Punctul pe Y / vineri 19 decembrie 2008 Nr: 2392

Executivul de la 29 Decembrie 2004 - cel mai slab guvern post-decembrist

Guvernul Tariceanu intra in istorie. Se pregateste Guvernul Boc. Emil Boc, nu Traian Boc, cum mai scapa unii controlul subconstientului. Un alt guvern „amestecat”, dar poate mai putin pripit si - spera toata lumea - ceva mai competent decat cel instalat odata cu victoria neasteptata a Aliantei, victorie „lucrata” in atelierele Cotrocenilor de noul presedinte - jucator.

In 2004 a fost validat in mare graba un guvern in care s-au inghesuit clientii a nu mai putin de patru partide si o societate asa-zis civila. Presiunea a fost atunci mare, era in joc introducerea „cheii de bolta” a noului regim - „cota unica de impozitare” si cum „solutia imorala” dusese aproape peste noapte la constituirea unei aliante electorale de genul „mere, pere si carofi”, fiecare a venit cu ce-a avut prin frigider. Societatea civila a livrat-o pe „independenta” Monica Macovei, cea care si-a pus energia in slujba reinstaurarii controlului administrativ asupra magistratilor, sub pretextul ca asta ar fi cerut, in mod special de la Romania, Uniunea Europana. Lipsita de tact si cu probleme de comportament, „zeita” dreptatii civice a rezistat, totusi, neasteptat de mult, pana la „purificarea etica” a guvernului de la debutul lui 2007. Noul aliat, Partidul Conservator (PUR, pe atunci), si-a negociat „tradarea” pe trei posturi: o sinecura de vicepremier pentru fotbalistul Copos, Economia, pusa in bratele lui Seres (poate cel mai lipsit de experienta dintre membrii cabinetului) si Vicol, la Control, care a rezistat doar o luna, din lipsa de atributii. Maghiarii au luat potul cel mare: un vicepremier, prin Marko Bela, si trei ministere „manoase” - telecomunicatiile, pentru pragmaticul Nagy Zsolt, Comertul, prin Iuliu Winkler, cel care a preferat apoi calitatea de europarlamentar, plus Laszlo Borbely, singurul care a rezistat, la „lucrari publice” si apoi „dezvoltare”, pana la finalul mandatului.

Echipa democrata a fost, de departe, cea mai slaba. Basescu isi cam epuizase cei mai buni oameni, care au devenit primari. La generale au participat veleitarii partidului, iar in guvern a promovat „cu manuta lui”, nulitati de calibrul lui Dobre la Transporturi - cel care a dat autostrazile cu 4 ani inapoi sau Sulfina Barbu, la Mediu (despre doamna Parvulescu care trebuia sa ne reprezinte la Bruxelles, numai de bine).

Poate singurul democrat care a confirmat in post a fost Blaga, la Interne. In rest, personaje aflate in paralel cu domeniul: Miclea la Educatie, Ene Dinga la Integrare, Barbu la Munca.

Atat ei cat si inlocuitorii lor - Hardau, Boagiu, Frunzaverde, Berceanu - au disparut complet din peisaj dupa doi ani in care democratii au contribuit direct, dupa puterile lor, la „succesele” istorice ale guvernarii DA.

Liberalii, cei care acum isi asuma si activul dar mai ales pasivul s-au aflat intr-o continua bajbaiala guvernamentala, cu oameni nepregatiti pentru asemenea poveri institutionale. Ionut Popescu a crezut ca politica fiscala e ceva de genul unui editorial de ziar si, virand spre aripa defectoare Stolojan, a trebuit sa lase rapid locul epicureanului Vladescu, marele maestru al Consiliilor de Administratie; lui Vosganian i s-au pus pe cap doua palarii prea mari, Ungureanu a cazut victima nehotararii si dificultatii de a opta intre cei doi poli de putere; Atanasiu a constatat destul de repede ca la Bucuresti politica se face altfel decat la Alba si s-a consolat cu super-leafa si aranjamentele de la AVAS; Flutur nu a facut altceva decat ce stie - sa dea din gura si, dupa ce a omorat toate gainile din tara s-a refugiat in ograda cotroceana; Mona Musca si-a prefatat problemele personale cu cateva generale. Una peste alta, Tariceanu s-a trezit in guvern cu o opozitie liberala de care nu a putut sa scape decat cu pretul scindarii partidului.

La o simpla lectura se poate spune ca guvernul care a fost instalat in 29 decembrie 2004 a fost - probabil - cel mai slab, mai dezlanat si mai incompetent dintre toate formulele care s-au perindat de 19 ani incoace pe la Palatul Victoria. Mostenirea sa atarna greu in balanta evaluarii intregii guvernari, care este departe de a fi fost un succes.Chiar daca Tariceanu crede altceva.