Punctul pe Y / marşi 21 decembrie 1999 Nr:

Un guvernator la Guvern

Nominalizarea lui Mugur Isarescu pentru functia de premier a fost o surpriza. Pentru cei care si-au spart capetele incercand sa ghiceasca, cine are mai multe sanse - aici m-am inselat si eu, crezand ca Dudu Ionescu e favorit; era mai mult o dorinta secreta de a vedea si un (alt) tanar care sparge blocajul geron-trocratic al politicienilor cu putere de decizie - vestea a venit ca un trasnet. Cam asa trebuie sa se fi simtit dom’ Nae Catavencu si dascalimea lui, cand venerabilul Zaharia a facut celebrul anunt. N-as vrea sa se traga de aici concluzia ca il consider pe domnul Mugur Isarescu un fel de Agamita Danda- nache. Dansul n-are nici pe departe datele celebrului personaj. Dl Isarescu este una dintre curiozitatile vietii noastre publice postdecembriste: este demnitarul cu cea mai mare longevitate. Cei sapte ani capatati de la domnul Roman, in nebagarea de seama a anilor '90-'91, plus ceilalti sapte primiti cadou de la Banca Mondiala risca sa-l lase, la final, fara „coledzi'. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Am, in ceea ce priveste aceasta solutie, doua nedumeriri. Prima: ce l-a calificat in ochii „alegatorilor' drept candidat ideal? Ce performante? Dl Isarescu pastoreste in totala independenta o institutie care nimanui n-are a da sama si unde se multumeste sa varieze cat de cat credibil parametrii de devalorizare a leu- lui, care-i sunt trimisi de la Centru. In rest, sub ochii sai si-ai BNR s-au petrecut toate nenorocirile financiar-bancare ce ne-au adus la sapa de lemn. Nenorociri pe care BNR n-a putut (sau n-a vrut) nici sa le previna, nici sa le impiedice. Doi: ce l-a putut hotari pe domnul Isarescu sa paraseasca fotoliul confortabil de guvernator, pentru scaunul fier-binte de premier? Ce speranta nebuna?