentul fratiei, la spaima de necunoscutul terorismului, de la adularea noilor lideri, la executia sumara a celor vechi. Totul paruse ca se bulverseaza intr-o clipa, seismul social facand victime nevinovate si propulsand eroi de ocazie. Peste confuzia generala, domnea speranta ca, odata depasit acest inceput, totul avea sa reintre in parametrii normali. Ca vidul de putere se va umple cu personalitati competente, tinute pana atunci sub obroc de catre dictatura; ca alegerile libere vor promova valori autentice si echipe de administratori cumpatati; ca libertatea cuvantului va provoca o adevarata revolutie informationala si ca nu vom mai fi manipulati de maestrii dezinformarii; ca securitatea si securismul, cu tot cortegiul lor de tare dezumanizante, vor ramane in urma, ca un vis.urat; ca nu vom mai suferi de foame, frig si frica, pentru ca avem pe deplin capacitatea de a le inlatura si de a instaura, in locul lor, dictatura bunastarii; ca Occidentul, care ne-a compatimit cat a putut, nu va pregeta pentru a ne ajuta sa recuperam terenul pierdut; ca, in fine, Romania isi va redobandi locul pe care-1 merita in amfiteatrul lumii civilizate, care ne datoreaza nu putin.

Vise frumoase, inaltatoare, pe care le-am vazut ca aievea cu ochii mintii, atunci cand orologiul, marcand cumpana dintre ani, producea automat transferul nostru intr-o alta realitate, virtuala. Din pacate, cei zece ani care au trecut n-au facut, parca, decat sa stinga, una cate una, ca pe niste lumanari din bradul de Craciun, frumoasele noastre iluzii. Ne-am trezit bajbaind, parca mai mult ca inainte, in mocirla confuziilor si a compromisurilor, speranta capatand tot mai mult alura de Fata Morgana. Este momentul sa speram din nou. Caci fara speranta nu suntem nimic.