Punctul pe Y / miercuri 03 mai 2000 Nr: -3

Reflectii de armindeni...

Printre nu putinele simboluri confiscate de puterea comunista si traduse in limbajul sau se numara si „sarbatoarea celor ce muncesc' - 1 Mai. Cu aproape aceeasi nonsalanta, ignorantii de dupa '89 s-au intrebat ce mai cauta ea in calendarul liber de orice influente ale trecutului. Indiferenta la tribulatiile de dreapta sau de stanga, ziua de 1 Mai si-a continuat nestingherita cariera de sarbatoare mai mult sau mai putin oficiala, marcand pentru marea majoritate a celor ce muncesc si in formule mai putin conforme cu nomenclatorul traditional de „arte si meserii', un moment al regasirii cu natura si cu ei insisi. Si, parca, in nici unul dintre anii ultimului deceniu nevoia romanilor de a uita pentru o zi de grijile ce-i impresoara si de a-si potoli setea de mai bine cu simbolul devenit traditional al „berii cu mititei' nu a fost atat de irepresibila ca acum. A tinut cu noi si vremea, Dumnezeu oferindu-ne o zi insorita si calda, fara dusuri reci de ploaie, ca pe un ultim dar al divinitatii oferit unor condamnati la nefericire.

Am avut sansa sa parcurg, in aceasta zi, o buna parte a tarii. Pretutindeni unde era o poiana inflorita, o lunca de rau, o margine de padure, puzderia de lume mi-a dat sentimentul unui exod in masa al oamenilor spre origini si spre semnificatiile a doua sarbatori - una laica si una religioasa - pe care calendarul si intamplarea le-au unit cu dibacie. Am simtit ca pentru acest scurt rastimp cu totii au incercat sa se simta mai liberi, mai buni, mai fericiti, chiar, decat sunt in mod obisnuit.

Pentru o zi, ba chiar pentru doua, romanii au fost mai increzatori in viitorul lor si li s-a parut ca drumul spre nicaieri din sondaje este, totusi, calauzit de o luminita ce-si trage flacara din ritualul magic al invierii. Al invierii sperantei...