Punctul pe Y / vineri 24 octombrie 2008 Nr: 2345

Saltimbancii circului politic

Cine si-a inchipuit ca votul uninominal va mai curata scena politica de veleitari si de neaveniti, are de ce sa fie deceptionat inca de la depunerea candidaturilor.

Probabil ca in nici unul dintre scrutinurile precedente listele nu au fost atat de impanate cu cantareti, actori, fosti sportivi sau personaje mondene ca acum. Modul de propunere a listelor de partid era unul standard: in cap se pune o „locomotiva” recunoscuta si eficienta. Pe locurile eligibile se plasau persoanele carora trebuia sa li se asigure viitorul, din varii motive - imunitate, contributii la fondurile electorale, diferite grade de rudenie. Spre coada listei, acolo unde se plasa granita nevazuta dintre predictibilitati si dorinte isi mai gaseau locul si personaje pitoresti, cu priza la public, care ar fi putut sa incline balanta mai mult decat sondajele. Si cu asta-basta. La televizor si prin ziare, campania se ducea in numele partidului, nu al candidatilor - solutie mult mai simpla si mai eficienta. Pentru ca votantul punea stampila pe insemnele electorale ale partidului, nemainteresandu-l cine era pe lista.

De data aceasta lucrurile se schimba in mod radical. Alegerile legislative se desfasoara in absenta „locomotivelor”. In primul rand a celor prezidentiale, al caror pufait putea sa mai scoata din amorteala grosul pasagerilor nehotarati. Tot mai mult, legislativele devin un soi de prelungire a alegerilor locale, cu singura diferenta ca din urne nu ies primari, ci deputati si senatori. Candidatii, insa, nu fac altceva decat ceea ce au facut si aspirantii la calitatea de primar: sa promita. Sa promita obiective de interes si de avergura locala, nu nationala. In mintea alegatorilor ei devin un soi de mesageri ai nevoilor locale care-si vor ocupa timpul in Parlament facand lobby pentru niste obiective fara relevanta nationala. Un fel de „trimisi speciali” la centru.

In conditiile acestui tip de campanie, mesajul ideologic se diminueaza sau devine adiacent. Votantul nu mai cauta, pe buletin, sigla partidului, ci se uita bine la nume. Daca acesta ii spune ceva, il voteaza. Daca nu, nu. De aici si goana dupa notorietate. De orice fel. Numai sa nu fie vorba de anonimi. Or notorietatea politica ramane destul de redusa, pentru ca la televizor se vad cam 10% dintre protagonistii scenei politice, mereu cam aceiasi. Dispunem insa de un rezervor aproape nesecat de „vedete” de orice fel, facute peste noapte si vehiculate cu insistenta in cautarea audientei. Dintre acestia, partea leului o iau partidele mici sau fara prea multe sanse de a trece pragul electoral. Pentru ei important este sa ajunga in Parlament, indiferent cu cine vor defila acolo. Iata insa ca si partidele „serioase” au probleme in a aduna numarul de candidati „seriosi” pentru colegiile existente. Acestea sunt si cele care iau „crema” actorilor, cantaretilor si sportivilor care cred ca vor avea succes si ca legiuitori. De aici si lumea pestrita care rezulta din lectura candidaturilor depuse la birourile electorale. Si sentimentul acut ca ne aflam nu in fata unui examen de competenta si responsabilitate, ci a unei reprezentatii de circ. Politic.