Punctul pe Y / joi 30 decembrie 1999 Nr:

Cursul elementar de democratie

Mai tineti minte ce revoltati am fost cu totii cand Silviu JBrucan, cu cinismu-i ce avea sa devina proverbial a lansat, imediat dupa Anul Nou '90, celebra sa profetie, cum ca romanilor le vor trebui 20 de ani ca sa-si insuseasca lectia democratiei? Nimic nu ni se parea atunci mar usor de invatat, de adoptat, ca democratia. Cum adica sa trebuiasca „sa inveti' sa fii liber? Sa trebuiasca sa inveti sa fii tolerant? Sa trebuiasca sa inveti sa respecti parerile celorlalti? Era ca si cum cineva ne spunea ca trebuie sa ne insusim respiratul, vazul, auzul! Pentru o asemenea obraznicie, profesorul a avut parte de o serie intreaga de perdafuri, care de care mai categorice si mai usturatoare, din partea oamenilor care, intr-o saptamana, isi dadusera si doctoratul in democratie.

Din pacate, evolutiile ulterioare i-au dat dreptate oracolului din Damaroaia cu varf si indesat. Am vazut cu ochii nostri ce inseamna sa nu fii tolerant, sa nu fii liber, si la 12 ianuarie, si ia 28, si la 29, si in 17 martie, si la 13-14-15 iunie, toate in '90, si in septembrie '91, si chiar recent, in repausatul an '99, cand cu incursiunile lui Cozma. Dar nu doar atat. Lipsa de apetenta pentru democratie a fost vizibila aproape in fiecare disputa politica in care principiile si argumentele au lasat locul sentimentelor si umorilor. O singura data am crezut ca am invatat ceva cu adevarat, si asta a fost dupa „schimbarea” din '96 cand transferul de putere s-a produs civilizat si cu demnitate. Si a mai fost si o ultima data cand am fost aproape convins ca tentatia totalitara, autoritarista, se zvarcoleste inca sub calcaiul plapand al democratiei - la demiterea profund neconstitutionala a penultimului prim-ministru.

Brucan a avut dreptate. Mai avem de frecventat scoala. Deocamdata suntem spre finele cursului elementar, cand se lucreaza cu modele. De-acum inainte va trebui sa disecam aceste modele, sa le analizam bine maruntaiele si sa descoperim virusii care ne trag inapoi, care genereaza nostalgia ordinii totalitare. Va fi, probabil, si un examen de absolvire, de care va depinde conditia noastra viitoare de europeni plini, nu de europeni supleanti, cum parem a fi astazi. Exista o singura solutie, si ea vine tot de la Lenin: invatati, invatati, invatati sa fiti democrati!