Punctul pe Y / Thursday 24 September 2009 Nr: 2862

"Droguri, sex si bani" - o productie a studiourilor de la Cotroceni

Sunt cele trei subiecte clasice de top care asigura o audienta majora oricarei productii artistice sau jurnalistice.

Comisia Prezidentiala pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice din Romania si-a prezentat marti raportul, starnind o adevarata furtuna: adversarii presedintelui au jubilat si n-au contenit sa comenteze malitios. Iata ce-l framanta pe Basescu! Curvele si drogurile! Cu o subtila trimitere la familie: chestia cu drogurile o preocupa si pe mezina familiei, europarlamentarul, care din experienta sa prin cluburile de noapte a cules si propunerea care s-a regasit in raport, referitoare la legalizarea drogurilor usoare.

Oricat ar fi de tentante speculatiile in acest registru, cele doua propuneri din raport merita o analiza obiectiva. Si anume: consumul de droguri si comertul cu servicii sexuale sunt doua realitati dure ale lumii contemporane, cu impact crescut si in Romania. Consumul de droguri genereaza traficul, iar masurile restrictive nu fac altceva decat sa stimuleze o activitate de pe urma careia se obtin profituri uriase, neimpozabile. Comisia nu a facut gafa de a propune si dezincriminarea traficului, a comercializarii “la negru” a drogurilor. Desi sunt tot mai numeroase vocile care sustin ca o asemenea masura ar conduce la prabusirea rentabilitatii comertului cu stupefiante si ar anula una dintre sursele principale de finantare a altor acte nocive, intre care si terorismul. Unele state au facut chiar experimentul legalizarii comertului cu droguri usoare - Olanda. Iar masura n-a fost urmata de o crestere a numarului de toxicomani, ba chiar a curatat strada de fauna dealerilor. Probabil ca noi nu suntem pregatiti mental pentru acest stadiu. Dezincriminarea consumului n-ar face, insa, altceva decat sa dea posibilitatea politiei sa se ocupe prioritar de traficanti, nemaicomplicandu-se cu consumatorii. Care, orice s-ar intampla, vor continua sa consume si sa caute surse de aprovizionare. Iar apoi, dependenta ii loveste suficient de dur pe acestia pentru a nu mai fi nevoie sa fie incarcerati - cu costurile si riscurile de rigoare.

Cu prostitutia este cam aceeasi problema. Legalizata sau nu, ea isi continua drumul milenar. Profesionistele sexului - indiferent de motivele care le imping spre o astfel de practica - vor continua sa gaseasca in vanzarea de servicii ilegale o sursa de supravietuire sau de opulenta , dupa calitati si tarife. Sanctionarea lor contraventionala este lipsita de orice efect. Atunci nu ar fi mai corect si mai practic ca aceasta activitate sa intre in randul celor care pot fi controlate - din motive de profilaxie - si chiar impozitate - din ratiuni de protectie sociala? Ar aparea bordelurile, indiferent cum se vor chema, dar vor disparea pestii si exploatarea sexuala. Nu mai vorbesc de saracul nostru buget care ar putea beneficia de o sursa de alimentare. Mai sigura decat salariile si benzina.

Bref: sexul si drogurile sunt doua probleme ale noastre, ale tuturor. Nu ale lui Basescu. Iar lor trebuie sa li se gaseasca o rezolvare. Propunerile din raport merita mai mult decat bascalie.

P.S. Au mai ramas banii. Acestia insa reprezinta o problema. Practic de nerezolvat...