Punctul pe Y / marți 24 aprilie 2001 Nr: 299

Subtila disputa filosofica din jurul eutanasiei

De la practica eutanasiei ca politica de stat, in timpul celui de-al treilea Reich, pana la disputele juridice si la deciziile pe care le-au luat recent unele state referitor la dreptul persoanei de a decide asupra continuarii propriei existente este un drum lung presarat cu tragedii, drame si - prin contributia noastra, ca intotdeauna, originala - cu crampeie de factura comica. Este meritul primarului general al Capitalei si al unei active echipe de doamne care indeplinesc inalte functii prin fundatii care-si propun sa protejeze unele necuvantatoare, de a fi contribuit in plan teoretic la definirea practicii eutanasiei printr-un sir aproape interminabil de intalniri bilaterale, simpozioane pe picior si, mai ales, talk-show-uri in direct si la ore de varf. Ideea - deja cunoscuta mai ceva decat criteriile pentru admiterea in NATO sau pentru aderarea la Uniunea Europeana - este: cainii fara stapan care, in lipsa de alte ocupatii, musca trecatorii, trebuie sterilizati si abia apoi eutanasiati sau invers. Cel putin asa reiese din discutii. Mai exista o varianta - sustinuta din rasputeri de doamnele de la fundatii - ca patrupedele ar trebui eliberate, dupa amintitul tratament tot in locurile de unde au fost stranse, avand avantajul ca cineva sa si le asume prin semnatura. Marea problema, evocata cu timiditate de primarul general, este ca sterilizarea nu scade apetitul cainilor dupa turloaie de trecatori, dar specialistele considera ca acest lucru nu se va mai intampla in cazul generatiilor viitoare, care vor fi mult mai prietenoase. Din pacate, dezbaterea nu rezolva nimic din problematica securitatii cetateanului care, pana la integrarea in NATO, cand nu va mai avea a se teme de nimic, suporta in continuare agresiunea teoretica a sustinatorilor si detractorilor metodelor stiintifice prin care se realizeaza ceea ce hingherii de alta data faceau fara nici un fel de instruire.