Punctul pe Y / vineri 12 mai 2000 Nr: 5

Cu sula-n Costea...

Itele afacerii francofone devin tot mai incurcate, protagonistii se intrec in declaratii contradictorii, iar cel care prin actiunile sale a declansat-o promite sa vina in curand cu revelatii; senzationale. De parca mai senzational decat cele de pana acum ar fi cu putinta...

Pana atunci, un strat consistent de mazga se asterne pe figurile reprezentantilor clasei noastre politice facandu-i de nerecunoscut sau facandu-i sa semene unul cu altul pana la confuzie. Sau confundare. „Afacerea Costea' ne ajuta sa radiografiem mecanismul uneia dintre cele mai eficiente forme de coruptie politica - maladie de care societatea romaneasca sufera cronic inca din ianuarie '90. Pentru ca atunci au inceput sa-si faca aparitia tot felul de „emisari' ai finantelor occidentale care doreau sa faca, cu orice pret, ceva pentru Romania. Argumentul acesta nobil muia rapid inimile celor nimeriti la carmele unei tari dezorientate si tot mai imuna la criterii de valoare. Iar cand dorintele sincere ale binefacatorilor se insoteau de o masa copioasa la un restaurant de lux, de o calatorie in strainatate - pentru a vedea pe viu standardele la care aspiram - ba si de cate o ,diurna' neoficiala strecurata discret in buzunare, ultimele bariere, de prudenta erau definitiv inlaturate. N-am sa fac aici -imi propun sa o fac cu un alt prilej - o lista a tututor aventurierilor, agentilor dubli sau tripli, a nerealizatilor care au reusit sa dea lovitura cumparand pe nimic constiintele celor care nu doreau sa-si vanda tara. Nu exclud faptul ca unii au fost de buna credinta - si aici ii includ cu toata convingerea pe cei doi presedinti cazuti in plasa abil intinsa de Costea - dar vinovatia lor morala este cu atat mai mica cu cat aveau la dispozitie suficiente mijloace sa depisteze aceste gesturi incarcate de dubiosenie.

Rezultatul nefericit este ca astazi un intreg pluton reprezentativ de politicieni de toate culorile se vede in postura incomoda de a i se pune „sula-n Costea' - ca sa parafrazez o zicala devenita celebra in februarie '90 - si de a nu avea explicatiile corespunzatoare pe care le asteapta un electorat tot mai exasperat de incompetenta si imoralitatea ce-1 coplesesc.