Cei patru ani de guvernare ai Aliantei, dar in special ultimii doi, asupra carora si-a pus amprenta guvernarea de gasca a liberalilor, au consemnat cel mai mare dezmat bugetar din istoria, poate, a ultimului deceniu.

In virtutea principiilor economiei de piata, banul public a fost jefuit la drumul mare, fara rusine si fara oprelisti. Practic, nu a mai existat niciun fel de control al modului in care cei indrituiti sa foloseasca banii dati de la buget au impartit si au distribuit sumele alocate. Curtea de Conturi, considerata inca o institutie depasita, de sorginte comunista, n-a facut decat sa constate - acolo unde s-a putut - ce s-a intamplat cu alocatiile bugetare si sa trimita rapoarte unui Parlament - el insusi un inghititor nesatul de bani - care n-a avut niciodata timp sa le ia in discutie. Practic, orie sef de institutie s-a transformat intr-un dictator financiar: el si-a stabilit salariul si sporurile, el a dispus ce cheltuieli si cum se fac si nu a dat socoteala nimanui. Modelul a fost dat de insusi seful Guvernului, care a infiintat nenumarate agentii unde sa-si poata plasa clientela politica si sa o fidelizeze prin lefuri exorbitante. Doua au fost, in acest interval, directiile in care au curs, cu nemiluita, fondurile: achizitii exorbitante, de masini de lux, de aparatura, de mobilier si cheltuieli de deplasare. Daca cineva ar face o socoteala, ar constata cu surprindere, ca numarul zilelor in care angajatii statului s-au aflat in strainatate, in vizite de tot felul, de la documentari exotice pana la infratiri ciudate, depasesete numarul zilelor prestate la locul de asa-zisa munca. Unul dintre cei mai mari cheltuitori de bani publici este chiar Ministerul de Finante, a carui sumedenie de sefi si sefuleti dispun, pe langa lefuri si sporuri, de multiple prezente in consilii de administratie. Aceste consilii sunt cea mai smechereasca cale de a se fura bani legal: cei care trebuie sa aprobe leafa directorului, sunt remunerati lunar, pentru participarea la sedinte, cu 20% din aceasta leafa. Consiliile de supraveghere sunt alte sinecuri pe bani multi, ca si comisiile de privatizare, care nu se grabesc niciodata sa incheie o privatizare din simplul motiv ca atunci inceteaza sa le mai curga banii in buzunare. A fost de toata comedia uimirea pe care a interpretat-o Tariceanu atunci cand a iesit scandal cu lefurile sefilor de agentii - de parca nu el le facuse, pe multe din ele, si de parca nu stia cu cat sunt platiti ciracii pe care i-a numit acolo.

Noul guvern vine hotarat sa taie in carne vie si sa economiseasca, doar la prima strigare, un miliard de euro! Va dati seama? Un miliard de euro numai din cheltuielile inutile facute in ministere si alte institutii publice! Daca Boc ar avea un minim interes sa adanceasca problema - dar nu-l lasa clientela democrato-sociala care asteapta salivand sa intre in paine - cifra s-ar putea dubla sau chiar tripla si s-ar gasi si banii pentru profesori si pentru mame, pe care acum Sarbu de la Munca ii cauta si nu-i gaseste.

Si ar mai fi o cale de facut bani: impozitarea luxului. In Romania este cel mai ieftin sa fii bogat si sa-ti etalezi - uneori cu nerusinare - bogatia. Bogatul isi plateste capriciile, la fel cum saracul isi plateste nevoile: tot cu 16%. Marile averi sunt impozitate la fel ca si leafa micului angajat. O egalitate paguboasa si oneroasa, pe care deja noua administratie se face ca nu o vede. La fel cum nu vrea sa vada multe altele...