Punctul pe Y / luni 09 martie 2009 Nr: 2449

Actionarul majoritar isi transfera capitalul de la firma CĂLIN S.A la firma CRIN SRL

In zbuciumata istorie a Partidului National Liberal, a carui existenta a fost reinnodata in 1990 de cativa dintre supravietuitorii puscariilor comuniste, cadrul in care se pregateste congresul de la mijlocul acestei luni este unul original. Pentru prima data are loc o veritabila campanie electorala, congresul urmand sa decida intre doi candidati creditati cu sanse relativ egale.

Spun ca este o situatie originala, pentru ca pana acum transferurile de putere s-au facut in alte moduri, mai putin democratice. Dealtfel, nimic mai putin potrivit pentru viata interna a partidelor noastre decat democratia, acestea fiind, de regula, mai mici sau mai mari feude in care accesul de putere se face cu mijloace violente. O violenta de catifea, dar tot violenta...

Indepartarea de la conducerea partidului, in 2003, la Poiana Brasov, a lui Radu Campeanu s-a facut printr-un puci organizat si finantat de Viorel Catarama si de „tinerii lupi” din jurul sau... In 2001, presedintele Stoica a pus, practic, partidul in bratele unui nou venit, Theodor Stolojan, tocmai pentru a stinge luptele interne pe care le-ar fi declansat o succesiune de tip clasic. Preluarea conducerii de catre Calin Popescu Tariceanu a avut loc in conditiile dramatice ale neasteptatei retrageri a lui Stolojan.

De data asta lucrurile stau diferit. Pentru prima data in istoria sa postdecembrista, PNL-ul duce lipsa de lideri veleitari. Partidul, care a cunoscut cel mai acut proces de fractionare, tocmai din cauza puzderiei liderilor de tot felul, se afla acum in dificultatea de a propune o alternativa pentru un Tariceanu uzat si demonetizat de consecintele actiunilor sale neinspirate care au scos partidul de la putere. Solutia Antonescu este una de avarie, pentru ca, in ciuda calitatilor sale reale, a CV-ului sau imaculat de conexiuni dubioase, nu pare a avea forta necesara de a-si domina colegii si de a impune o linie de actiune clara. Retragerea din cursa a lui Orban mi se pare logica, acesta avand si mai putine resurse pentru a deveni solist pe prima scena politica, fiind obisnuit mai degraba cu suetele de pe la diverse paranghelii.

Tariceanu, cred ca ramane deocamdata cu prima sansa. Sansa pe care i-o ofera experienta dobandita la varf si reflexele constituite de-a lungul meciurilor de uzura cu fostul partener de la Cotroceni. Il apara, insa, „greaua mostenire” a unei echipe constituite pe principii mai degraba de gasca decat de competitie, care a acumulat un mare bagaj de resentimente. Dar marea vulnerabilitate a lui Tariceanu o constituie delimitarea tot mai vizibila de el a lui Patriciu. Constient de faptul ca fostul premier nu mai dispune de atu-urile care i-au fost atat de folositoare, magnatul petrolului procedeaza pragmatic, retragandu-si treptat capitalul din firma „Calin” pentru a-l transfera la momentul potrivit la firma „Crin”, unde va detine, de asemenea, pozitia de actionar majoritar...