Practica electorala curenta retine ca frauda doar furtul efectiv de voturi. Fie ca acesta se face manual (comisiile cad de acord pe cine sa inalte si pe cine sa coboare, la comanda, si procedeaza in consecinta) sau electronic (procedeu mai sofisticat, ce necesita dotare si softuri bine puse la punct) exemplele flagrante inregistrate pana in prezent sunt putine si nesemnificative si nu se poate sustine in mod serios ideea ca alegerile de pana acum au fost influentate de neregulile sesizate de diversii inspectori care s-au perindat.

Dupa parerea mea, insa, se manifesta cu maxima gravitate o alta forma de frauda electorala, tratata cu nemeritata indulgenta si aducatoare de mari prejudicii morale. Este vorba despre promisiunile fara acoperire care se fac in campania electorala. Promisiuni aberante, fanteziste, fara nici o legatura cu realitatea, lansate doar de dragul obtinerii unor procente in plus de notorietate sau de voturi. Daca pentru cele facute de castigatori ar exista o instanta de „judecata' (de genul „contractului' CDR-ist) mai grav este cu cele ale necastigatorilor - pentru ca acestea sunt cele care fac raul cel mai mare. Candidatii cu sanse manifesta, de regula, o oarecare prudenta, care lipseste cu desavarsire in cazul celor fara sanse. Or, acestea sunt cele care fac raul cel mai mare. Pentru ca electoratul, dornic de a-si vedea problemele cat mai degraba rezolvate, este tentat sa creada ca daca cel eare a promis marea cu sarea ar fi castigat, alta ar fi fost viata pe pamant.

Se constituie astfel tot soiul de mituri electorale care bruiaza realitatea si adancesc sentimentele de nemultumire dincolo de limitele firesti, explicabile. Probabil ca legea electorala ar trebui sa prevada, intr-un capitol special, cum poate fi prevenita sau pedepsita frauda de acest tip.

Si atunci vom putea avea campanii mai realiste si candidati mai responsabili. Exact opusul celor ce se intampla acum.