Punctul pe Y / joi 16 aprilie 2009 Nr: 2751

Efectul razelor "gamma" asupra Crinului

Radiatiile produse de criza economica se propaga periculos asupra protagonistilor gradinii politice. Un recent sondaj ne arata ca majoritatea - si in special cei aflati la putere - pierd procente de incredere publica. Unii - catastrofal, precum Emil Boc, altii - cu relativa moderatie - in cazul lui Basescu si Geoana. Acest efect poate avea darul sa-si propage unda de soc nu doar la alegerile europarlamentare - unde respectivii functioneaza pe post de „locomotive”, dar mai ales la urmatoarele prezidentiale, la care imbraca „camasa calvarului”.

Perspectiva aceasta este cu atat mai probabila cu cat nimic nu ne indreptateste sa credem intr-o redresare rapida - cu atat mai putin masurile deja luate, sau in curs de a fi aplicate, ale Guvernului Boc. Ba, se poate spune, acestea vor adanci gravitatea crizei, atata timp cat guvernantii nu se pot desprinde de abordarea formala, pur contabila a fenomenului, prin inmultirea solutiilor restrictive, in locul celor de stimulare. Aproape firesc, aceasta incapacitate a „guvernului de criza” de a combate criza se va rasfrange direct asupra celor care o cautioneaza: Basescu si Geoana, considerati pana acum principalii candidati la un (nou) termen in Cotroceni.
Singurul care prospera sub efectul acestor raze „gamma” este Crin Antonescu. Proaspatul presedinte liberal a crescut intr-o luna cat Feti-Frumosii din povesti intr-un an: 10 procente. El se inscrie astfel in plutonul fruntas, alaturi de cei doi alergatori deja obositi. Si are sanse sa creasca in continuare. De ce? Se intampla - din nou - un fenomen paradoxal. Desi Crin Antonescu este presedintele partidului care a guvernat catastrofal patru ani, pregatind practic tara pentru a incasa frontal efectele crizei, el nu este identificat de public ca atare. Principalul vinovat - Calin Popescu Tariceanu - a fost inlaturat la Congres si Antonescu apare in postura celui care reprezinta o cu totul alta entitate, scuturata de balastul lacomiei si nepriceperii. Ceva similar s-a mai intamplat in 1996, cand Ciorbea a candidat la primaria Capitalei din postura de opozant al lui Halaicu, desi ambii reprezentau aceeasi Conventie Democratica!

Evident ca sunt si alte motive pentru care Crin Antonescu se bucura de incredere, si in primul rand personalitatea sa de politician care nu s-a „manjit” in frecventarea „grupurilor de interese” si nu a facut parte din camarila lui Tariceanu. Discursul sau sincer si optiunile exprimate cu claritate pot constitui atu-uri serioase in competitia care urmeaza si al carei rezultat incepe sa fie tot mai deschis.