Punctul pe Y / joi 08 ianuarie 2009 Nr: 2399

Haina lui Boc

Nu stiu de ce ma astept ca in vreo cateva zile sa-l vad, la televizor, pe premierul Boc, sfatuinde-ne „sa mai punem o haina pe noi”. Istoria se repeta, desi personajele par sa fie altele. Ce se intampla in aceste zile aminteste izbitor de iarna lui ’84-’85, cea care a dat, practic, semnalul caderii dictaturii, patru ani mai tarziu. A fost o iarna grea si, chiar daca pe atunci nu exista Gazpromul, exista ambitia lui Ceausescu de a plati datoriile tarii prin orice mijloace, pentru a-si pastra independenta. Mijlocul cel mai des folosit a devenit acela al ignorarii nevoilor elementare ale propriului sau popor.

Gerul de atunci a facut sa creasca consumul casnic si cum acesta ameninta sa afecteze productia industriala, dictatorul nu a stat pe ganduri si a inchis robinetul populatiei, pentru ca industria energofaga sa poata sa produca in continuare pe stocuri. Nu conta ca pe atunci consumul casnic nu reprezenta decat vreo 8 la suta din total si ca Romania importa o cantitate mult mai mica decat astazi, existand pe atunci resurse mai consistente in subsolul ce nu fusese inca concesionat. Important era sa mearga industria. Intreruperile de curent electric si reducerea presiunii in conductele de gaze au fost atunci cosmarul unei intregi populatii. Gerul a facut sa plezneasca caloriferele din scoli si spitale, iar in casele oamenilor orice tentativa de a suplini aceste lipsuri a devenit imposibila. In fata tensiunii create de aceasta stare, Ceausescu a avut o singura reactie, sfatuindu-i pe romani „sa mai puna o haina pe ei”, cum facea el insusi in palatul din Primaverii, unde redusese temperatura la „doar” 20 de grade, ca sa dea un exemplu.

Nu sunt, din pacate, statistici care sa ne spuna cati oameni au murit atunci de frig, cati s-au imbolnavit si cat de mari au fost pierderile din economie datorate acestor restrictii absurde. Cert este ca unicul gest care ar fi salvat situatia - desi se cunosc restrictiile care existau pe atunci in extinderea retelelor de aprovizionare cu gaze si de instalare a acestora la noi abonati - nu a fost facut: inchiderea temporara a catorva mari consumatori industriali, pentru a putea creste presiunea in reteaua casnica. Experimentul i-a placut atat de mult lui Ceausescu, incat l-a repetat in fiecare dintre iernile care i-au ramas. Din fericire pentru noi, nu prea multe...

Guvernul Boc se afla in fata primei crize majore pe acre o are de rezolvat. Are, din fericire, instrumentele de interventie pe termen scurt. Industria actuala este o umbra a celei de acum 25 de ani, iar sistarea productiei poate fi chiar o gura de oxigen pentru unele capacitati afectate deja de criza economica. Pentru guvernul Boc, indraznesc sa cred ca este o veritabila gura de oxigen: aflat in fata unor crize majore - precum cea a invatamantului si a rectiei in serie a celorlalte zone bugetare - Executivul condus de mana dreapta a presedintelui are o excelenta scuza de a nu face ce s-a angajat sau fata de ce a sustinut cand nu avea putere de decizie. Principala sa grija va fi acum sa lupte cu consecintele taierii gazelor de catre rusi. Ministrii responsabili vor fi prezenti de 5 ori pe zi la TV sa ne zica ce mari eforturi fac ei si cum au grija de popor, lasand la o parte toate celelalte chestiuni, devenite neimportante. Gazul este haina pe care Boc o pune peste angajamentele electorale nerespectate.